Scandal cu repetiție pe Legea Pensiilor: „O minciună cap-coadă”

UPDATE Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul legii pensiilor, elaborat de Guvern.
S-au înregistrat 199 de voturi „pentru”, 39 de voturi „împotrivă” şi 17 abţineri.

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a declarat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea proiectului legii pensiilor, că prin acest act normativ se doreşte să se aducă „echitate românilor”, menţionând că este bazat pe doi piloni: contributivitatea şi munca.

„Acest proiect este important pentru România, un proiect care îşi doreşte să aducă echitate românilor, să aducă pensii care reprezintă o formă de respect, atât pentru românii care au muncit, dar şi pentru românii care muncesc. Noua lege are două elemente importante: contributivitatea şi munca. Aceştia sunt cei doi piloni pe care se bazează reforma pe care o facem astfel încât la muncă egală să avem venituri egale ale pensiilor”, a afirmat Bucura-Oprescu.

Ea a spus că parlamentarii trebuie să arate că reprezintă o echipă în privinţa acestui proiect de lege.

„Cred că este important ca fiecare dintre noi astăzi în ceea ce priveşte acest proiect de lege să arătăm că suntem o echipă, aceeaşi echipă care reprezentăm interesele românilor şi înţelegem cât de important este, pe de o parte, să adoptăm acest act normativ în procedură de urgenţă, aşa cum a aprobat Biroul permanent, dar, în acelaşi timp la timp, pentru a fi gata cu reforma astfel încât Comisia Europeană să elimine acel 9,4 care ar fi îngheţat pensiile românilor până în 2070. Contăm pe susţinerea dumneavoastră pentru acest proiect de lege şi împreună ne dorim ca, în anii ce urmează, românii să se bucure de prevederile pe care acest proiect le aduce”, a completat ministrul.

Deputatul USR Cristian Seidler a declarat, luni, în plenul Camerei, că proiectul legii pensiilor este „o minciună cap – coadă”, susţinând că acesta va crea „haos bugetar”.

„Această nouă lege este o minciună cap – coadă pentru că asta v-aţi obişnuit să faceţi, să minţiţi pensionarii pe care îi vedeţi strict ca o masă de manevră în scop electoral”, a spus Seidler, menţionând că a primit mesaje de la o mulţime de pensionari nemulţumiţi.

El a arătat că este o minciună faptul că sunt bani pentru aplicarea acestei legi.

„Nu aţi avut bani la 31 martie 2023 când trebuia să intre în vigoare noua lege a pensiilor, aşa că aţi amânat intrarea în vigoare pentru 1 septembrie 2024, dacă nu cumva şi aceasta este o minciună. O minciună cum că aveţi bani pentru această nouă lege a pensiilor, pentru că Ministerul Finanţelor spune şi citez: impactul bugetar este nesustenabil, fiind necesare măsuri suplimentare de creştere a veniturilor, respectiv de creştere a taxării mediului de afaceri şi a populaţiei. Minciună cum că această nouă lege ar elimina inechităţile, pentru că o spune şi Blocul Naţional Sindical citez: această lege creează inechitate raportat la contributivitate. Şi, de fapt, cea mai mare inechitate este că în continuare există pensii speciale pe care le-aţi salvat pentru cel puţin încă 40 de ani. USR îşi doreşte creşterea pensiilor şi un sistem de pensie echitabil, dar spunem „Nu” acestei minciuni legalizate şi haosului bugetar pe care îl creaţi cu bună-ştiinţă”, a afirmat Seidler.

Deputatul UDMR Eva Csep a declarat, luni, în plenul Camerei, la dezbaterea legii pensiilor, că acest proiect trebuie să fie modificat pentru a face „o lege care funcţionează în viitor mult mai bine şi chiar ajută la problemele pensionarilor”, menţionând că nu au fost acceptate amendamentele UDMR în acest sens.

„Fiecare dintre noi are responsabilitatea votului de astăzi faţă de românii, faţă de cetăţenii acestei ţări, care o să fie afectaţi în perioada următoare de aceste modificări legislative. O pătrime din populaţia României va beneficia de aceste modificări legislative pe care le vom vota noi astăzi. Ştim foarte bine că legea prezentată de Guvern este una la care am depus mai multe amendamente, pentru că fiecare lege este una perfectibilă. Totuşi, aceste amendamente depuse, în ciuda faptului că am vrut să promovăm în continuare, ca UDMR, acele valori ale familiei în care avem grijă de la nou-născuţi până la seniori, bunicii noştri, nu au fost acceptate de Guvern, reprezentanţii partidelor de guvernământ”, a afirmat deputatul UDMR.

