Actualitate Statul trebuie să-i plătească lui Traian Băsescu 150.000 € Instanța a decis că el să primească indemnizația de fost șef al statului chiar dacă s-a dovedit că a colaborat cu Securitatea. Score: 0,73
Actualitate Recomandările editorilor Crimă și (câtă) pedeapsă. „România ar crea infractori de carieră”. E o soluție scăderea vârstei pentru răspunderea penală? În prezent, legislația din România permite ca minorii sub 14 ani să nu fie pedepsiți penal nici în cazuri de omor sau omor calificat, chiar dacă fapta este comisă cu intenție directă, premeditare și discernământ dovedit prin expertiză medico-legală psihiatrică. Score: 0,30
Sport Michael Schumacher nu mai este imobilizat la pat De asemenea, zvonurile că ar fi participat la nunta fiicei sale Gina, s-au dovedit nefondate. Score: 0,32
Editorial Teren neutru Unirea se amână. România și Republica Moldova în fața realității După 1991, o parte a elitelor de la Chișinău au pledat pentru unire, însă realitatea s-a dovedit complicată. Score: 0,31
Extern Recomandările editorilor Unde are și unde nu are dreptate Zelenski când critică Europa ”Prioritate” au avut țările G7 și statele care au dovedit mare sprijin suveranitatea Ucrainei, au aplicat sancțiuni Rusiei. Score: 0,30
Editorial Teren neutru Toate manevrele eșuate ale PSD de a pune mâna pe putere Dacă a doua parte a afirmației nu a fost dovedită sau recunoscută, prima parte a fost atestată chiar de doi dintre liderii PSD. Score: 0,30
Actualitate Politică Lider al Comitetului Evreiesc American: Nu lăsați AUR în SUA De asemenea, ar trebui să i se solicite să îi înlăture din conducerea partidului pe acei membri care s-au dovedit a fi antisemiți fără remușcări și să își ceară scuze față de Silviu Vexler pentru atacurile îndreptate împotriva sa și a comunității evreiești. Score: 0,31
Lifestyle De ce sloturile rămân jocurile preferate ale multor jucători de cazino Pe cât de simplă pare descrierea, pe atât de atractivă s-a dovedit experiența de joc. Score: 0,31
Editorial Teren neutru Hop și Ilie Bolojan cu picioarele pe Justiție! …acuzații de plagiat la adresa ministrului Justiției exact cînd acesta începea selecția procurorilor, cu cereri disperate de remaniere fără ca acuzația de plagiat să fie dovedită (eu nu exclud să se confirme!). Score: 0,30
Actualitate Fermierii români la mâna importurilor. Industria de îngrășăminte e pe ducă Iată însă că acest lucru nu s-a dovedit real, până în prezent. Score: 0,31
Actualitate Recomandările editorilor Fost șef al DNA rupe tăcerea despre întâlnirea cu Iohannis pe legile justiției: „Mi-a spus că politicienii au nevoie de liniște” VIDEO El a adăugat că nu poate spune mai multe, ci doar ce poate fi dovedit: „Unde am probe pot să vă și spun”. „ Score: 0,33
Actualitate Răzbunarea „perfectă” a eșuat. Femeie cercetată după ce a vrut să-și înfunde fostul soț Deși bărbatul are antecedente penale, ancheta a dovedit că femeia a cumpărat o cartelă prepay special pentru acest plan de răzbunare eșuat. Score: 0,70
Extern Recomandările editorilor Iran, Venezuela – două lovituri încasate de China Însă calculul chinez că Statele Unite vor tolera acest joc s-a dovedit greșit. Score: 0,31
Economie Autoturismele de lux, în vizorul ANAF …preţ subevaluat, în condiţiile în care autoturismul fusese achiziţionat anterior cu 609.150 lei, plata fiind realizată în numerar, iar sursele fondurilor nu au putut fi dovedite prin documente credibile; achiziţia unui BMW M4 Competition M xDrive, în valoare de 546.951 lei, în absenţa unei justificări obiective a resurselor financiare… Score: 0,31
