Mulƫi dintre noi mai păstrează poate în amintire istorisirile bunicilor ce și-au trăit anii tinereții în perioada interbelică și mai au pe-acasă mici fotografii alb-negru făcute în timpul plimbărilor pe bulevardele din centrul capitalei, în parc, la picnic, sau prin cele câteva stațiuni românești ce cunoșteau pe-atunci un proces de extindere și modernizare.
La sfârșitul sec. al XIX – lea și în primele decenii ale sec.XX, săptămâna de lucru era de 6 sau chiar de 7 zile în unele cazuri, iar programul putea fi de 10 – 12 ore. În majoritatea domeniilor de activitate, însă se respectau sărbătorile religioase. O zi importantă în care se organizau serbări, spectacole, conferințe, diverse întruniri și acte de caritate, era Ziua Națională, zi stabilită inițial pe 24 ianuarie de către domnitorul Alexandru Ioan – Cuza (între 1860 -1866, celebrând Unirea Principatelor), ulterior aceasta fiind mutată pe 10 mai (1866-1947, marcând urcarea pe tronul țării a Regelui Carol I). Vremea prietenoasă din mai, precum și bugetul mai mare alocat, prilejuiau o dezvoltare amplă a evenimentului, participând la acesta întregul oraș: muzicanți, care alegorice, „bătaia cu flori” de la Șosea, spectacole în aer liber dar și pe scena Teatrului Național, fanfare, soboruri de preoți, piețe și târguri amenjate cât mai atrăgător, precum și serbări câmpenești la marginea orașului.
Imediat după Al Doilea Război Mondial, regimul comunist a modificat din nou acestă dată, instituind 23 August, ca Zi Națională, în amintirea Insurecției din 1944.
1 Mai a fost sărbătorită la noi ca „Zi a Muncii” după constituirea Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România, în 1893, dar în chip modest, fiind tolerată cumva de stat. La Londra și la Paris, aveau loc manifestări de mare anvergură, ce constau în special din discursuri susținute în aer liber și defilări ale grupărilor muncitorești. Abia din 1922, 1 Mai a fost declarată oficial zi liberă, dar în continuare patronii nu prea erau de acord cu întreruperea activității (trecuseră doar doi ani, de când acceptaseră programul de lucru de 8 ore), iar majoritatea ziarelor o pomeneau doar în trecere (Adevărul, Acțiunea, Acțiunea română). Cu acest prilej, după ce participau la diverse întruniri unde asistau la cuvântările unor personalități ale lumii politice de stânga, muncitorii îmbrăcați îngrijit sau chiar elegant, se relaxau și se distrau, ieșind „în oraș”, sau la „iarbă verde”, eventual în locuri amenajate special.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, nu s-a mai dat zi liberă, iar Ministrul Muncii I. D. Enescu specifica într-o conferință : „[…] Anul acesta 1 Mai este umbrit de pătimirea adusă de urgia războiului, pe care nu l-am dorit, nici provocat. Fiindcă nici țara, nici conducătorii, nici poporul, n-au urmărit cuceriri teritoriale, ci dimpotrivă, am fost toleranți cu străinii de la noi, îngăduindu-le să trăiască lângă noi, uneori chiar mai bine decât noi…”
Manifestările propagandistice au luat amploare mai ales după 1947, odată ce Partidul Comunist a ajuns la conducerea țării.
Pe parcursul vieții, maestrul Constantin I. Nottara (1859-1935), angajat timp de 45 de ani la Teatrul Național din București, luptase după puterile sale, pentru recunoașterea și respectarea muncii actorilor, și pentru un statut care să le confere anumite drepturi.
Natura profesiei sale, ca și cea a fiului său, muzicianul C. C. Nottara, dar și pasiunea pentru artă, implicau un program sever. Se odihneau în puținul timp liber în atmosfera caldă a căminului, iar distracția în accepțiunea largă nu reprezenta o prioritate. Felul în care își organizau existența, depindea de stagiunile teatrale și concertistice ale scenelor românești sau europene. Chiar și în timpul verii actorii munceau participând la nenumărate turnee în țară, pentru că în pauza dintre stagiuni erau plătiți foarte puțin. Abia în a doua parte a vieții, cei doi artiști Nottara au putut beneficia de mai mult timp liber, timp petrecut împreună cu familia.
