Ce conține rezoluția Adunării „Moldova Europeană” adoptată la Chișinău …dezvoltarea căreia dorim să ne aducem contribuția, în virtutea faptului că suntem europeni, atât istoric, geografic, cultural, cât și prin valorile de temelie”, se arată în textul documentului. Score: 0,26
Călătoriile cosmice ale Arlechinilor Rar am întâlnit, în ultimele decenii, sculptori cu intenții să-și pună voluntar lucrările sub semnul acelei „sprezzattura” care în arta secolului al XVII-lea a fost exprimat la nivel muzical prin menținerea cântecului monodic pe tonurile joase, acomodate „cu grație, la inflexiunile și tensiunile textului”. Score: 0,26
O Biblie ebraică, achiziționată pentru 38,1 mil.$ Textul Bibliei ebraice – ale cărei 24 de cărți alcătuiesc ceea ce creștinii numesc Vechiul Testament – … Codexul de la Alep, care a fost „asamblat“ în jurul anului 930, este considerat cel mai autoritar text masoretic. Score: 0,27
Demisia sau demiterea ministrului educației, Ligia Deca! reflectă capacitatea unei persoane de a relaționa cu un text. … Scorul total reflectă nivelul general al competenței de literație, capacitatea generală a elevului de a procesa textul citit în cursul testării.” ( Score: 0,26
Nu vi se pare cel puțin ciudat? În text se precizează că materialele prezentate de aceştia au fost verificate în mod repetat pentru a se asigura că nu includ "informaţii restricţionate". Score: 0,26
CCR – Abuzul în serviciu, fără prag valoric. Fără interceptările serviciilor Potrivit unui comunicat, Curtea Constituţională a stabilit că instanţele judecătoreşti pot remedia prin interpretare – cu luarea în considerare a deciziilor CCR – inconsistenţele şi incongruenţele existente în textele de incriminare. Score: 0,26
Teancuri de bani! Președintele Curții supreme din Ucraina, arestat "Acţiuni urgente de investigaţie sunt în curs de desfăşurare", se mai spun în text, din care nu rezultă clar cine se presupune că ar fi dat mită, cui şi de ce. Score: 0,26
Cadoul de la cină Franţa reafirmă, în acest text, dreptul Ucrainei de a-şi alege aranjamentele de securitate şi doreşte să ajute "Ucraina să îşi continue drumul către familia euro-atlantică". Score: 0,26
SF Politic – Dar lasă-mă să te văluresc un pic! Mă văluresc și eu printre texte, chipurile, ratez din nou să prind Orient Expres, îl zăresc pe Vogoride printre biți și bozoni, ce poematic sună totul, planeta e și ea un val întors către înăuntru, dacă poți pricepe! Score: 0,26
Cum a scăpat Ciucă la Parchetul General Emilia Şercan afirmă că mai multe pagini din lucrarea premierului au fost copiate fără ca textele preluate să fi fost atribuite în mod corect autorilor originali şi fără să fi fost marcate cu ghilimele, aşa cum cer normele academice. Score: 0,26
Republicanii vor să reia construcţia zidului lui Trump Concret, acest text ordonă administraţiei Biden să reia construcţia celebrului zid al lui Donald Trump la frontiera de sud a Statelor Unite. Score: 0,26
Realitatea, sancționată de CNA …şi a decis să sancţioneze postul Realitatea PLUS cu obligarea radiodifuzorului de a difuza, în data de 18.05.2023, timp de 10 minute, între orele 19.00 şi 19.10, numai textul deciziei de sancţionare. Score: 0,26
Expoziția care sparge barierele prejudecăților Programul național Tinere Talente este susținut de parteneri și sponsori, dar și prin donații realizate prin SMS la 8864 cu textul ARTĂ, prin care publicul poate dona 4 Euro lunar, susținând astfel bursele pentru tinerii talentați, pentru viitorul artistic al României. Score: 0,26
