Joi, în Marea Britanie şi Olanda a debutat maratonul de patru zile în care cetăţenii cu drept de vot din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene îşi aleg parlamentarii ce-i vor reprezenta în legislativul de la Strasbourg. Mai toate marile ziare şi reviste de pe continent subliniază că este vorba despre un „scrutin crucial pentru viitorul UE” şi amintesc contextul de la care se pleacă: incertitudinile legate de Brexit; ascensiunea populismului în unele state „cheie”; raporturile actuale dintre Uniune şi Administraţia Trump; dezbaterile legate de lărgirea UE; criza migranţilor, etc. Dată fiind importanţa acestor alegeri prezentăm în continuare un documentar alcătuit pe baza articolelor şi ştirilor din ziare ori reviste precum „Le Parisien”, „Le Figaro”, „L`Express” sau transmise de agenţiile France Presse şi Reuters.
CINCI CIFRE DE REFERINŢĂ
427 de milioane. Este numărul de cetăţeni cu drept de vot estimat de Parlamentul European. Cu un atare corp electoral, scrutinul european este al doilea cel mai important din lume, după cel din India. În cea mai mare parte a statelor UE drept de vot au cetăţenii de 18 ani. În schimb, grecii pot vota de la vârsta de 17 ani, iar austriecii şi maltezii de la 17 ani. 42,6% procentul prezenţei la vot. Procentul de participare la vot din 2014 este cel mai slab înregistrat la un scrutin european. Prezenţa la urne a europenilor a scăzut constant de la primul scrutin, cel din 1979, când a fost de 62%. În 1999, ea a ajuns sub 50%. În 2014, belgienii au fost cei care sau înregistrat cea mai mare prezenţă, cu 89,7%, urmaţi de cei din Luxemburg (85,6%). Însă în aceste două ţări votul este obligatoriu, ca şi în Bulgaria, Cipru şi Grecia. Slovacii, cu 13,1%, cehii, cu 18,2%, şi polonezii, cu 23,8%, au înregistrat cel mai scăzut procent de prezenţă la urne.
751 aleşi. Este numărul eurodeputaţilor ce vor fi aleşi. Repartizarea fotoliilor variază în funcţie de populaţia fiecărei ţări. României îi revin 33 de locuri, Germaniei 96, Franţei 74, Italiei şi Marii Britanii 73, iar Malta, Cipru şi Luxembrurg au câte 9. Când Marea Britanie părăseşte UE hemiciclul va avea 705 de deputaţi: o parte din locurile britanice vor fi suprimate, iar alta redistribuită. Ca urmare, Franţa şi Spania vor câştiga 5, iar Olanda 3. În pofida incertitudinii privind data retragerii britanice, statele ce urmează să primească noi locuri trebuie să facă alegeri pentru acestea, care vor fi ocupate doar după retragerea efectivă a Marii Britanii.
53 ani. Este vârsta medie a deputaţilor aleşi în 2014. Atunci danezii au ales un deputat de 26 de ani, iar grecii unul de 91 de ani. În jumătate dintre statele membre trebuie să ai cel puţin 18 ani pentru a fi candidat, însă unele ţări au reguli mai
drastice. Astfel, în Italia şi în Grecia vârsta minimă este de 25 de ani, iar în România de 23 de ani.
36,9% femei. Cifra reprezintă proporţia femeilor alese în 2014, cea mai mare atinsă vreodată. După primele alegeri din 1979, când doar 16,3% au fost femei, procentul a crescut constant. Paritatea nu este respectată decât în cinci state: Irlanda (6-11), Croaţia (6-11), Malta (3-6) şi Suedia (10-20).Ciprul (1-6), Bulgaria (3-17) şi Lituania (2-11) sunt cele mai rele exemple la acest capitol.
SCADE ÎN CONTINUARE PREZENŢA LA VOT ?
Cum, după primele alegeri europene din 1979, când s-a votat în cele nouă state membre ale UE, prezenţa la urne a scăzut mereu, specialiştii în probleme europene susţin că faptul se datorează problemei „generaţiei”. Mai precis, pe măsură ce generaţia celui de Al Doilea Război Mondial, cea care a participat la acest conflict, dispare, votul este perceput din ce în ce mai puţin ca o obligaţie. Procentajul ridicat este înregistrat, firesc, în statele unde votul este obliagatoriu; din 2016, şi Bulgaria
l-a introdus, spre a combate absenteismul. Totuşi, potrivit datelor Parlamentului European, votul obligatoriu nu poate fi perceput ca o soluţie salvatoare, dat fiind că, în 2014, peste 40% dintre greci n-au fost la urne. În 2014, la nivelul UE cel mai mult au votat femeile, 45% faţă de 41% bărbaţi. Cea mai importantă participare la vot este a persoanelor de peste 50 de ani,
51%, în timp ce doar 28% dintre cei de 18-24 de ani au fost la urne.Totodată, în 2014, persoanele cu pregătire superioară, pensionarii şi muncitorii independenţi s-au mobilizat cel mai mult, în vreme ce studenţii, muncitorii simpli şi şomerii au
absentat.
