Şeful NATO avertizează: „Trebuie să fim pregătiți”

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, spune că mizează pe avansul forţelor armate ucrainene în lupta lor împotriva trupelor ruse, dar a avertizat, într-un interviu acordat dpa, că progresul va fi dificil.

„Trebuie să fim pregătiţi pentru (un război) de durată. Războaiele sunt prin natura lor imprevizibile”, a declarat Stoltenberg pentru dpa în timpul unei vizite la Berlin.

„Ceea ce ştim este că ceea ce se întâmplă în jurul unei mese de negocieri este indisolubil legat de situaţia de pe câmpul de luptă”, a adăugat el.

La primele ore ale zilei de 24 februarie 2022, forţele ruse au invadat teritoriul ucrainean pe mai multe fronturi. De atunci, Moscova a anexat patru teritorii din estul şi sudul Ucrainei, încălcând dreptul internaţional, aminteşte dpa. Luptele sunt încă concentrate în est şi sud. Forţele ucrainene au lansat o contraofensivă la începutul acestui an, dar progresul este limitat. Kievul s-a angajat să recupereze tot teritoriul ocupat de Rusia, inclusiv peninsula Crimeea, pe care Kremlinul a anexat-o în 2014.

Jens Stoltenberg a apreciat în interviu că doar sprijinul militar ar putea asigura că Ucraina rămâne un stat suveran şi democratic şi îl poate convinge pe preşedintele rus Vladimir Putin că nu poate câştiga pe câmpul de luptă.

Comandantul şef al forţelor armate ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, a declarat săptămâna trecută că războiul din Ucraina a ajuns într-un impas.

„Tranziţia războiului la o fază poziţională duce la prelungirea acestuia şi prezintă riscuri semnificative atât pentru forţele armate ale Ucrainei, cât şi pentru stat în ansamblu”, a avertizat Zalujnîi într-un articol publicat în revista britanică The Economist.

Secretarul general al NATO a subliniat în interviul de vineri că a fost întotdeauna clar că nu va fi uşor.

„Ştiam că Rusia a pregătit linii defensive de luni de zile – cu mine, cu tranşee de tancuri, cu multe poziţii defensive”, a explicat Stoltenberg.

Cu toate acestea, ucrainenii „au fost capabili să obţină câştiguri şi să elibereze mai mult teritoriu”, a adăugat el.

Jens Stoltenberg s-a întâlnit joi cu cancelarul german Olaf Scholz şi urma să se întâlnească vineri cu ministrul german al apărării, Boris Pistorius.

Secretarul general al NATO a salutat sprijinul militar al Germaniei pentru Ucraina, evitând totuşi să ia o poziţie clară la întrebarea dacă guvernul german ar trebui să furnizeze Ucrainei rachete de croazieră Taurus, cerute de Kiev, dar pentru care Scholz nu şi-a dat acordul.

„Este, la urma urmei, o decizie naţională exact ce fel de sisteme oferă fiecare aliat”, a spus el, menţionând că salută faptul că Regatul Unit şi Franţa au furnizat deja rachete de croazieră.

Germania a livrat Ucrainei alte arme esenţiale, inclusiv tancuri şi sisteme eficiente de apărare aeriană, a amintit Stoltenberg.

Recomanda

7 Comentarii

  1. Comunismul lui Ceaușescu, comunismul națiinal, asta a urmărit: să nu fie la remorca, la decizia altei puteri. Și ce să vezi, deși membră a Tratatului de la Varșovia, România și-a păstrat decizia națională! Dar ce să mai vezi: România, membră NATO, nu mai are nicio independență decizională! Suntem doar o colonie pe care Împăratul o mână catre interesele Imperiului!

  2. aceasta fosila corupta pana in maduva oaselor,..lupta pt licurici,dezinformeaza si minte…pana cand?
    Pt aceste rebuturi umane,familia,pacea,fericirea nu exista…tb razboi si conflict mondial,pt ca numai asa merge economia SUA..
    Pai,atunci dispareti lacuste ticaloase ce asupriti acest pamant binefacator…lacustele astea tb exterminate…se pare ca nu se poate altfel,,,…pacea si binele le sta ca un nod in gat

  3. unul @grohh-grohh, care dupa ce ca scrie România cu doua minuscule ”rr”, că asa-i harghielianul, mai e si agramat (”is” in loc de ”sunt”), dar vede Muntenia si Moldova distruse de razboi. Si ce va faceti voi, ăia de sugeți la doua capre (ca intotdeauna ati fost duplicitari), veti iesi de sub cizma ungureasca si veti striga ”cucurigu, suntem autonomi!”??? fiindca se stie legenda cu istețimea ardeleanului si viteza lui de reactie.

  4. @axon – ardelean cu sânge stricat vrea ca Ronia pe care o detesta sa dispara lovita nuclear.
    Un ziar care gazduieste indivizi ca el, ca ursake si alți disperați se zice ca nu se respecta.

  5. eu unul as baga mana-n foc ca rromania si/sau moldova o sa fie impinse in razboi, cum? retarzii nostrii o sa permita „antrenamentul” khoholilor sa paraseasca spatiul aerian si sa lanseze atacuri impotriva Crimeei de deasupra Marii Negre si sa fuga repede inapoi in spatiul aerian al tzarii… iar la un moment dat, rusii o sa riposteze si o sa le doboabe in rromania. NATO chiar si acum cand intreaga lume ii vede ca agresori, n-are sangele sa confirme ca lovesc Rusia, ei se ascund in spatele militiilor, „luptatorilor pentru libertate” si „tarilor suverane democratice”… pe care le finanteaza/controleaza.

  6. daca gunoaiele neo-globaliste care conduc europa, nato si tarile membre nu sunt scosi de la putere de populatie, o sa se lase cu razboi si o sa escaladeze din secunda 2 in unul nuclear… de aia am inceput sa vad si sa aud mai nou tot felul de afise de propaganda UE is NATO prin Bucuresti si la radio, chiar si pe net am vazut cateva in care le explica rromanilor ce face UE pentru ei… si prostii pun botul. Ca dovada, cate miliarde de euro au cheltuit astia pe arme anul asta, in conditiile in care guitza ca au deficit si ca nu-s bani… si nimeni din presa nu face un total, nimeni nu discuta, iar daca se ridica problema toate tonomatele politice si din presa umbla cu pornografia fricii, „Vine rusii”, si tine minciuna asta pentru ca traim intr-o tzara ca-n „Povestea drobului de sare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.