Oul de Aur (2) Așadar este de crezut că, inițial, prezumtivul al treilea împărat originar din Italica era în vremea aceea Collatinus, chiar dacă el n-a știut niciodată despre rolul măreț pe care i-l atribuiau pentru viitor cunoștințele lui din Iberia, locul de baștină al soției sale, însă nu și al său. Score: 0,28
Despre marele pericol progresist în România! Probabil că progresiștii lui Ilie Dan Barna și Dacian Cioloș nu știu nici istoria Muntelui Athos, nici rolul domnitorilor și al boierilor români la propășirea credinței ortodoxe. Score: 0,27
Reguli noi pentru achiziţiile făcute de spitale 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care aduce modificări cu privire la rolul și responsabilitatea consiliilor de administraţie ale spitalelor publice . Score: 0,28
Sânge pe onoarea Parchetului Tergiversarea a ajuns în atenţia Procurorului General al României care ne-a comunicat sec că: „dosarul la care faceţi referire se află în lucru pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică. Score: 0,27
Viceguvernator BNR: „În 2021 revenim pe creştere” De asemenea, trebuie să creştem într-o manieră prudentă rolul pe care băncile îl au în finanţarea economiei şi să urmărim atragerea de fonduri europene”, a declarat Leonardo Badea, Viceguvernator al BNR, în cadrul videoconferinţei ZF/BRD Buget 2021. Score: 0,29
Ministrul Justiţiei i-a lăsat pe judecători cu ochii-n soare Aceste întâlniri au tocmai rolul de a dezinforma opinia publică. Score: 0,27
Referendum pro-ecologic Propaganda cu privire la încălzirea globală a jucat rolul de a stimula producţia de autoturisme electrice. Score: 0,27
Vă place sau nu, soțul Victoriei Nuland nu se lasă Titlul este ”Vă place sau nu, America este o superputere”, iar subtitul este unul de-a dreptul didactic: ”De ce americanii trebuie să-și accepte rolul global”. … Din nou, nu ”ar trebui” să-și accepte rolul, ci ”trebuie”. ” Score: 0,29
Gabriela Firea, în opereta cu vulpea bearcă la primărie Madam și consortul au jucat rolul politicianului credincios, cu lumînarea la brăcinar, cu sarabandă de mătănii ca în spectacolele de copii, ea și al ei s-au pus în fruntea coloanelor de credincioși pentru a conduce populația la moaște, spre întreținerea apetitului electoral al credincioșilor. Score: 0,27
(VIDEO) Protest încins la Cotroceni: S-a aruncat cu fumigene „Am venit în fața Palatului Cotroceni pentru că știm că rolul președintelui României este deosebit de important și că de fapt el conduce Guvernul României, nu domnul Cîțu”, a spus unul dintre protestatari. Score: 0,27
Societatea civilă, dată afară din şedinţa secţiei de judecători a CSM Rolul celor doi reprezentanți ai societății civile este acela de a asigura input pentru deciziile de administrare a justiției, de a fi factor de transparență și pentru a fi observatori ai faptului că nu se iau decizii arbitrare. Score: 0,27
Cei o sută, Ecce Homo (65) Odată cu rolul câștigat, învăță și prețul faimei. … Era momentul potrivit să profite cei ce de mult erau stânjeniți de rolul băiatului și, restabilind ordinea firească, îl trimiseră înapoi lângă maică-sa, alături de celelalte femei și de ceilalți copii. Score: 0,28
Consecințe penale pentru folosirea numelui Uniunii Scriitorilor Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 06.06.2017 sub nr. Score: 0,28
O poveste de rău augur cu ducese și duci progresiști Imediat a venit replica din California: ”Așa cum au arătat prin activitatea lor din ultimul an, ducele și ducesa de Sussex rămân dedicați îndatoririlor și slujbei lor în interesul oamenilor, în Marea Britanie și peste tot în lume, au oferit sprijin organizațiilor pe care le-au reprezentat, indiferent de rolul lor oficial. Score: 0,27
Ieșirea din transă În fine, grupul vorbește de rolul malefic al Forumului Economic de la Davos în demolarea și reconstrucția lumii, ca să le fie bine fiesbuc, amazon, tesla, microsoft și să se pregătească transhumanismul… Score: 0,27
În apărarea lui Bolborea Au început și procesele.Primăria, prin instituția aferentă, a pierdut definitiv două procese cu Ioan Bolborea și, la al treilea, aflat acum pe rolul Curții de Apel București, a pierdut la la fond, urmînd să se mai judece recursul introdus de Primăria Capitalei prin DGAPMFP. Score: 0,27
Coldea îşi bagă iar coada în justiţie Marian Vanghelie este judecat pentru fapte de coruptie intr-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti, ca prima instanta, aflat inca in faza administrarii de probe. Score: 0,27
Raed Arafat, între Salvator de vieți și Salvator de mituri România post-decembristă şi-a găsit o rezonanţă existenţială în câteva personaje salvatoare care s-au dovedit a fi “dezertări” ale raţiunii şi a căror prezenţă în spaţiul socio-politic a avut rolul de a Score: 0,86
Make France great again Dezamăgită de rolul pe care l-a jucat în epopeicul greşelnic al susţinerii sovietelor, Franţa actuală nu mai ştie cum să dea substanţă unui eventual „Make France great again” şi… Score: 0,27
Joe Biden: „America a revenit” …în instituţiile internaţionale, susţinerea valorilor pe plan intern şi apărarea lor în întreaga lume, de asemenea, prin modernizarea capabilităţilor militare, asumarea rolului de conducere prin diplomaţie, revitalizarea reţelei SUA de alianţe şi parteneriate, o lume mai sigură pentru toţi. Score: 0,27
Ce făcea CIA în Războiul Rece fac filantropii acum Rolul ONG-urilor susținute din străinătate a fost cel mai bine sumarizat, în 1991, de Allen Weinstein, unul dintre fondatorii National Endowment for Democracy, un ONG american finanțat de Congres, care împarte apoi fonduri peste tot în lume. Score: 0,27
Procurorii o contrazic pe Turcan Atunci, rolul nostru e să ne uităm la ce raportare se fac salariile în plată. Score: 0,27
Cei o sută, Ecce Homo (59) …universului, să stea cu femeia iubită și să asiste la marele spectacol – gratis pentru cei ce n-aveau bani, gratis ca toate spectacolele Romei – și nu se mai sătura de rolul de privitor, rezistând nopți interminabile la concursurile de interpretare și zile și mai lungi la luptele din arene. Score: 0,27
Iohannis poate dormi liniștit: „Nu-i oportună” El susține că rolul Avocatului Poporului este foarte important și că PNL „joacă tot în logica electorală”. „ Score: 0,27
Patru asociații ale magistraților îl condamnă public pe ministrul Justiției Dimpotriva, dupa perioada bilanturilor triumfaliste – in care numai judecatorii erau vinovati pentru orice hotarare de achitare, in care se facea parada catuselor in mass-media, inainte ca dosarele sa ajunga pe rolul instantelor -, Score: 0,27