Viitorul în Răsăritul european O societate nu poate trăi doar din rumegarea neajunsurilor trecutului. … Față de alte țări, lămurirea trecutului a fost dată în România pe mâna unor diletanți manevrabili și s-a umplut de falsificări, încât s-a și dizolvat într-o răfuială de coterii. Score: 0,30
Cipurile emoționale, păpușile sentimentale și omul de plastilină (II) În schimbul trecutului, al idealurilor personale, al familiei și al încrederii în viitor, păpușile sentimentale pot adopta lejer (și sunt încurajate să o facă), cu entuziasm auto-distructiv, egoismul, vrăjmășia, plăcerea de face rău altuia ( shadenfreude ) sau mândria și auto-aprecierea excesive, arogante ( hybris ). Score: 0,28
PSD solicită de urgenţă o şedinţă a coaliţiei Drept urmare, având în vedere trecutul profesional al premierului de ministru al Apărării şi de şef al Statului Major, ne dă garanţiile că în această perioadă Ministerul Apărării are o conducere care ştie şi înţelege exact dimensiunea geopolitică şi contextul geopolitic de astăzi", a afirmat purtătorul de cuvânt al PSD. Score: 0,29
CSG – Întrebarea este: cum dracu’ scăpăm de ei? Când, de fapt, ea a deschis o cutie a Pandorei din care veninuri ale trecutului au început să se prelingă peste legi şi principii morale mutilându-le şi pervertindu-le. Score: 0,28
Reconstruirea României Invocarea trecutului nu scoate din impas. … Acuzațiile la adresa trecutului nu pot înlocui întrebările despre ce faci în prezent și ce ai făcut în libertate. Score: 0,29
Ce mai zgomot! Hodor și Demetriade laudă SRI și atacă G4media Doar societatea e loială trecutului, instituțiile nu. … Serviciul Român de Informații a înțeles că societatea are alte standarde, că raportul cu trecutul totalitar, adică cu un anumit tip de riscuri, este parte integrantă a culturii democratice a instituției. Score: 0,33
Bastonul contelui (1) Scribul este conştient că-i cere bunului cititor aproape imposibilul: să afle povestea, să ajungă să ştie chiar mai multe despre Al Optzeci şi şaptelea decât are habar acela însuşi despre trecutul său. Score: 0,28
Probleme ale minorității naționale române în Ucraina De menționat că regiunea Cernăuți a fost în trecutul regiunilor româneşti Basarabia şi Bucovina. Score: 0,29
Notițele unui cârcotaș din ultima bancă (II) Nu s-a întâmplat, însă, ca George Maior și, apoi, Hellvig, acești doi titani ai gândirii intelligence, să conceapă și să depună indirect în parlament propuneri legislative care „să elimine greșelile trecutului”, „ … – darmite să mai intervină pentru eradicarea „greșelilor trecutului”. Score: 0,29
CEI O SUTĂ DIAVOLUL ARGINTIU (107) Prevalându-se de un asemenea patronat, părintele Emanuel încerca să-şi susţină invenţiile drăceşti, ştiind prea bine că numele verificate ale trecutului de aur precreştin nu sunt obişnuite cu acuzaţiile şi nădăjduind ca, în umbra lor, să-şi poată plasa cântăreţul mecanic sau aparatul de distilat apa marină. Score: 0,28
Notițele unui cârcotaș din ultima bancă (I) Dacă nu le-ar susține, s-ar fi delimitat public de acele prevederi, care trimit nu la securitatea comunistă, ci la trecutul NKVD-ist cel mai tenebros din istoria securității bolșevice. Score: 0,28
Șeful SRI: Prea mulți politicieni obișnuiau să primească indicații de la servicii (video) De prea multe ori, însă, greşelile trecutului afectează şi comportamentul celor din prezent. Score: 0,29
Scrisoarea selecționerului Iordănescu către suporterii naționalei Respectăm trecutul, îl admirăm, dar trăim în prezent și avem datoria de a face orice pentru a avea un viitor. Score: 0,29
Avocații ruşi, asaltați de cereri împotriva mobilizării Deşi ordinul a fost conceput pentru cei cu experienţă militară şi pentru experţi din specialităţile de care este nevoie, aplicarea lui nu pare să fi ţinut cont de trecutul militar, de starea de sănătate, de statutul de student sau de vârsta persoanelor. Score: 0,91
Muzee ale memoriei finanțate cu bani din PNRR "Un viitor democratic şi prosper nu se poate clădi în absenţa condamnării ororilor petrecute în România secolului XX, interiorizării lecţiilor trecutului şi apărării fundamentelor statului de drept", a subliniat prim-ministrul. Score: 0,29
Când cartea se vinde greu, oamenii se vând ușor Proverbul „Ai carte, ai parte“ pare de domeniul trecutului. Score: 0,29
Curajul întrebării și al răspunsului Jocul cu trecutul. … știind istorie, ne simțim oameni între oameni și anume români.”Adversarii, cei care batjocoresc spiritul trecutului , nu-l plac. Score: 0,29
CEI O SUTĂ DIAVOLUL ARGINTIU (98) Doar cei ce ştiu să-şi trăiască strict clipa pot trece nepăsători pe lângă o asemenea situaţie, însă majoritatea covârşitoare a oamenilor este prizoniera trecutului şi a viitorului ipotetic. Score: 0,28
DNA chemată și trimisă la muncă Ele trebuie să fie evaluate onest, obiectiv, pentru că numai așa se poate învăța din lecțiile trecutului, păstrând mereu în minte obiectivul unei constante îmbunătățiri a activității, în slujba societății și a binelui comun. Score: 0,28
(VIDEO) Ce mai spune Klaus Iohannis despre DNA? Ele trebuie să fie evaluate onest, obiectiv, pentru că numai așa se poate învăța din lecțiile trecutului, păstrând mereu în minte obiectivul unei constante îmbunătățiri a activității, în slujba societății și a binelui comun. Score: 0,29
Rusul laureat Nobel: Înapoi cu o jumătate de secol Rusia, a spus el, a uitat lecțiile trecutului, inclusiv necesitatea de a pune capăt războaielor. Score: 0,28
„Capra cu trei iezi” și teoria corzilor Totul ar depinde de karma pământenilor: ce fel de încarnări au avut în trecutul lor… Score: 0,29
Ce se alege de Istoria Românilor? Absența în ultimii ani a unui inspector de specialitate la nivelul ministerului arată foarte clar lipsa de preocupare (a celor care au condus destinul învățământului românesc) pentru prețuirea trecutului și plasarea disciplinei Istorie la locul ce i s-ar cuveni. Score: 0,28
CEI O SUTĂ DIAVOLUL ARGINTIU (89) Poate de Marie de Fragniol, dar aceea n-a fost decât bunica veşnic vie în trecutul şi în prezentul său. Score: 0,28
Interviu. „Începutul sfârșitului pentru Putin” Am spus deja că acest om s-a întors la trecutul său sovietic, la sistemul lui brutal. Score: 0,28
De la generalul de Gaulle la profesorul Marga În acest context, mulți șefi de state și de guverne occidentali, printre care chiar și președintele Biden, au făcut, în trecutul nu tocmai îndepărtat, aluzie la faptul că viitorul acord de pace va necesita și compromisuri incluzând „cedarea de teritorii”. Score: 0,29