Ea a adăugat că, deşi formula nouă de calcul introdusă prin această lege şi punctele în plus pe care le vor primi oamenii pentru stabilizarea şi stabilitatea pe locul de muncă sunt binevenite, totuşi proiectul trebuie modificat.

„Trebuie să ne facem griji şi în continuare, pentru că, prin amendamentele noastre, am propus un mod de calcul diferenţiat pentru femeile care au născut copii în România, pentru aceste perioade asimilate cu 0,25 de puncte, pentru anii, lunile petrecute acasă cu creşterea copilului. Este bătaie de joc faţă de femeile din România care nasc copii, care îşi asumă să crească o familie cu 0,25 de puncte plătite. Credem că acestea trebuie modificate. (…) Pe de altă parte, trebuie să purtăm şi grija bătrânilor cu pensii foarte mici. În total, în România, sub 1.500.000 de persoane au pensie sub 1.500 lei. Stimaţi colegi, vă rog să luaţi în calcul ce aţi putea face într-o lună cu 1.500 de lei după o viaţă întreagă de lucrat. Eu cred că trebuie să vă gândiţi la aceste modificări şi să facem o lege care funcţionează în viitor mult mai bine şi chiar ajută la problemele pensionarilor”, a mai spus deputatul UDMR.

Deputatul AUR Antonio Andruşceac a criticat, luni, în plen, proiectul legii pensiilor, susţinând că acesta „adânceşte” inechităţile existente şi nu prevede resursa bugetară.

Andruşceac s-a arătat nemulţumit de lipsa unor „dezbateri reale” şi a unui „timp rezonabil” în care să fie depuse şi discutate amendamente.

El a transmis că toate grupurile parlamentare trebuie să contribuie la o lege a pensiilor care să fie „aplicabilă” şi să rezolve inechităţile existente în legislaţia actuală.

„Cum putem vorbi doamnă ministru (al Muncii – n.r.) de eliminarea inechităţilor, când începem cu o adâncire a acestor inechităţi, când începem cu o indexare pe care dumneavoastră, în mod populist, o numiţi ‘mărire’ a pensiilor? Şi, de abia când aceste inechităţi sunt şi mai mari, cei care au pensii foarte, foarte mari primind la indexare nişte sume mult mai mari, iar cei care au pensii foarte mici primind mai nimic vorbim despre recalculare? Cum putem să credem că lucrurile acestea – chiar şi în formula pe care aţi propus-o şi o să o votaţi astăzi, cu majoritatea largă pe care o aveţi – vor fi duse la bun sfârşit, când nu aţi putut niciodată să ne spuneţi care este sursa bugetară?”, a întrebat Andruşceac, membru al Comisiei de muncă.

În opinia sa, prevederile proiectului „vor adânci inechităţile” în ceea ce priveşte grupele de lucru şi condiţiile speciale de muncă.

„Cum vă veţi înţelege cu cei de la Banca Mondială dacă ceea ce am pus în această lege nu este conform cu raportul pe care îl vor da ei, raport care trebuia să existe înainte? La fel şi cu ceea ce a cerut UE. Şi v-a spus clar şi UE că nu există niciun fel de restricţii europene în ceea ce priveşte legiferarea zonelor speciale de muncă”, a completat deputatul AUR.

Preşedintele de şedinţă, Daniel Suciu, l-a contrazis însă pe Andruşceac în ceea ce priveşte termenul pentru depunerea amendamentelor, precizând că au fost alocate trei zile în acest sens. În acest interval au fost depuse peste 400 de amendamente, a menţionat Suciu.

Plenul Camerei Deputaţilor a început, luni, dezbaterea proiectul legii pensiilor, care a primit raport de adoptare cu mai multe amendamente în cadrul Comisiei pentru muncă a Camerei Deputaţilor.

