Rusia se prăbușește în valurile pe care le-a făcut fără să-și dea seama. Îi ies pe nas toate imperialele, toate războaiele, crimele lui Stalin, ideologia lui Lenin! Când a fost să fie asta, prăbușirea? Acum un milion de ani! Pe atunci, dacă aveai contul plin, atunci te puteai duce la bankomat să-ți schimbi sângele. M-am dus și eu ca toată lumea. Făcusem guturai. Mi-a fost frică. Era coadă la bankomat. Erau și niște politicieni de la PSD, de la PNL, de la UDMR, de la USR, de la ALDE, PSM, PRB, PIR, MIR, OSB, DST, PPP și câte și mai câte. Ziceau de tot felul. Unii se gândeau că dacă-și schimbă sângele n-o să-i mai umfle la DNA. Alții credeau cu tărie că vor putea să emigreze pe Lună sau pe Marte la sfârșitul verii. Vorbeau ei în fel și chip. Cică Rusia e pe chituci! Niște florărese de la Bucur Obor căscau gura la politicieni și se minunau în gura mare, și ele. Ziceau și ele de tot felul. N-aveau ele treabă cu nemurirea. Să le dai un bănuț, acolo. Să le zâmbești. Să te lași vrăjit de ele, amăgit, dus de nas, asta voiau și erau, pe loc, fericite nevoie mare. Mă uitam la ele, ele se uitau la mine. Păi, peste treizeci de ani, multe dintre ele aveau să fie doar o amintire. Un zâmbet fugar printr garoafe, o melancolie. Iar eu? Eu îmbățoșat foarte. Dar politicienii? Săracii! Habar n-aveau! De unde să știe ei căî le trebuia un cod secret ca să primească sângele cel adevărat. Adevărat! Ca în toate, și la bankomatul sanguin erau niște chichițe. Numai pentru cunoscători. Pentru ăștia cu fler. Dar eu aveam fler? Hârșâit de viață. Pus la podea. M-am ridicat, vezi bine. Tobă de carte, frecușul străzii m-a învățat. Acum salt de pe un picior pe altul. Un PSD-ist se tot câcâie, parcă nu-și găsește cardul, vorbește în rusește, se răstește la un vardist care moțăie ceva mai încolo, un vatman ne înjură pe toți de pe fereastra tramvaiului, trece Caragiale în carne și oase, mai încolo, alde Caragea, tras în țeapă de turci, vociferează și el. E așa, un fel de istorie grotescă, eviscerată de atâta nemurire. O să fie bine, în schimb, sigur că o să fie bine, nu are cum să nu fie bine, așa, în general trebuie să fie bine, altfel cum?! Aseară pe la doişpe, de fapt, acu mi-aduc aminte bine, nu ştiu care a debranşat România de la reţeaua virtuală internațională. Gore a adormit subit pe scări într-o poziţie nefirească. Vardistul din colţ a adormit şi el. Chiar şi Preşedintele României a adormit la brifingu’ de presă de la Palatu’ Prezidenţial. Au adormit pe rând serviciile secrete, biserica, partidu’ cutare şi partidu’ cutare, societatea civilă, mă înţelegi, covrigaru’ Petre, Bodo, barcagiul Petru, Petrache cu Maglavitu’, Bobolina, Gucci Gambino, şotroniştii, blogării, aurolacii din Amzei, toţi primarii din Rurala Naţională, colonelu’ Lubomir, Bardowsky, echipa de fotbal din Giuleşti şi întreaga Ligă, analiștii politici Mache și Pache. Întreaga Românie, debranşată, s-a pus pe sforăit. În timp ce Rusia, da, Rusia se prăbușește în valurile pe care le-a făcut fără să-și dea seama. Eu, ce să fac?! Lucid cum sunt, am tras o raită pe la Arsenal. Am coborât spre Faru’ Genovez. M-am fâţâit pe faleză. Hamalii sforăiau în port, mamă, mamă. Nici urmă de turişti. Era doar un american cherchelit care trăgea şi el la aghioase, dincolo de Turnul Fierarilor, cam coşcovit săracul. Pe legea mea, am văzut un OZN. Pe urmă am văzut nişte fantome iezuite. Fantomele n-au somn, nici OZN-urile. Pe urmă am prins un post de radio din Pakistan care transmitea nişte jazz şi reclame cu Coca Cola şi cu jartiere rozalii pentru dame şi cuconiţe. Pe Google, nici ţipenie de români. Tot hoinărind, mi-a trecut prin cap să fur un taxi şi să mă înfiinţez la Capitală să văd ce şi cum. Bucureştenii, dragii de ei, dormeau tun. Am fost la Ministerul de Finanţe şi mi-am rezolvat nişte facturi că portarii dormeau duşi şi ministru așijderea. Am fost şi la Interne unde era o şpăgăraie de toată frumuseţea care dormea şi ea, şpăgăraia, de trosneau euro-podelele sub poponeaţa ei obraznică. M-am plimbat la mişto prin Piaţa Romană, pe