Ai căutat: familia
La anunţul acestei decizii judiciare, militanta anti-vaccinare Liz Gunn a cerut celor câteva persoane venite să susţină familia să facă presiuni pe lângă prim-ministrul Jacinda Ardern, pentru ca ea să revină asupra deciziei. … Familia copilului afirmă că are zeci de donatori nevaccinaţi care aşteaptă să doneze.
Score: 0,29
Iniţial, familia Panzaritti a fost pe punctul de a pune mâna pe întreaga avere, întrucât familia Panzaritti era singura strâns unită prin rudenie de Contele Ambrogio. … Iniţial, locuitorii domeniului, puşi în faţă unui lucru deja parcă hotărât, au început să se obişnuiască la gândul că vor trebui să slujească familia Panzaritti.
Score: 0,34
Este destul de greu de stabilit dacă unii îl contestă pe Dumitru Radu Popescu numai pentru decizia luată în editură sau pentru post ori familia scriitorului vrea să îl retragă din alte rațiuni! … După toate informațiile noastre, familia nu-l mai vrea acasă, iar conducerea Academiei Române nu l-ar mai vrea la Editură.
Score: 0,31
Adesea ele trec peste nevoi imediate – joburi, bunăstare, libertăți civile, democrație – la obiective privind familia, sexualitatea, interpretarea istoriei. … Observăm acum în multe locuri din lume opinii orientate spre a desființa familia, a modifica sexul, a rescrie istoria, chiar a spori opiumul din societate.
Score: 0,28