POATE FI OPRITĂ ASCENSIUNEA POPULISMULUI ?
La finele lui 2018, într-una dintre analizele tradiţionale de sfârşit de an, agenţia France Presse arăta că în respectivele ultime 12 luni „populismul a avut vântul în pupă.” Nu era nevoie de prea mult efort ca să se vadă că, în Brazilia, stat „cheie”
din America Latină, extremistul de dreapta Jair Bolsorano fusese ales prin vot preşedinte al ţării, că Steve Bannon, fostul consilier al lui Trump, cel care fusese strategul alegerii celui de al 45-lea preşedinte american, se preocupă serios de
coagularea extremei dreapta din Europa. Mai mult, de ceva timp el bântuie prin Franţa şi Italia, concentrându-se mult în direcţia respectivă, dat fiind că, în Italia şi în Austria, extrema dreaptă este la guvernare, iar în Franţa, partidul condus de
Marine Le Pen era într-o poziţie foarte avantajoasă în sondajele de opinie. Faţă de cele de mai sus şi de altele din alte state din UE, poziţia principalilor lideri europeni mi s-a părut una flască. Abia cu două zile înaintea debutului scrutinului (?!) mai mulţi dintre aceşti lideri au luat poziţie împotriva ascensiunii populismului cu speranţa că vor ajuta la galvanizarea unei prezenţe mari la urne, îndeosebi în Marea Britanie şi Olanda, unde, cum scriam mai înainte, „forţele antieuropene au vântul în pupă!” Asfel, preşedintele Emmanuel Macron, unde partidul Marinei Le Pen, AN, conduce în opţiunile comunicate de sondajele de opinie, vrea să „edifice o mare coaliţie a progresiştilor” în faţa celor „care vor să distrugă Europa prin naţionalism”. Reacţia lui intervine la o zi după ce, la Milano, se întâlniseră liderii partidelor reunite în Europa Naţiunilor şi Libertăţilor (ENL), din care fac parte Liga Nordului din Italia, condusă de Matteo Salvini, amintitul AN, FPO din Austria şi partidul Vlaams Belang flamand. Oricum, reacţia lui Macron şi a alor lui mi se pare tardivă, iar la ora la care scriu aceste rânduri, în plin vot în Marea Britanie şi Olanda, mi se pare semnificativ că agenţiile de ştiri vorbesc despre faptul că „ ascensiunea populiştilor, aşteptată de-a lungul continentului ar putea fi amorsată încă de joi în Olanda, unde Thierry Baudet, tânăr deputat eurosceptic, antiimigraţie şi climatosceptic este pe cale să iasă învingător în scrutin”. Pe scurt, partidul său, Forumul pentru Democraţie, apărut acum doi, este una dintre vedetele politicii olandeze. Ce o fi făcut în vreme asta faimosul Frans Timmermans, cel atât de scandalizat de felul cum stau lucrurile în România? Ce cred marii specialişti despre ascensiunea populismului? În Olanda, ca şi oriunde în Europa, alegătorii „pierduţi” în meandrele funcţionării şi rolului UE au nevoie de claritate!„Europa a fost mult timp o istorie foarte tehnică şi mulţi dintre oameni nu au înţeles-o. Populiştii simplifică lucrurile şi fac ca UE să fie înţeleasă
de cetăţean,” arăta Amy Verdun, profesoară de politică europeană la Univeersitatea din Leiden. Lucrurile nu stau altfel în Germania, unde partidul Alternativa pentru Germania (AfD) a avut o ascensiune fulgurantă. După ultimele sondaje, ea şi celelalte partide de extremă dreapta sunt „cele mai apreciate” în Germania Estică. Provenită chiar din această zonă, cancelara Angela Merkel a fost preocupată de migranţi şi de felul cum trebuie primiţi, uitând de problemele şi grijile celor din regiunea ei.
