Politică Cum se antrenează un partid mic pentru politica mare Se prinseseră, dar se prinseseră târziu. Score: 0,27
Economie Cum au crescut ratele la bancă doar în câteva luni Numai că în ultima vreme, fluctuațiile au devenit tot mai ample, fiind comparabile cu ceea ce s-a întâmplat în 2012, atunci când lumea politică de la noi era prinsă cu referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu. Score: 0,27
Politică O dispută care se încinge: „statul paralel” Așa ne-am prins noi că oamenii din SRI aveau prea multă putere. Score: 0,27
Tech Un tânăr își trăiește viața ca în 1940 Mai jos este documentarul despre viața britanicului prins în bucla timpului, realizat de BBC: https://www.youtube.com/watch?v=N9fI40Nni3k Score: 0,29
Cultură Nonfiction Polirom la Gaudeamus 2017 Povestirile de vieţi exemplare, inspirate de surse patristice, dar prinse în tumultul invaziilor barbare din Italia, conţin arhetipurile valorilor şi frămîntărilor omului european, proiectate pe un plan escatologic cu teme doctrinare noi, precum purgatoriul, dar şi o filosofie a sfîrşitului istoriei. Score: 0,27
Editorial Vânătorii pesedişti, vânat pentru „statul paralel şi ilegitim” Dacă eroul a ucis leul din Nemeea şi hidra din Lerna, şi a prins mistreţul de pe muntele Erymanthus şi căpriorul cu coarne de aur care aparţinea zeiţei Artemis, PSD nu are nevoie decât de un pic din puterea acestuia pentru prinderea şi uciderea „statului paralel şi ilegitim”. Score: 0,28
Cultură Rendez-vous cu starurile cinematografiei franceze, la TV5 După ce îl întâlnește, Maud se trezește prinsă în capcana acestui bărbat manipulator. Score: 0,28
Business Black Friday, vânzări-record la eMAG Au prins foarte bine produsele-surpriză pe care le-am adus astăzi în oferta de Black Friday și gamele tradiționale de Black Friday, cum sunt produsele de casă, electrocasnice, televizoare și telefoane. Score: 0,28
Actualitate Volumul „Iulian N. Vlad – confesiuni pentru istorie” de Aurel I. Rogojan, lansat la Gaudeamus 698 Cristache Zambeti, detectivul care i-a prins pe spărgătorii Băncii Naţionale … Score: 0,28
Cultură Viața plicticoasă și preaplină a visătorului François, în premieră la Teatrul Excelsior Neverosimil de grotesc și incredibil de frumos, în acest spectacol, omul se arată sub masca unui visător prins în amestecuri bizare de contrarii, mereu împărțit între un eu și un altcineva. Score: 0,28
Scheletele din dulapul judecătorilor CSM …judecătorul Mihai Andrei Bălan a fost ales în CSM, cu toate că numele său a fost vehiculat într-un dosar penal extrem de grav, în care avocata Elena Ramona Joldes a fost prinsă în flagrant în 28 aprilie 2014, în timp ce primea 12.000 lei despre care pretindea că urma să-i dea lui Mihai Andrei Bălan, care era preşedintele Judecătoriei Timişoara… Score: 0,27
Bilanţul ruşinos al SRI A trecut cam multă vreme de cînd SRI nu ne-a mai raportat că a prins un zăltat pregătit să plece în Siria. … A trecut cam multă vreme de cînd SRI nu ne-a mai raportat că a prins un zăltat pregătit să plece în Siria. Score: 0,89
Mesaj tulburător în legătură Facebook Parker a adăugat: „Eşti prins într-o buclă a feedback-ului şi a validării sociale…este exact genul de idee cu care ar veni cu hacker ca şi mine, pentru că exploatează vulnerabilităţile psihicului uman”. „ Score: 0,28
Daea: UE va aloca 6 milioane de euro pentru promova carnea de oaie „Uniunea Europeană a prins în programul pe 2018 în fila bugetară a Comisiei Europene o sumă importantă pentru promovarea consumului de carne de oaie şi capră. Score: 0,28
„Enigmele infinite. Vocalize în Do Major“ (V) Totuşi, acesta l-a prins în viaţă, şi chiar primăria i-a oferit un tort uriaş şi o diplomă gata înrămată. Score: 0,28
O persoană a fost prinsă sub o garnitură de metrou O persoană a fost prinsă sub o garnitură de metrou, în staţia Piaţa Unirii 1. … Pompierii au revenit cu precizări, anunţând că este vorba despre un bărbat cu vârsta cuprinsă între 20 şi 30 de ani, care a fost prins între spaţiul dintre perete şi vagon, acesta fiind scos de salvatori. Score: 0,83
Porcul vrajbei pesediste Desigur că mai este un pas până la autodetonare: să se introducă în regulamentul Comisiei SRI principiul audierilor sub jurământ (ca să fie prinsă Codruța cu sperjur), alături de pricipiul pierderii funcției în caz de neprezentare la Comisie. Score: 0,28
Inflație de comisii cu rezultate zero Senatorii și deputații puterii au prins gustul comisiilor de anchetă și au aprobat, la foc automat, înfiinţarea mai multor foruri de acest gen, care vor activa în sesiunea de toamnă – iarnă. Score: 0,89
Isărescu și inflația: „Ar fi arătat mai bine” Ca influențe externe, principalul factor este evoluția cotațiilor țițeiului și „ne ajută faptul că inflația din Europa nu a prins aripi; nu a prins aripi, dar nici nu mai e deflație”, a susținut guvernatorul BNR. Score: 0,30
„Nu dialoghez decât cu operele care sfarmă zidul tăcerii“ Fiind prins cu prepararea celor două cărți ce au apărut acum, Ușa, o geografie intimă , la Editura Nemira , și Scena lumii , la Editura Polirom , lor le-am acordat îndelung prioritatea la început de 2017. Score: 0,27
Remus Borza: ”Un circ, un simulacru, cu criza energiei” Din păcate, au prins gustul pomenilor și milionarii, nu doar săracii țării. Score: 0,28
Germania susține „rezistența“ din țările estice Ungaria este prinsă între o Ucraina cu 45 de milioane de suflete, care își dorește intrarea măcar pe ultimul cerc concentric al UE. Score: 0,28
Cel de-al treilea deţinut eliberat din greşeală a fost prins Cel de-al treilea deţinut eliberat din greşeală din Penitenciarul Giurgiu a fost prins, au declarat luni seară, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP). Score: 0,80
Borza: „Instigarea la revoltă populară, incompatibilă cu statul de drept și democrația” M-am prins. Score: 0,28
Festivalul de Dramaturgie Contemporană, o călătorie multiculturală …Britanie Miercuri, 15 noiembrie 2017, sala Mare, ora 19:00 AZ AJTO (USA) de Szabo Magda Teatrul Csokonai, Debretin, Ungaria Joi, 16 noiembrie 2017, sala Mare, ora 19:00 PRINS ÎN PLASĂ de Ray Cooney Teatrul „Sică Alexandrescu”, Brașov, Romania Vineri, 17 noiembrie 2017, sala Mare, ora 19:00 TREI GENERATII de Lucia Demetrius Teatrul… Score: 0,28