Să trăiești pe o cometă nu e un lucru ușor. Dar uite că structurile noastre vitale, de profunzime, au găsit de cuviință să-ți facă sălașul pe o cometă. Cometa asta a traversat de câteva ori Calea Lactee și apoi a penetrat Marele Zid de Lumină care era format pe vremea aceea din milioane de constelații. Ai putea să-ți imaginezi că structurile noastre vitale au ales să pornească într-o vâjâială cosmică de dragul aventurii cu orice preț. Nici nu a fost o hotărâre colectivă ci pur și simplu ne-am trezit cu toții într-o bună dimineață că ne mutăm cu totul pe cometă. A fost un elan colectiv, trebuie să recunosc. Acum de ce să mint, lucrul ăsta s-a întâmplat imediat ce am pornit Revoluția.
Revoluția a pornit fără ca nimeni să-și dea seama că pornește. A fost ca și cum întreaga suflare a planetei noastre a năpârlit și ideile vechi au fost aruncate la gunoi. Nu știu dacă e inspirată metafora mea dar în acest moment, când ne zgâlțâim cu cometa asta prin univers, mi se pare destul de elocventă. Revoluția a început în mare viteză, devastatoare, dramatică, tragică. Ideile vechi au fost ucise fără milă, mulți dintre ci care le îmbrățișaseră sinucigându-se de bună voie pentru ca flagelul periculos să nu cuprindă întreaga noastră comunitate. A fost ca o eliberare tragică de trecut. Mulți au fost uciși.
Clipe de groază vor rămâne în mintea noastră pe vecie. revoluția a fost un fel de eliberare nu numai biologică dar și filozofică și, mai ale, metafizică. Nu știu cu exactitate ce a generat această Revoluție. Poate un ceva lăuntric. Poate chemarea stelelor. Poate ceva dinlăuntrul universului care se îngrijește ca lucrurile să nu stea pe loc, să nu lâncezească. Ceva din toate astea. Poate că a fost dorința noastră de libertate.
Cert e că la sfârșitul Revoluției ne-am dat seama cu toții că aveam un destin cosmic și că a rămâne pe planeta aceea însemna s-o luăm de la capăt cu alte noi dictaturi și cu alte noi revoluții. Adică să batem pasul pe loc. Când sângele Revoluției s-a uscat pe străzile noastre tubulare, calcinate și bătute de mici asteroizi, ne-am simțit dintr-odată foarte cosmici și am căutat cometa. Nu era departe de noi cometa aceea. Poate că ea aștepta venirea noastră. Poate că era un plan ascuns pe care abia acum îl întrezărim. Am năvălit cu mic cu mare pe cometă de nebuni, într-un elan revoluționar fără precedent.
Poate că, puțin câte puțin, ne-am pierdut individualitatea și, odată cu ea, egoismul, idolatria, aroganța și rătăcirea. Suntem un tot și așa am fost dintotdeauna. Însă, multe secole nu ne-am dat seama. Revoluția ne-a zdruncinat toate convingerile, toate idele învechite. Nu am căutat altele noi, am ales să ne mutăm pe cometă. Acum avem o altă ființare, o altă metafizică. E greu să ne recunoști. De fapt nici noi nu ne mai recunoaștem între noi. Suntem un tot. Un tot magic, metafizic, un tot cosmic.
Nu știu dacă în perspectiva celor care eram cândva acesta este un drum convingător. Nu știu dacă individualitatea noastră ar accepta, în egoismul ei milenar, această nouă stare. Nimeni n-a bănuit că ne vom transforma în altceva odată ce ne vom muta pe cometă. Oricât ar încerca cineva să ne convingă nu va reuși. Lucrurile stau altfel acum. Nu vom fi surghiuniți de vreo dictatură și nici nu vom porni la revoluție plini de nebunie. Noi suntem, de fapt, acum, chiar acum, adevărata cometă.
Foarte adevarat! V-am urmarit cu interes toate articolele din ultima vreme. Aveti condei si-mi place ce ati scris. Noi astia romanticii intarziati avem alta structura, pe noi nu ne ating micimile unora din zilele noastre. Multumesc pentru raza de soare de dupa curcubeii falsi !