(DOCUMENT) Iată cum arată moțiunea de cenzură Reformarea din temelii a acestor instituţii ar fi trebuit să înceapă, în primul rând, de la modul în care sunt numiţi şefii acestor structuri abilitate prin lege ca să-i apere pe cetăţeni. Score: 0,27
Un proces al serviciilor de informații Mandatele lui Traian Băsescu s-au ilustrat subteran prin reconfigurarea unor structuri ale serviciilor secrete care au confiscat reforma. Score: 0,30
Procurorul din cazul Dâmbovița, fost șef la DIICOT „*în 2009 era prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște *din 2010 până în 2017 a fost procuror șef DIICOT Dâmbovița *în 2017 a ajuns prin procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița 10 ani a stat numai pe funcții de conducere în structurile Parchetelor din România. Score: 0,28
Condiţia pusă de PMP ca să susţină moţiunea …român cu 4 milioane de români, parte dintre ei deznaționalizați, dar există toate premisele și există precedent și în Europa și nu numai, prni care se creează asemenea structuri, la nivel guvernamental, care urmăresc implementarea unor politici de apropierea al celui de-al doilea stat românesc de România. Score: 0,28
Cine va conduce parchetul UE: ”pedestrașa” Kovesi, SRI sau FBI? ”Oficiul Procurorului European poate lupta împotriva corupției la nivel european numai dacă are angajați și structuri independente. Score: 0,27
Cu 10 zile înainte de răpirea Luizei, au fost reţinuţi 120 de membri ai reţelei Acum, după ce simt că laţul se apropie de gîtul lor, cei mai mulţi se grăbesc să ceară pensionarea, crezînd că astfel vor scăpa de orice anchetă privind relaţia lor cu acele structuri infracţionale de care se prefac că nu au auzit, deşi le-au avut mereu în vizor. Score: 0,28
S-a stabilit data audierii Rovanei Plumb Comisarii se află în centrul structurii noului colegiu. Score: 0,28
Pretendenţi la fotoliul de la Cotroceni ADN a decis să anunțe intrarea în campania pentru prezidențiale în urma finalizării strângerii a numărului necesar de semnături pentru depunerea candidaturii la Biroul Electoral Central și în urma unui proces de construcție a 35 de structuri locale ale partidului. Score: 0,28
Excluderile din ALDE, parafate Am discutat cu cei de la Pro România care va permite colegilor să își păstreze pozițiile și în structurile parlamentului, la nivelul comisiilor, etc.”, Score: 0,28
Premieră absolută în România: Moise și Aron Muzica devine, astfel, o îmbinare de structuri, ca într-o matematică a sunetelor. Score: 0,28
Treimea emoțiilor Mihaela Martin a subliniat cu timbrul perfect al viorii sale cumințenia splendidă a structurilor mozartiene și a îmbrăcat orașul, peste noapte cu materialul potrivit pentru visare. Score: 0,27
Incident teribil lângă un poligon de tragere! …administrației publice locale, în scris, cu cel puțin 3-5 zile înainte de începerea tragerii sau a perioadei de tragere, despre executarea acestor activități; punerea la dispoziția structurii beneficiare a bazei materiale existente în poligon; informarea beneficiarului despre măsurile de siguranță în poligon și servituțile de care trebuie să țină… Score: 0,28
Noua mutare a „puciştilor” din ALDE Potrivit articolului 12 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, drupurile parlamentare sunt structuri ale Camerei Deputaţilor. Score: 0,29
Preocupările Ministerului Public şi ale Justiţiei, faţă de venitul naţional Este de preferat, scria istoricul de la Harvard, Richard Pipes, „ca Rusia să continuie să se dezintegreze, până ce nu va mai rămâne nimic din structurile sale instituţionale”(Ricard Pipes, „Russias’s Chance”, Commentary 93, nr. Score: 0,29
Complexitatea muzicală excepțională a Festivalului, dublată de o anvergură impresionantă Aceste pasiuni muzicale se reflectă și în compozițiile sale, aproape cinematografice, în care include fraze de rock, dar și sunete din natură, alături de pasaje întregi elaborate pe structuri filigranate care amintesc de compozițiile lui Purcell. Score: 0,27
Medicina doctorului Scarlat, unică în România Pasionat de chimie, am înțeles că plantele au o acțiune mult mai blândă și complexă asupra bolii decât structurile chimice, așa încât, asociez medicamentelor de sinteză și extracte și ceaiuri din plante. Score: 0,27
Primul lider (și singurul) care dorește să semneze Pactul lui Dăncilă …salariilor si pensiilor – restructurarea radicala a Administratiei Publice ( reducerea numarului de judete, de unitati admnistrativ teritoriale, de agentii nationale si structuri deconcentrate, a Parlamentului ( 200 deputati si 100 senatori) samd – exista solutii realiste si eficiente!", a transmis Ponta. Score: 0,28
Călin Popescu Tăriceanu îşi riscă imaginea mergînd pe mîna lui Victor Ponta De aici, toată tevatura care a dus la ruperea alianţei, decizie pe care structurile de conducere ale ALDE au luat-o cu o mare majoritate de voturi. Score: 0,27
(VIDEO) „Refugiata” Udrea, prima apariție după întoarcere La termenul din iunie, erau așteptate răspunsurile DNA și SRI, în ceea ce privește colaborarea celor două structuri în instrumentarea cauzei. Score: 0,28
Cum rezolvă Guvernul problema bugetarilor neplătiți Prin această nouă atribuție se va asigura continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale între structurile ministerului, precum şi cu celelalte autorităţi şi organe ale administraţiei publice, se mai spune în proiect. Score: 0,29
„Dinamita” PSD: membri ALDE, propuși miniștri Președintele poate să numească miniștri, numai în condițiile în care la o schimbare a structurii politice există un vot de încredere prealabil în Parlament. Score: 0,28
Percheziţii la RAR pentru acte măsluite din cadrul structurii centrale efectuează, totodată, ridicări de înscrisuri și date informatice de la sediul central al unei instituții publice din București. Score: 0,28
Procurori, cercetați disciplinar pentru informările în cazul Caracal Între procurorii cercetați disciplinar sunt și Carmen Alexandra Lăncrănjan și Cosmin Adrian Iordache, din cadrul structurii centrale a DNA, și Antonia Diaconu, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. Score: 0,28
Fost șef SPP: Dragnea, executat de SUA …Institutului de Economie Politica, persoana foarte respectata in randul analistilor, nu numai din SUA, datorita prognozelor realiste pe care le face, cu conexiuni puternice la structurile de decizie ale tarii sale si cu acces la informatii substantiale, in articolul intitulat „Iresponsabilitatea micilor naţiuni”, cu referire directa la Romania… Score: 0,27
S-a stabilit portofoliul Rovanei Plumb Comisarii se află în centrul structurii noului colegiu. Score: 0,28
Zi grea: eroii se întorc în coșciug Sublocotenentul Ciprian-Ștefan Polschi, care îndeplinea funcția de șofer în cadrul structurilor de comandament NATO din Kabul, și-a pierdut viața joi, 5 septembrie, în urma exploziei unei mașini-capcană în apropiere de Green Zone, din capitala Afganistanului, în timp ce se afla la volanul unui autovehicul de serviciu. Score: 0,28