Reapar speranțele pentru cei care s-au împrumutat în franci elvețieni

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis în premieră că toate contractele în franci elvețieni pot fi anulate dacă, prin eliminarea clauzelor de natură abuzivă, ele nu pot continua. Conform avocatului Adrian Cuculis, decizia va impacta nu doar opinia publică din România, dar va avea și efect concret în relația pe care debitorii în franci elvețieni o au cu băncile lor. „Este prima dată în practică CJUE, cu privire la contractele în CHF, când această instanța europeană, spune negru pe alb, că aceste contracte în CHF pot fi anulate dacă, prin eliminarea clauzelor de natură abuzivă, ele nu pot continua. Salvgardarea acestor contracte în România este posibilă în schimb, prin anularea clauzelor de natură abuzivă cum ar fi mecanismul de schimb valutar. Decizia dată în Polonia nu cred că îi va ajută în vreun fel pe polonezi ci mai degrabă ne va ajută pe noi în România. Este tipul de decizie cerută de un stat ce îi este favorabilă altui stat”, susține Cuculis

CJUE specifică destul de clar că în mecanismul gândit de către bancă, în speță Raiffeisen Bank, prin anularea clauzelor abuzive dintr-un contract de împrumut și prin imposibilitatea efectivă de a suplini cu o normă de drept comun contractul, se impune mai degrabă o anulare a acestuia și nu o modificare, ce repet, este imposibilă. ”Astfel, dacă în Polonia nu se poate menține contractul, în România prin anularea clauzei de risc valutar, din contra, contractul poate să funcționeze mult mai bine și fără inventarea unei alte norme de calcul a monedei CHF. În consecință, dacă la noi în contract, este considerată că abuzivă clauză de risc valutar, atunci, se aplică fără probleme regulă generală și anume cursul este stabilizat la momentul semnării contractului. Pe când în Polonia, varianta dată de către CJUE este anularea contractului. Astfel prin constatarea nulitățîi contractului, părțile tot vor trebui să restituie prestațiile efectuate, fapt ce iarăși ar fi o problema pentru împrumutați. Cred că decizia CJUE trebuie speculată de către ambele părți, asta pentru a fi un echilibru contractual și băncile să înțeleagă faptul că un echilibru oferit consensual contractului de credit, este esențial”, spune Cuculis.

Dacă în Polonia, reține instanța de judecată a CJUE, nu s-ar mai putea continuă acest tip de contract, în România, prin constatarea cu raportare la legea 193/2000 a clauzelor de natură abuzivă cu privire la condițiile de restituirea a împrumutului adică mecanismul de schimb valutar, contractul poate să continue. ”De ce? pentru că prin anularea clauzei generic indicate că fiind de risc valutar, contractul în România poate să “meargă” mai departe prin aplicarea retro a cursului valutar fără alte probleme sistemice. Ce reține CJUE? În contractele de împrumut indexat într-o monedă străină, încheiate în Polonia, clauzele abuzive referitoare la diferența de curs valutar nu pot fi înlocuite cu dispoziții generale ale dreptului civil polonez. Ori noi în România, pentru împrumutațîi în CHF, nu solicităm aplicarea altor dispozițîi generale ci eliminarea efectivă a clauzei care nu permite continuarea în condițîi de echitate a contractelor de credit în CHF”, afirmă Cuculis

Care sunt pașii de urmat pentru cei care s-au împrumutat în franci elvețieni? ”Notificare către instituția bancară cu privire la posibilele implicații ale deciziei, raportat la contractului dvs. – tehnic puteți cere nulitatea contractului însă asta ar face că toate prestațiile să fie restituite și trebuie să va facetiun calcul ce presupune acest lucru; Invocarea în cadrul proceselor deja începute a deciziei cu privire la nulitatea contractului; Cei aflați în executare silită, pot invocă Nulitatea Contractului În Chf și pot folosi argumentul pentru o eventuală nulitatea absolută a executărilor silite prin prisma nulitățîi a însuși titlului executoriu”, mai spune Cuculis.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.