Campania electorală pentru referendumul privind demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu se încheie, sâmbătă, la ora 7,00.
Ea a început pe data de 7 iulie, a doua zi după ce Parlamentul a decis suspendarea din funcţie a lui Traian Băsescu cu 256 de voturi „pentru” şi 114 „împotrivă”.
Duminică, 18.292.514 alegători sunt aşteptaţi la urne, fiind organizate 18.548 de secţii de votare, dintre care 18.242 în ţară şi 306 în străinătate.
În Bucureşti, cei 1.792.689 de cetăţeni cu drept de vot pot să îşi exprime opţiunea în 1.235 de secţii de votare.
Cetăţenii care participă la referendum urmează să se pronunţe prin ‘da’ sau ‘nu’ la întrebarea înscrisă pe buletinul de vot: ‘Sunteţi de acord cu demiterea preşedintelui României, domnul Traian Băsescu?’.
Demiterea este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor care s-au prezentat la urne, însă pentru a fi validat referendumul la scrutinul din 29 iulie trebuie să se prezinte jumătate plus unu din numărul total al alegătorilor, adică 9.146.258 români.
Secţiile de votare se deschid duminică, la ora 7,00, şi se închid la ora 23,00, ultima raportare a Biroului Electoral Central privind prezenţa la urne fiind la ora 24,30.