Iohannis caută aliați? …reuniunii informale a Consiliului European de la Granada, din 6 octombrie 2023, când dezbaterile liderilor din statele membre UE au relevat interesul pentru plasarea, în prim-planul agendei europene, a aspectelor privind securitatea şi apărarea, implicarea la nivel mondial şi extinderea Uniunii, respectiv consolidarea rezilienţei şi a competitivităţii… Score: 0,27
Liviu Lăzărescu. 90 de ani de la naștere A elaborat și introdus în planul de învățământ universitar nu mai puțin de patru cursuri, a avut o prodigioasă activitate științifică, prin publicarea unor cărți din domeniul artei (manuale după… Score: 0,27
Arheologia, o disciplină a învățării umilinței în fața timpului La desen e bine să înceapă cu Planul, având m2 împărțit și deci mai lesne de a nota cele observate și apoi Profilul cu malul bine verticalizat, a observa fără a adânci în profil liniile locuinței sau gropii pentru a nu compromite fotografiile. Score: 0,27
Campus pentru învăţământ dual, finanțare aprobată Valoarea totală a cererii de finanţare este de aproape 26 milioane euro şi va fi susţinută prin Programul-pilot pentru dezvoltarea consorţiilor integrate pentru învăţământ dual, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR)/Pilonul VI: Politici pentru noua generaţie/ Componenta C15: Educaţie/ Reformă. Score: 0,28
(VIDEO) Cum s-a produs explozia de la Rafinăria Petromidia. Explicaţia companiei A fost activat Planul Roşu de Intervenţie de la ora 8.40. … A fost activat Planul roşu de intervenţie. … Planul roşu de intervenţie presupune suplimentarea resurselor medicale la faţa locului. Score: 0,29
Nuclearelectrica ar putea reporni producția de apă grea de la Halânga Planul SNN include preluarea și a activității de administrare a rezervelor strategice de apă grea ale României de la Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS) și de la Centrul Național de Management al Apei Grele (CNMAG). Score: 0,27
Zelenski, apel insistent Mike Johnson, care controlează ce proiecte de lege sunt supuse la vot în Camera Reprezentanţilor, a dat asigurări săptămâna trecută că examineaza "o serie de piste" privind asistenţa pentru Ucraina, în timp ce planul de ajutor în cauză a fost deja aprobat de către Senat. Score: 0,27
Pe cine văd britanicii jucătorul român cheie la EURO 2024 Iată ce a scris Daily Mail, un cunoscut tabloid britanic: „Deși România nu este recunoscută petru aparițiile dese la turneele finale, progresul recent este o răsplată a planului pe termen lung impus de Federație. Score: 0,27
Antibioticele statului, produse cu energie solară “Investiția totală în acest proiect este de 11.8 milioane lei, din care suma de 4,078 milioane lei este acordată de catre Ministerul Energiei din fonduri europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), diferența fiind asigurata din fondurile proprii ale companiei”, se arată în comunicat. Score: 0,27
Nicuşor Dan descrie: ”Cea mai mare afacere de corupţie a administraţiei PSD” Primarul a făcut declaraţii în zona Bulevardului Metalurgiei, unde a arătat că este ”o zonă de 52 de hectare care în Planul Urbanistic general era prevăzute ca sere”. ” Score: 0,27
Avem o problemă foarte serioasă şi nicio jenă sau urmă de îngrijorare! La ANAF (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală n.r) şi-au făcut planul pentru prima oară în ambele luni. Score: 0,27
David Popovici şi-a stabilit obiectivul pentru Paris Europenele apar în planul său de pregătire, dar acesta poate suferi modificări după Campionatele Naţionale", a adăugat ea. Score: 0,27
”Vânătorii de finanțări” pun în pericol PNRR Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a subliniat că până în august 2026 toate proiectele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) trebuie finalizate, însă există întârzieri semnificative în implementarea unor investiții în energie. Score: 0,84
Piedone taie legătura cu presa: „NU voi dialoga” Cristian Popescu Piedone a anunțat că în următoarele două săptămâni va lucra la “Planul de lucru pentru București“ şi va tăia orice legătură cu presa. … Împreună cu un grup de specialiști din diverse domenii de activitate, concepem deja “Planul de lucru pentru București“! Score: 0,85
Comisia Europeană ne avertizează. Avem probele cu deficitele Aceasta necesită punerea în aplicare a reformelor fiscale structurale incluse în planul de redresare și o execuție bugetară mult mai strictă decât în ultimii ani. Score: 0,27
Plan roşu de intervenție: Alertă de intoxicație în masă ISU Cluj a activat, luni, planul roşu de intervenţie la un operator economic din Câmpia Turzii, unde mai multe persoane s-ar fi intoxicat cu o substanţă nenominalizată. … Astfel, a fost activat Planul Roşu de intervenţie. Score: 0,85
Făcătura În fond, Vladimir Putin își urmează planul anunțat acum doi ani, la câteva zile după declanșarea atacului împotriva Ucrainei: ”Rusia urmărește restabilirea situației internaționale existente înainte de anul 1990”! Score: 0,27
Andrei Marga: Proiect de pace durabilă Sunt deja puse în discuție planuri de pace, impecabile tehnic și diplomatic, pentru Ucraina – cel mai realist rămânând planul generalilor și experților germani, din 28 august 2023, pe care l-am comentat altădată (în A. … Marga, Planul german de pace, 2023). Score: 0,27
Cîrstoiu se bagă, Ramona zice pas Planul unora (plus Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu) de a ne lua fața cu personalități independente s-a dus dracului. … Planul unora (plus Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu) de a ne lua fața cu personalități indepenente s-a dus Dracului. Score: 0,84
Politică fiscală mai strictă pentru zona euro Planul vizează crearea unei Uniuni a pieţelor de capital din cele 27 de ţări care formează UE, prin reducerea barierelor pentru investiţii private peste graniţă, o sarcină pentru următorul Parlament European şi următoarea Comisie Europeană. Score: 0,27
Cancelarul Austriei, Gică Contra şi în cazul războiului Conform planului sugerat de Borrell şi care este discutat la summitul european de joi şi vineri, 90% veniturile produse de aceste active ruseşti îngheţate, cum ar fi dobânzile… Score: 0,27
Coaliţia, candidat comun la Primăria Generală quot;Este nevoie ca această echipă să vină cu planul credibil şi să înceapă să producă noi proiecte pe care bucureştenii le aşteaptă. Score: 0,27
Piedone „încurcă nişte lucruri” …care ar putea fi de succes pentru Capitală, în acelaşi timp, nu l-am cunoscut personal, dar domnul Florescu poate fi un candidat, având în vedere că este cel care a făcut Planul Urbanistic General al Bucureştiului şi este specialist în urbanism, dar decizia va trebui să se ia prin consens la coaliţia de astăzi şi, până atunci, cele două… Score: 0,27
OECD ne cere să nu mai exploatăm gaze …originile în anul 1948, sub numele de Organisation for European Economic Co-operation (OEEC), Organizația pentru Cooperare Economică Europeană, pentru a ajuta la administrarea planului Marshall pentru reconstrucția Europei după Cel de-al Doilea Război Mondial. Score: 0,27
Boloș. Gata cu declaraţiile vamale tipărite! Ministrul Finanţelor a adăugat că acesta este doar un pas din planul de acţiune pentru modernizarea sistemelor vamale, în sensul digitalizării formalităţilor vamale, având ca principale beneficii micşorarea timpilor de vămuire şi reducerea interacţiunii între operatori şi lucrătorii vamali. Score: 0,27