Ca urmare, personal constat o reacţie tardivă, simbolică, declarativă a marilor lideri europeni, ce par blocaţi din cauza valului extremei dreapta ori au fost înghiţiţi de el.
DECE NU VOTEAZĂ ÎN ACEEAŞI ZI „CEI 28” ?
Dacă Olanda şi Marea Britanie votează joi, alte 22 state din UE, între care şi România, duminică, iar celelate sâmbătă. În mod tradiţional, încă din anii 1930, în Marea Britanie s-a votat joia. Cum la începutul veacului trecut zilele de vineri erau cele în care se achitau salariile săptămânale, mulţi erau beţi la sfârşitul săptămânii, fiindu-le greu astfel să aibă mintea limpede la vot. S-a optat astfel pentru ziua de joi. „În Olanda, ziua obişnuită de vot este miercuri, dar cum votul pentru europene trebuie să aibă loc între joi şi duminică s-a ales joi, dat fiind că e cea mai aproape de miercuri”, preciza ambasada batavă din Paris pentru un ziar din capitala Franţei. În Irlanda, de obicei se merge la urne vineri. În această ţară catolică duminica este considerată zi sfântă. Letonii, maltezii şi slovacii votează sâmbătă. În ce-i priveşte, cehii o fac timp de două zile, vineri şi sâmbătă, ca şi la legislative.
CELE OPT MARI GRUPURI ŞI JOCURILE LOR
În Parlamentul de la Strasbourg, dreapta şi stânga îşi împart puterea aproape neîntrerupt din 1979, dar, pentru prima dată în istoria UE, ascensiunea populismului va ameninţa serios respectiva înţelegere. Ca urmare, bulversarea va atârna greu în desemnarea viitorului preşedinte al Comisiei Europene, dat fiind că grupul care ajunge pe primul loc după scrutin revendică acest post. La ora actuală, cei 751 de deputaţi fac parte din opt grupuri în care activează în funcţie de afinităţile lor politice, şi nu de ţara lor.
Dreapta proeuropeană. De departe, grupul cel mai important este cel al Partidului Popular European, are are 217 deputaţi din cei 751.Analiştii spun că, în mod cert, el va pierde teren după scrutin. Partidele membre: CDU/CSU (Germania), Republicanii (Franţa), Forza Italia, Partido Popular (Spania), Fidesz (Ungaria), etc. PPE şi-a ales ca lider de grup şi candidat la preşedinţia Comisiei (Spitzerkandididat) pe germanul Manfred Weber, membru CSU, partidul frate bavaraz al UCD al Angelei Merkel. Inginer de 46 de ani, el a făcut carieră la Bruxelles. Este eurodeputat şi preşedinte al grupului parlamentar al PPE din 2014.
Social democraţii. Pe locul al II-lea în Parlament cu 186 de eurodeputaţi, Partidul Socialist European (PSE) riscă la fel ca PPE să piardă considerabil din influenţa sa. Partide membre: social democraţii germani (SPD), SPO (Austria), Partidul Socialist (Franţa), Partidul Laburist (Marea Britanie), PSOE (Spania), PD (Italia), Partidul Social Democrat din România (PSD), Partij van de Arbeid (Olanda; pe care nu l-aş fi trecut dacă nu ar fi vorba de nocivul Timmermans, candidatul PSE la preşedinţia Comisiei. Vicepreşedinte al CE, el este mâna dreaptă a lui Junker. Dreaptea eurosceptică. Cu 76 eurodeputaţi conservatorii şi reformiştii europeni sunt a treia forţă a Adunării de la Strasbourg. Printre membrii săi, Partidul Conservator al premierului britanic, Theresa May, care ar putea suferi pierderi importante ca urmare a bâlbâielii provocate de Brexit; Partidul Dreptate şi Justiţie (Polonia), la putere, cât şi partidul naţionalist berlgian, Alianţa neo-flamandă (NVA) sunt pe cai mari. Partidul suveranist francez „Debout la France”, prezidat de Nicolas Dupont-Aignan, care a susţinut-o pe Marine Le Pen între cele două tururi de scrutin la prezidenţialele din 2017, s-a asociat pentru scrutinul european cu aceşti „suveranişti europeni” într-o coaliţie pentru o Europă a naţiunilor. Spitzerkandidat-ul lor este cehul Jan Zahradi, 56 de ani, preşedintele acestei formaţiuni.
