România, de șapte ori mai puțini turiști străini decât în Bulgaria

Romania a fost vizitată de 328.000 de turiști străini în august, în scădere cu 9.000 față de luna similară din 2017, conform datelor prezentate de Institutul Național de Statistică. În august 2018, Bulgaria a fost vizitată de 2.240.000 de turiști străini, în creștere cu vreo 100.000 față de 2017, potrivit Statisticii de la Sofia. Dintre ei, 285.000 au fost români. La vecinii noștri, călătoriile de vacanțe au reprezentat 54,7% din totalul vizitelor străine în luna august, în timp ce călătoriile de afaceri au reprezentat 7,3%. Numărul persoanelor care au vizitat prieteni sau rude în Bulgaria sau care doar au tranzitat țara a constituit 35,4% din totalul sosirilor cetățenilor străini în luna august. Cei mai mulți vin din Germania, România și Turcia.
În ceea ce privește sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică din România, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (75,6% din total turişti străini), iar din aceştia 87,4% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna august 2018 au însumat 4950,9 mii, în creştere cu 9,1 % faţă de cele din luna august 2017. Durata medie a şederii în luna august 2018 a fost de 2,8 zile la turiştii români şi de 1,9 zile la turiştii străini.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cosmin Pam Matei 4567 Articole
Author

6 Comentarii

  1. ce sa vada in Romania ?Cocina din Teleorman,mutata la Bucuresti?

  2. Stie cineva ce analfabet este ministrul turismului in Romania?! Macar de Andrusca de la economie stim ca exista chiar daca e mut ca lebada analfabeta. Pesedeii nici frunza lui Udrea nu au fost in stare sa o schimbe, ce sa investeasca ei neputinciosii si furiciosii in infrastructura necesara dezvoltarii turismului!

    • Nu ministrul este vinovat ca patronii practica preturi mari in hoteluri ca vai de ele, peste 50 de euro, cand la pretul acesta poti face un sejur in hotel de patru stele in centrul unei Capitale europene. 230-300 lei/camera dupa 10 septembrie, dar se pare ca romanii accepta altfel nu ar ”tine” la pret. N-ar trebui sa-l critici pe ministru pt. ca am inteles ca a propus reducerea TVA la 5% in turism sau eliminarea lui. Ministru nu-i poate forta pe patroni sa nu fie lacomi, suntem o tara libera.

  3. Pe langa aceste cifre, mai trebuie sa tinem seama si de faptul ca o parte din „turistii straini” sunt tot romani, dar dintre aceia care in ultimii ani au devenit cetatenii altor state.

  4. Adevarul este ca cei care lucreaza in servicii publice, exemple am destule daca mi se cer, chiar si atunci cand luna septembrie inchide sezonul turistic, nici macar la mare nu-si dau osteneala sa fie amabili cu clientii, angajatii stau mai mult cu telefonul in mana, in loc sa fie atenti la strainii din jur si sa fie amabili cu ei, de multe ori ii sfideaza, turisti straini criticand modul neprietenos in care au fost serviti pe litoralul romanesc sau in capitala tarii. De la taximetrist, vanzator si pana la serviciul hotelier, majoritatea nu stiu sa se poarte cu clientii. Nu toti, insa in general asa este cum am scris.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.