Igor Dodon a fost trimis în judecată Procurorii au stabilit că Igor Dodon, care se afla sub incidenţa unei măsuri preventive prin care era împiedicat să părăsească ţara, a prezentat instanţei documentul oficial fals şi, în temeiul acestuia, a solicitat permisiunea de a pleca în România, sub pretextul de a efectua un tratament post-COVID fiului său minor. Score: 0,27
Pensiile speciale, tăiate şi nu prea "Cuantumul net al pensiilor de serviciu stabilite în baza prevederilor Legii nr. Score: 0,27
Avem un nou incident feroviar! La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au stabilit că cele sesizate se confirmă, fiind constatate doar pagube materiale", au transmis reprezentanţii Poliţiei TF. Score: 0,27
Virgil Popescu: România susţine dezvoltarea programului nuclear civil Propunerea are ca obiectiv creşterea rezilienţei şi stabilităţii pieţei de energie în blocul comunitar, protejarea consumatorilor şi companiilor de volatilitatea preţurilor electricităţii pe termen scurt şi impulsionarea investiţiilor în energii regenerabile. Score: 0,27
Alta, din statul eșuat Mai mult chiar, au fost stabilite ca ajutoare de stat ilegale sume de miliarde de euro, pe care le-au impus la restituire Comisia Europeană. Score: 0,27
Ciucă și Iohannis laudă SRI: ”Este o instituție modernă, o instituție-cheie” „România s-a poziționat, încă o dată, ca un pilon de stabilitate în zonă și un partener solid pe Flancul Estic și s-a alăturat demersurilor de impunere de sancțiuni la adresa Rusiei și eforturilor Uniunii Europene de gestionare a efectelor situației de criză. Score: 0,27
Moft franțuzesc sau avertisment pentru Europa? Mergând pe linia analizelor de mainstream și acceptând că principala cauză a protestelor ține strict de majorarea vârstei de pensionare, este interesant graficul de mai jos – nu este vorba despre vârstele de pensionare stabilite prin lege, ci de vârsta de pensionare reala. Score: 0,26
Două regiuni ale României, cele mai puțin competitive din UE quot;Stabilitate macroeconomică", & Score: 0,26
Grindeanu dă vina pe subfinanțare: Nu se rezolvă printr-o demisie Cauzele care au generat accidentul produs sâmbătă seara în Gara Galaţi, la cuplarea locomotivei la garnitură, vor fi stabilite de echipa de cercetare aflată la faţa locului, a informat CFR Călători. Score: 0,26
Rusia îşi laudă forța armată: „Ar distruge SUA” După destrămarea URSS, Rusia "a lucrat asupra greşelilor sale" şi este acum "capabilă să-şi asigure atât stabilitatea internă, cât şi securitatea în faţa ameninţărilor externe", a afirmat Patruşev, conform extraselor din interviu publicate de numeroase media ruse şi… Score: 0,27
O copilă de 4 ani a fost închisă în subsolul casei de propriul tată și păzită cu toporul, pentru că nu voia ca mama să aibă acces la ea Mama fetiţei a sunat la 112 și a spus că fostul soţ, în vârstă de 64 ani, nu vrea să-i înapoieze minora, conform programului de vizită stabilit de Judecătoria Piatra-Neamţ. Score: 0,84
De unde vine pericolul? Sectorul bancar din umbră Principalul motiv de îngrijorare al BCE în privinţa stabilităţii financiare, după problemele de la Credit Suisse Group AG, îl reprezintă sectorul non-bancar, a cărui pondere a crescut în sistemul financiar european, a explicat Luis de Guindos. Score: 0,26
Patru polițiști rutieri și de la înmatriculări, reținuți quot;Au mai fost reţinute alte trei persoane fără calitate specială, despre care s-a stabilit că doi au dat mită pentru a obţine permisul de conducere, iar unul este complicele prin intermediul căruia s-a dat mita către examinatori", a precizat sursa citată. Score: 0,27
Adrian Năstase: Cine pierde și cine are de câștigat Apropo, Taiwanul el însuși începe să piardă viteză şi de curând, Honduras, una dintre puținele țări care mai avea relații diplomatice cu Taiwanul, a rupt aceste relații diplomatice și a stabilit relații cu China. Score: 0,27
Șefa FMI: „Este clar că riscurile au crescut” Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a făcut duminică un apel la vigilenţă în contextul în care riscurile la adresa stabilităţii financiare au crescut, transmite Reuters. Score: 0,28
Interlopii români acuzaţi de tentativă de omor în Mexic, 61 de ani de închisoare quot;Pedepsele stabilite prin decizia penală a Curţii de Apel Bucureşti în sarcina celor şase inculpaţi pentru comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat… Score: 0,27
(VIDEO) Filmul accidentului de tren, descris de poliție Din verificările preliminare s-a stabilit că acul ceasului vitezometrului locomotivei a rămas blocat la poziţia 75 km/h. Score: 0,84
Europa, fan Caragiale? Nu vrem să credem că între parlamentari (indiferent de legislatură) și sistemul de forță (indiferent de șefii instituțiilor în cauză) s-a stabilit un fel de cultură tacită a „simbiozei” de genul celei din Sicilia: „Voi ne plătiți, noi vă lăsăm în pace, nu vă dăm în gât. Score: 0,26
Bode o sfidează pe Kovesi? La eveniment a fost prezent ministrul Afacerilor Interne Lucian Bode, care a postat și un mesaj pe Facebook: "Rolul Poliției Române este fundamental pentru funcționarea și stabilitatea statului român. Score: 0,26
Tudose despre Mircea Geoană: “Poate fi o variantă” În primul rând am stabilit chestia asta. Score: 0,27
Ratingul României: „Avem un lucru important de făcut” Stabilitatea politica este pilonul cel mai important al acestei evaluari. … Multi trec usor peste acest aspect, dar in contextul conflictului din apropiere si a nevoii de reforme și consolidare economică este esentiala stabilitatea politica. Score: 0,27
Ciucă laudă Poliţia Română Putem considera că Poliţia Română şi-a atins obiectivele atunci când prezenţa în orice mediu a uniformei albastre inspiră încredere şi siguranţă, pentru societatea noastră, care are atât de multă nevoie de stabilitate, într-o perioadă marcată de ample tulburări în regiune. Score: 0,27
Analiză. China va influența decisiv relația UE-SUA Președintele Xi Jinping a revenit la Beijing, după vizita de trei zile la Moscova, unde a semnat mai multe acorduri care întăresc ”parteneriatul fără limite” stabilit în urmă cu un an, cu câteva zile înainte ca Rusia să invadeze Ucraina. Score: 0,27
„Îngheață și apucă” Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.”; … Cum poate fi stabilită o legătură juridică între ei și Rusia de natură a-i face responsabili pentru intervenția militară a celei din urmă. Score: 0,28
Medvedev: Dacă trebuie să ajungă la Kiev, atunci la Kiev! quot;Toate obiectivele stabilite pentru protejarea teritoriului nostru, adică a teritoriului Federaţiei Ruse, trebuie să fie atinse", a adăugat el. Score: 0,27
Ce prejudicii au fost constatate în instituțiile publice Entitățile verificate din administrația publică centrală au fost tratate în cadrul domeniilor de activitate a căror expunere urmează, în linii mari, configurația stabilită de unitatea de coordonare a strategiilor din cadrul Executivului. Score: 0,27