Editorial Vocea conservatorilor Plagiatul – de la furt individual la falimentul moral al statului Not found: dovedit Score: 0,30
Extern Trump versus Fed. Ipocrizia bancherilor centrali Dar în România, Banca Centrala a dovedit că nu este afectat de puterea politică. Score: 0,30
Editorial Teren neutru Nu e despre avion, escorte și zăpadă: istoria se întâmplă și dacă politicienii români nu o pricep Citește și: Coborau în infern și nu știau Tonul colocvial și lucrurile mai importante sau mai mărunte, dar lipsite de cadru instituțional, adaugă la autoritate și încredere doar după ce omul politic își va fi făcut treaba și își va fi dovedit relevanța, nu ca substitut al acestora din urmă. Score: 0,31
Extern Rusia și Ucraina își arată mușchii în luptă, deși negociază pacea „Fezabilitatea viitoarelor garanții de securitate trebuie dovedită prin capacitatea partenerilor noștri de a exercita presiuni eficiente asupra agresorului chiar în această etapă. Score: 0,31
Extern Garanțiile de securitate pentru Ucraina, ca și gata. Trump urmează să se pronunțe „Fezabilitatea viitoarelor garanții de securitate trebuie dovedită prin capacitatea partenerilor noștri de a exercita presiuni eficiente asupra agresorului chiar în această etapă. Score: 0,31
Politică Recomandările editorilor Curtea de Apel va da decizia privind judecătorii CCR exact în ziua când se judecă pensiile speciale Este o cerere justificată și dovedită. Score: 0,30
Actualitate Extern Au fost identificate cele 40 de persoane decedate în incendiul din Crans-Montana Ultimele 16 cadavre care mai trebuiau identificate s-au dovedit a fi „două elveţience în vârstă de 15 ani, o elveţiancă în vârstă de 22 de ani, o persoană cu dublă cetăţenie (elveţiană/franceză) în vârstă de 24 de ani… Score: 0,31
Recomandările editorilor Iluzia protecției ruse, o istorie a „aliaților” trădați. Lecția Maduro pentru iubitorii de Moscova – ANALIZĂ Nici în epoca modernă Rusia (sau înainte URSS) nu s-a dovedit un protector mai fidel. … Saddam Hussein a sfârșit răsturnat și executat, iar pariurile lui pe vechea prietenie cu Moscova s-au dovedit iluzorii. Score: 0,32
Actualitate Guardiola, ironic cu ziariştii: „Vreţi să mă concediaţi, deja? Am un salariu foarte mare…” Sunt fericit aici, superiorii mei mă respectă şi au dovedit-o anul trecut când nu am câştigat niciun meci în trei luni”, a declarat tehnicianul spaniol. Score: 0,32
Editorial Teren neutru Alina Mungiu-Pippidi – păreristă cu ifose de profesor …comice, și imposibile, și speculative, și în dorul lelii: „Ca și acum 20 de ani, cred că prima modificare constituțională de luat în considerare cu un impact serios și dovedit ar fi renunțarea la alegerea directă a președintelui. Score: 0,31
Sănătate Retrospectiva 2025 în medicină: De la editarea genetică personalizată până la o descoperire remarcabilă privind cancerul Vaccinuri care fac mai mult decât să prevină infecţii Vaccinurile s-au dovedit instrumente eficiente împotriva virusurilor, inclusiv SARS-CoV-2 care provoacă Covid-19, zona zoster şi gripa. Score: 0,30
Actualitate Politică Oana Lasconi, fiica Elenei Lasconi, intră într-un partid controversat Este necesar ca eforturile noastre să fie îndreptate spre susținerea unui parcurs proeuropean și accelerate eforturile de schimbare a unui sistem care s-a dovedit nefuncțional în interesul cetățenilor. Score: 0,32