Senatul a adoptat săptămâna trecută proiectul care aparţine Guvernului şi care prevede că pensiile celor peste 4,7 milioane de beneficiari urmează să fie recalculate după o nouă formulă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

8 Comentarii

  1. ” spus Seidler, menţionând că a primit mesaje de la o mulţime de pensionari nemulţumiţi.”
    Deci pensionarii USR nu vor majorarea.

    „Nu aţi avut bani la 31 martie 2023 când trebuia să intre în vigoare noua lege a pensiilor, aşa că aţi amânat intrarea în vigoare pentru 1 septembrie 2024, dacă nu cumva şi aceasta este o minciună. O minciună cum că aveţi bani pentru această nouă lege a pensiilor”

    Bani au fost intotdeuna,. Diferenta e ca in 2023 prim ministru a fost LIBERALUL Ciuca care a trimis nevoile pensionarilor pe ultimul loc pe lista de cheltuieli.
    Ciolacu (PSD) se pare ca a pus pensiile pe un loc „eligibil” in lista de chetuieli.
    V-ati intrebat vreodata cum se face ca NICIODATA un liberal n-a spus de ex. ca nu sunt bani ptr arme americane, sau ca nu sunt bani finantgarea migrantilor, sau ca nu sunt bani ptr finantarea Ucrainei?
    Ptr labaralii lui Iohannis numai ptr pensii n-au fost bani…

  2. Vraja marii! Moșulică din poza poza poate să-și pună și lentile progresive și tot nu va vedea o creștere a pensiei! Înaintea alegerilor PSD vine cu o lege de mărire a pensiilor și după vin liberalii ( hoții averii țării) și ne zic că nu sunt bani! De unde bani daca nimeni nu muncește în România? Tineretul bovin muncește în Germania să-i întrețină pe părinții „președintelui meu” care nu da doi banii pe fraierii de români! Succesuri guys!

  3. „…Și de-ntrebați atuncea, vouă ce vă rămâne?
    Munca, din care dânșii se-mbată în plăceri,
    Robia viața toată, lacrimi pe-o neagră pâne,
    Copilelor pătate mizeria-n rușine…
    Ei tot și voi nimica; ei cerul, voi dureri!

    De lege n-au nevoie – virtutea e ușoară
    Când ai ce-ți trebuiește… Iar legi sunt pentru voi,
    Vouă vă pune lege, pedepse vă măsoară
    Când mâna v-o întindeți la bunuri zâmbitoare,
    Căci nu-i iertat nici brațul teribilei nevoi.

    Zdrobiți orânduiala cea crudă și nedreaptă,
    Ce lumea o împarte în mizeri și bogați!
    Atunci când după moarte răsplată nu v-așteaptă,
    Faceți ca-n astă lume să aibă parte dreaptă,
    Egală fiecare, și să trăim ca frați!”……[Rumburak]

  4. Am Învins ! Victorie ! Cred Pensiile in 2024 cu 13,8 % ! Si pe urma vom mai Vedea in Septembrie 2024 ! La Sfântul Ashteapta !

  5. Echitate între pensionari înseamnă fără pensii speciale. Ce tot o cotiți voi ăștia din parlament? Niște hoți parșivi. Mi-e sila numai când aud cuvântul „parlament”. Cum se face că un pandemie au murit doar amărăștenii și voi ați scăpat?

  6. Legea votata azi NU mareste pensiile…Face doar corectarea greselilor si pacalelilor din legile vechi prin care Guvernul a furat din unele pensii si 80 la suta…E vorba de milioane de cazuri de pensii calculate gresit.

  7. Pensionarii se vor pricopsii😆 la 1500 le mai da 300. Cu 1800 ești praf 😟Într-o țară în care se cheltuiește prostește, se fura la greu iar nimeni nu vrea să muncească de unde bani de pensii,sănătate și educație. Votați pe nea Marcel.Noul Vlad Tepes al României😁

  8. Am inteles ca perioada efectuarii stagiului militar obligatoriu nu mai este socotita ca si vechime in munca.O porcarie.Nimeni nu a plecat din campul muncii de bunavoie atunci cand a primit ordinul de incorporare.1 an si 4 luni din viata pierduti degeaba.Daca la facultate te-ai dus ca ai vrut tu altfel a stat situatia in cazul armatei obligatorii.Deci inca o data chestia asta este o mare porcarie.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.