Bucureștenii obișnuiau să se relaxeze duminicile sau în timpul concediilor ( un alt drept obținut de puțină vreme!), la terasele în aer liber (de unde nu lipsea muzica de petrecere sau cupletele umoristice), la Hipodrom, sau în pădurile din preajma orașului. Destinații ce apar în câteva dintre fotografiile Colecției Nottara sunt Snagovul și Sinaia. Pe lânga acestea, imaginile de la malul mării ne indică o modă nouă și o stațiune în expansiune: Carmen Silva, actuala Eforie Sud. Să nu uităm că Dobrogea, teritoriu mult disputat, cunoștea o perioadă de revigorare, mulțumită inclusiv celebrului pod Carol I ce fusese construit de Anghel Saligny între anii 1890-1895, facilitând accesul către această importantă regiune a țării.
Revenind la fotografiile familiei Nottara din anii`30 remarcăm că aceștia au călătorit în mai multe rânduri pe litoral. Dacă într-o imagine muzicianul și soția sa poartă haine groase, respectiv pardesie, în alta îi putem vedea în costume și halate de baie elocvente pentru moda epocii, cu o croială ceva mai îndrăzneață comparativ cu cele din anii`20. În vilegiatură, oriunde s-ar fi aflat, ținutele erau decente, relativ comode, păstrând o notă de eleganță. Vara, bărbații purtau pălarie de pai, costum în culori deschise (alb, bej sau gris-perl) și cravată, chiar dacă se aflau în natură, așa cum putem observa în fotografia lui Constantin C. Nottara, făcută pe o poteca de munte, la Sinaia, în 1936. Femeile purtau de asemenea pălării, rochii lejere, uneori înflorate și pantofi comozi, cu toc mic.
În tinerețe, muzicianul o însoțise pe mama sa la băi, la Sărata Monteoru și la Slănic Moldova, iar pe tatăl său la casa de vacanță a familiei muzicianului George Stephănescu, de la Arepu – Argeș, unde aveau loc adevărate serate literare și muzicale, acestea fiind obișnuitele prilejuri de relaxare în familia Nottara. Fotografiile anilor de maturitate ni-l arată pe C.C.Nottara înconjurat de rude sau prieteni, soția sa Ana fiind o prezență constantă. Din imagini, transpare relația lor armonioasă, fie că se aflau acasă, în natură, sau în public.
Dineurile oficiale sau „ceaiurile” de la diverse ambasade unde era invitată familia Nottara constituiau și acestea un mijloc de divertisment, precum și Revelionul sau balurile. Un astfel de moment este suprins într-una dintre fotografiile Colecției Nottara, respectiv Revelionul anului 1937, organizat la Legația cehă din București, unde au fost invitați de către prietenul familiei, atașatul comercial Zdenek Augenthaler. Putem remarca, atmosfera destinsă și umorul participanților, ce purtau nelipsitele coifuri din hârtie colorată, specifice petrecerilor din noptea de Anul Nou. Muzica preferată a acelor ani era tangoul și valsul, Colecția Nottara deținând pe lângă patefon și discuri, câteva partituri ale acestor genuri muzicale, cu coperți expresiv ilustrate.
În anii tinereții, maestrul C.I.Nottara, călătorise în Franța pentru a se perfecționa în arta interpretativă, iar fiul său, studiase vioara la Berlin și Paris, concertând apoi la Charlottenburg, Praga, Lisabona, Varșovia etc. La cei 65 de ani însă, maestrul C. I. Nottara deși mai juca, vara nu mai participa la turneele Naționalului. Corespondența dintre acesta și fiul său din timpul unei călătorii în străinătate (datată 1925) sunt mărturii ale unor momente de relaxare, dar și de bucurie sprirituală.
Aflându-se împreună cu soția sa Eleonora la Monte D`Ore, în scopuri terapeutice, ulterior aceștia și-au continuat drumul la Paris, Milano și Veneția. Cărtile poștale ilustrate, chiar dacă ne oferă informații succinte, conțin detalii asupra vremii „capricioase și ploioase…!”, a expozițiilor vizitate, sau a spectacolelor de teatru și operă urmărite cu plăcerea unor ochi profesioniști. Pline de farmec, fotografiile și ilustratele, constituie veritabile materiale documentare asupra acelei epoci.
Bibliografie:
Arhiva fotografică și corespondența „Colecției C.I.și C.C.Nottara”
Podul Regele Carol I – Podul Anghel Saligny, 2011, https://www.icr.ro/%20praga/septembrie-podul-carol-i-podul%20anghel%20-%20saligny
https://www.mediafax.ro/…/cronologie-1-mai-de-la-o…
articol scris de Corina Iliescu, muzeograf Colecția C.I.și C.C. Nottara, Muzeul Municipiului București
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.