SF Politic – Joe Biden l-a sunat pe Ion Cristoiu la miezul nopții Sigur că ne putem întreba dacă nu cumva textele, fie ele şi aleatorii, nu sunt pentru un observator cântecul de sirenă al Comunicării. … Autoritatea ar reprezenta pur şi simplu textul în întregul lui dat nouă spre interpretare sau doar spre a fi contemplat. Score: 0,28
Masterclass pentru bursierii Fundației Regale Margareta Programul național Tinere Talente este susținut de parteneri și sponsori, dar și prin donații realizate prin SMS la 8864 cu textul ARTĂ, prin care publicul poate dona 4 Euro lunar, susținând astfel bursele pentru tinerii talentați, pentru viitorul artistic al României. Score: 0,26
Putin, marea apariție. Ce lideri vor mai participa Din textul comunicatului nu rezultă că acestea sunt felicitări pentru liderii celor două ţări, conform publicaţiei independente ruse, cu sediul în Letonia. Score: 0,26
Cu legumele la control Dar de ce să nu prevenim şi să testăm mai mult?", precizează senatorul Vlad Pufu în textul petiţiei online. Score: 0,26
Preşedintele sârb promite ”să dezarmeze” ţara Poliţia îşi continuă activitatea pentru a clarifica faptele şi circumstanţele celor întâmplate, se arată în text. Score: 0,26
Ce a fost mai întâi: spațiul sau timpul? Dar ea nu se inspiră din Vedanta, ci din ierarhizarea creștină a divinităților (entitățile spirituale de pe scara ființelor), o ierarhie despre care nu s-au publicat texte decât dincoace de anul 600 d.Hr., dar despre care pomenise deja Apostolul Pavel în „Epistolele” sale. Score: 0,26
Enervant (3) …vândut pontul că parola victoriei era ascu n-să în cuvântul „pădure”, ci doar îi ghida spre un text lung și complicat, pe care trebuiau să-l învețe pe de rost, mereu alt text format din zeci de cuvinte, printre care și „pădure”, „ Score: 0,26
Șapte Ani Apocaliptici (9) Sigur că ne putem întreba dacă nu cumva textele, vagoanele, valurile, nu-i așa, fie ele şi aleatorii, nu sunt pentru un observator cântecul de sirenă al văluririi, crede un oarecine, un oarecare, acolo, pe la vagonul 1957, să știi, Vogoride, oriunde ai fi tu. Score: 0,26
Enervant (1) Vo-calize în Si bemol minor” nu mai constituie un experiment, iar autorul opreşte exerciţiile pentru a construi un text roma-nesc, ieşind de sub mantia lui Urmuz şi a jocului marione-telor în scene ale teatrului absurd. Score: 0,26
Cât de periculos este să fii judecător în SUA În acest text, magistratul spunea că hotărârea în cazul Roe versus Wade care, în urmă cu aproape jumătate de secol, estima că Constituţia americană protejează dreptul femeilor la avort, era „total nefondată de la început”. „ Score: 0,27
De ce protestează AUR pe 6 mai "Avem de a face cu un text care nu a fost scris cu intenţii bune şi nu poate fi modificat în niciun fel pentru a fi acceptabil. Score: 0,27
Statistica dezastruoasă a analfabetismului funcțional …de Literaţie îl constituie evaluarea nivelului pe care copiii din România îl au în ceea ce priveşte abilităţile de literaţie funcţională (scris, citit, înţelegerea textului), în acest sens fiind dezvoltată o metodologie specială de evaluare în care au fost implicaţi elevi de toate vârstele. Score: 0,26
Rezoluție a Consiliului Europei: „Echivalează cu genocid” "Dovezile documentate ale acestei practici corespund definiţiei internaţionale a genocidului", a indicat Consiliul Europei într-un comunicat, după votul asupra textului care "cere" repatrierea copiilor. Score: 0,26