100 de ani de la naşterea Monicăi Lovinescu În Franţa a făcut parte din câteva companii teatrale de avangardă, a semnat, în colaborare, regia unor spectacole, a lucrat la o agenţie literară franceză. Score: 0,25
Israel-Hamas. Orizont politic bazat pe o soluţie cu două state În 2022, cu prilejul ultimei vizite a Ursulei von der Leyen, UE, Israel şi Egipt au semnat un protocol de acord pentru aprovizionarea Europei cu gaz natural. Score: 0,25
”Situaţia din Palestina”, la judecată. State din Curtea Penală cer anchetă Cinci state semnatare ale tratatului de instituire a Curţii Penale Internaţionale (CPI) au solicitat o anchetă cu privire la "situaţia din statul Palestina", a anunţat procurorul său, care a confirmat investigarea crimelor comise de la atacul Hamas din 7 octombrie, informează AFP. Score: 0,77
Ieșirea din conflicte (Ucraina, Orientul Mijlociu, Taiwan) În scopul non proliferării nucleare, la Budapesta (1994), s-a semnat Memorandum-ul. Score: 0,25
Aerostar preia mentenanța avioanelor F-16 Derco, o companie din grupul Lockheed Martin, a semnat un acord cu Aerostar S.A. … Derco, o companie din grupul Lockheed Martin, a semnat un acord cu Aerostar S.A. Score: 0,77
Universităţi din SUA, sub anchetă pentru antisemitism Campusurile universitare din SUA au devenit obiectul a numeroase polemici legate de conflictul Israel-Hamas, inclusiv campusul universităţii Harvard, unde un comunicat pro-palestinian semnat de asociaţii studenţeşti a provocat indignarea unor politicieni. Score: 0,25
Politicienii, între ei. ”Nu e grav că Iohannis a plecat, grav e că se și întoarce” Vă aduc aminte că s-a întâlnit cu viceprimarul din Rio de Janeiro, deci a fost o întâlnire extraordinar de foarte importantă, iar cu cine s-a semnat un tratat bilateral de asistență pentru situații de urgență, deci dacă dă grindina la ei, îi ajutăm noi cumva… Hai să fim serioși! Score: 0,26
Combaterea imigrației prin politici neocoloniale Danemarca a semnat un acord similar cu aceeași țară africană, dar nu a deportat niciun imigrant până acum. Score: 0,25
FIFA, răsplătită pentru că va da Arabiei Saudite Mondialul din 2034! Acordul semnat de Gianni Infantino va fi valabil până în 2034, când e aproape sigur că Arabia Saudită va organiza turneul final, în condițiile în care până în prezent Australia și-a retras candidatura și nimeni altcineva n-a mai licitat. Score: 0,25
Costel Alexe și Antal Arpad, pe mâna ANI Mai mult, LAZĂR PAUL-IULIAN a semnat la data de 13 aprilie 2021 Întâmpinarea depusă de comuna Muntenii de Jos la cererea de chemare în judecată introdusă de soția sa. Score: 0,25
L-a prins ploaia pe Klaus Iohannis, dar nu-i nimic: „Tanzania poate conta pe România” Iohannis a precizat că au fost semnate două memorandumuri privind intensificarea cooperării în managementul riscului de dezastre şi asistenţa umanitară şi în domeniul agriculturii şi mediului. Score: 0,25
Scrisori trimise de Ceaușescu și Napoleon, scoase la licitație Acest lot include și alte două scrisori semnate de Sașa Pană și Cella Delavrancea, iar prețul de pornire este de doar 100 de euro. … Cartea de vizită a lui Rebreanu, în calitatea lui de vicepreședinte al Societății Scriitorilor Români, cuprinde o însemnare olografă, datată și semnată, referitoare la scriitorul Camil Baltazar. Score: 0,26
Problema (19) Dar mai este ceva: după cum se poate lesne observa, majoritatea citatelor despre antisemitism preluate din ziare provin din materiale semnate de neevrei… Faţă de ceea ce mă leagă de locul, oamenii şi limba de aici, bobârnacele fac să nu pot înăbuşi cu totul alerta din mine, om problemă. Score: 0,25
Cazul Parcului IOR: „Să vină Firea şi Negoiţă cu bani” Ţuţuianu a menţionat că 4.800 de persoane au semnat, în ultimele trei zile, o sesizare depusă la PMB, prin care se cere primăriei să facă demersuri pentru recuperarea parcului. Score: 0,25
Combustibilul nuclear pentru Ungaria, prin România …combustibilul nuclear pentru Ungaria, scrie Într-o postare pe Facebook, după discuțiile cu ministrul român al Energiei, Sebastian Burduja, Szijjarto a declarat că „am semnat acorduri importante, conform cărora putem conta pe cooperarea României în viitor pentru a garanta securitatea energetică a țării noastre”, potrivit world-nuclear… Score: 0,25
Premierul Spaniei denunță: Uciderea oarbă a palestinienilor La doi ani după acea conferinţă au fost semnate acordurile de la Oslo, prin care Israelul şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OLP) s-au recunoscut reciproc Score: 0,25
Carte scrisă de președintele Autorității Palestiniene, la Gaudeamus Războiul a durat până în 1949, când s-au semnat armistiţii separate între Israel şi fiecare stat arab. … După acordurile de la Camp David din 1978, Israelul a returnat întreaga Peninsula Sinai către Egipt, tratatul de pace egiptean-israelian fdiind semnat ulterior în 1979. Score: 0,25
Transgaz pretinde 114 mil. lei de la Gazprom Aceasta pentru că acest contract semnat era de tipul “ship or pay”, ceea ce însemna că rușii erau obligați să achite valoarea rezervării conductei indiferent dacă o foloseau sau nu pentru exportul de gaz în Balcani. Score: 0,25
Problema (17) „Separatiştii din Doneţk obligă evreii să-şi declare religia şi averile, altfel riscă deportarea” este titlul unui articol semnat de Bianca Andrieş în Adevărul.ro din 18.04.2014. Score: 0,25
Reacții la prima victorie împotriva lui Iohannis În acel articol, m-am referit la înfiinţarea Grupul Etnic German din România, prin decretul-lege din 21 noiembrie 1940 semnat de generalul Ion Antonescu, conducătorul statului român şi de Mihai Antonescu, ministrul de Justiţie, şi la faptul ca acesta avea la bază ideologia naţional-socialistă. Score: 0,25
Europa, complice și la crime de război, și la propria anihilare Euobserver ne oferă articole din prima categorie, iar unul dintre ele, este un protest semnat de Niamh Ni Bhriain (coordonator al programului de pacificare la Institutul Transnatțional, un think tank creat în 1974). ” Score: 0,25
De ce a eșuat afacerea avioanelor IAR-99 Standard Un document semnat de ministrul Economiei, Radu Oprea, arată că întârzierea livrării aeronavelor a fost generată în special de dificultățile de livrare a unor echipamente ale sistemului de avionică, cauzate de situația pandemiei și contextul geopolitic actual. Score: 0,25
”Lepădarea de Rusia”. Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove cer aderarea la Patriarhia Română …și în contextul războiului injust și perfid pe care Rusia îl duce în Ucraina, majoritatea preoților și credincioșilor din protopopiatul de Chișinău, sectorul II, au semnat o adresare către Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitului Chișinăului și al Întregii Moldove. Score: 0,25
O victorie împotriva lui Iohannis …de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial și traduse în sistemul de drept din România printr-o hotărîre a Consiliului de miniștri și printr-un decret regal semnat de Regele Mihai. Score: 0,25