Batiştei, pe lacul Herăstrău cu o tiribombă acvatică adusă de SC Acvatic SRL tocmai din Hawai, să se dea cu ea poporul, să mai uite de necazuri. Am mâncat hot dog pe săturate că la McDonald dormeau cu toţii iar tigăile erau pline ochi. La Serviciul Special de Telecomunicaţii am descoperit că şi Iaşiul, Clujul, Timişoara și Suceava dormeau bine mersi. Pe la doişpe şi-un pic, mi-am dat seama de gravitatea situaţiei şi am luat-o la fugă spre Otopeni să urc în Turnul de Control să iau legătura cu Lumea Mare să le zic ce necaz aveam şi să cer instrucţiuni pentru rezolvarea cazului. Waved Wonderful World! Yep! Dar nu era Turnul de Control ci chiar Turnu’ Fierarilor. Materializat prin spațiu-timp, anecdotic vorbind. Asta e, dematerializare, adică liberalism deșănțat și apoi materializare adică marxiști fornăicioși și tembeli. Turnu’ Fierarilor nu era turn ci un nou concept filozofico-spațialo-procesual. Asta am citit-o în Bjorn Zambezi, filozof, premiant Nobel cu coroniță și un milion de euro. Avusese dreptate Gucci Gambino, Turnu’ Fierarilor era energie pură, ce să mai vorbim. Eram însemnați. Aveam o Misiune în Univers. Mi-am dres glasu, mi-am făcut curaj. Am zis în eter: Aici e România. Lumea Mare n-a răspuns. Am repetat, aici e România. Lumea Mare, chitic. M-am enervat, se înţelege. Am răcnit în microfoanele care bâzâiau cometic: Băăă, Lumea Mare, aici e România! Şi tot aşa până când am descoperit că întreaga noastră planetă a fost debranşată de la rețea. Întuneric beznă. SMS-uri, ioc. Hekări, niciunul. Nu tu Facebook, nu tu Google, nu tu Youtube, nici Gagarin, nici mangaleră, nici Eminem, nici X Factor, nici Avatar. De câteva zile, liber fiind ca păsărea cerului, hoinărind de colo, colo, printre somnoroși, scriu un studiu sociologic despre felul în care dorm popoarele lumii tot chitind cumva dacă Turnu’ Fierarilor n-a fost ridicat în vremuri imemoriale de o rasă de înaintași ai noștri, necunoscuți, care-au vrut să ne transmită un mesaj, o misiune, o sarcină esențială, o ipostază inițiatică, ce bine ar fi să nu care cumva s-o ratăm ca niște fraieri! Italienii dau din picioare și cântă canțonete zemoase. Suedezii dorm buştean cu un surâs pe faţă, nici nu mişcă. Americanii fac în toate felurile, vorbesc prin somn şi, zău, spun numai măscări cu godzile, titanicuri, meteori, conspirații si oscaruri. Zuluşii aleargă după antilope prin somn iar tibetanii levitează sforăind uşor. Acu, ce să mai zic, pe Ning şi Facebook, românii dorm buştean, semn că virusu’ românesc de adormire generală s-a propagat prin reţelele de socializare. Mda. Hoinăresc de nebun prin lumile virtuale care abia mai pâlpâie în mintea mea. Tocmai am coborât de pe Piramide, tocmai am vizitat Insula Paştelui, tocmai am tras o raită prin Burundi şi am văzut apusul de soare de pe Kilimanjaro. Stau binişor cu dialectul tungu şi o să mă specializez în circulaţia metroului prin Londra. În general, aşa, ca lucid, mă simt bine. Am strâns somnoroşii de pe străzile din LA, din Berlin, din Moscova, din Cairo şi aşa mai departe, să nu-i plouă, să nu-i ia ciclonul să-i ducă aiurea prin spaţiu cosmic. Pe români i-am strâns frumuşel în Bucureşti, sub Marile Arcade ale Neamului. Acum, dormind, Poporul român e uriaş, e falnic şi cumplit de frumos. Unii-ntralţii, românii sunt acum atât de falnici! Wave Wonderful World! Yep!Din când în când, urc în Turnu’ Fierarilor, ăsta energetic și magic și procesual și fenomenologic, proaspăt văruit, eu l-am văruit, patriotul de mine, vigilent, cu ochii-n patru, l-am văruit să nu care cumva să mă găsească vreo inspecție, ceva, nepregătit, răcnesc în microfoanele cosmice: Alo, aici e România! Dar ce credeaţi?! Credeaţi c-o să le zic că-i Pământu’? Ha, ha, ha! Păi nu sunt eu la microfoane? Nu ratez şansa asta! Alo, Cosmosu’, aici e România, na! Asta e, oaceanul îi înghite pe toți. Iar Rusia? Rusia se prăbușește în valurile pe care le-a făcut fără să-și dea seama. Îi ies pe nas toate imperialele, toate războaiele, crimele lui Stalin, ideologia lui Lenin!
moscova nu crede-n lacrimi…