Liberalii. După scrutinul de la 26 mai, liberalii de la ALDE, a patra forţă în Parlamentul European, cu cei 68 eurodeputaţi, speră să joace un rol de pivot în PE şi în împărţirea posturilor din instituţiile europene. El ar urma să se alieze cu partidul lui Macron pentru a crea un grup mai larg de centru. Partide membre: FPD ( Germ,ania), Open Vlaamse Liberalen et Demmocraten (Belgia), VVd al premierului olandez Mark Rutte. ALDE nu are un candidat pentru preşedinţia CE, ci o echipă de 7 personalităţi. Printre ele, Comisara Europeană pentru Concurenţă, daneza Margretthe Vestaager, 51 ani, cunoscută pentru intransigenţa sa referitoare la giganţii din Silicon Valley, cât şi fostul premier belgian Guy Verhofstadt. Şef al grupului ALDE din PE, el a fost Spitzerkandididat la ultimul scrutin european din 2014.
Verzii. În prezent pe locul V ex-equo cu stânga radicală, Verzii au 52 eurodeputaţi şi speră să profite de tematica climatului îndeosebi pe lângă tineri alegători. Partide membre : Budnis 90/Die Grunen ( Germania), Europe Ecologie (Franţa), Die Grunen (Austria), Milopartiet de grona (Suedia). Ataşaţi de ideea parităţii, Verzii sunt în cursa pentru preşedinţia CE cu doi candidaţi- un bărbat şi o femeie, aşa cum au făcut şi la scrutinul precedent: germanca Ska Keller, 37 de ani, deja candidată în
2014, şi olandezul Bas Elckhout.
Stânga radicală. Pe locul al V-lea ex-equo cu Verzii, acest grup are ca membri: Die Linke (Germania), Partidul Comunist Francez, Syriza, al premierului grec Alexis Tsipras. La scrutinul din 2014, Stânga Unită Europeană (SUE) avea ca Spitzerkandididat pe Tsipras, care nu era încă premier. Pentru 2019, SUE are doi Spitzerkandididaţi: slovena Vileta Tomic, 56 de ani, şi Nico Cue, spaniol de 62 de ani, fost sindicalist, ajuns de copil în Belgia. Eurofobi şi populişti. Grup eteroclit. Europa Libertăţilor şi Democraţiei Directe (ELDO), a 6-a forţă a PE, cu 41 eurodeputaţi, numără în rândurile sale 14 membri dai Mişcării 5 Stele din Italia, şi 17 aleşi britanici, partizani ai lui Nigel Farage, care s-a desprins din partidul pro-Brexit Ukip. Din Franţa îl are pe Florian Philippot, fost mână dreaptă a Marinei Le Pen.
Extrema dreaptă. Clasat pe locul opt cu 37 de eurodeputaţi, acest grup are în mod limpede vântul în pupă şi va înregistra un număr mare de noi deputaţi după actualul scrutin. Europa Naţiunilor şi Libertăţilor (ENL), care regrupează partidele de extremă dreaptă naţionaliste, precum Adunarea Naţională, condusă de Marine Le Pen (Franţa), Liga Nordului din Italia, lider Matteo Salvini, partidul de extremă dreapta din Austria, FPO, lovit de un scandal uriaş, care a dus la ruperea coaliţiei
cu conservatorii. De reţinut că 21 de eurodeputaţi nu aparţin niciunui grup.
Salvini, declarație ptr senilii care conduc pt moment Germania și Franța: „Nu vrem să facem nimic cu acești Merkel și Macron, care au distrus această Uniune Europeană. Vrem să- salvăm Europa de birocrați, bancheri și finanțiști care au ruinat-o toți acești ani. ”
Nu-i rea declarația lui Salvini, ptr că milogii globaliștilor Merkel și Macron au fost aduși la putere pe banii acestor elite financiare (Soros, Rockfeller șa) de niște alegători cărora le-au fost promise ca în Romînia, cîte 2 clătite în plus. Și în loc de clătite au primit dictatura de lla vîrful UE și migrație ilegală din Africa și Asia cît cuprinde. Dați-le la gioale sclavilor lui Soros. 😆
SINGURA ŞANSĂ A DĂINUIRII ACESTEI FĂCĂTURI BIROCRATICE, UE, ajunsă cu actuala conducere o a doua URSS este ca de la vîrful ei să dispară clica asta de aleşi pe sprânceană, nişte nimeni prin ţărişoarele lor, dar care taie şi spânzură la nivel de UE doar pentru că cei mai mulţi dintre ei sunt de doauă ori aleşi : odată prin vot şi a doua oară prin născare !