Tu crezi că noi am trăit mai multe vieți, o întreabă Marcel Ciolacu pe Viorica Dăncilă. Viorica îl privește mirată, ce întrebare mai e și asta, așa, în plină sesiune parlamentară pe teme de mare actualitate pentru toți românii. Mă frământă ideea asta, mă obsedează. De ce nu vorbești cu Hrebenciuc? Sau vorbește cu Băse, el a cutreierat mările, a văzut multe.
Ce a văzut? Păi știu eu ce a văzut, marinarul? A văzut multe, nu mă întreba pe mine, întreabă-l pe el. Alo, Băse, da, Marcele, hă, hă, hă! Auzi, Băse, eu cred că am mai trăit o viață, asta e problema mea, chinul meu. Da’, ce, Marcele, hă, hă, hă, eu nu am trăit mai multe vieți?! Păi voi ați vrut să mă omorâți cu faza aia cu jurnaliștii răpiți, cu suspendarea da’ eu, cum am mai multe vieți, v-am tras clapa, hă, hă, hă! Da, e clar, Băse e miștocar, nu e serios deloc. Întrebarea asta chinuitoare pe care și-i pune Marcel Ciolacu e o întrebare foarte serioasă.
Dacă am trăit mai multe vieți? Păi da, întărește Marcel Ciolacu în timp ce Emil Cioran îl privește descumpănit. S-au întâlnit așa, din întâmplare, Emil Cioran cu Marcel Ciolacu, pe Calea Victoriei, din pricina unui ciudat fenomen de conversie temporală. Bună ziua, bună ziua. Ne știm de undeva, vrea să știe Emil Cioran. Marcel Ciolacu îl pune la curent, așa, în mare, Emil Cioran pricepe totul, fără îndoială. Sigur că avem mai multe vieți. Așa mă gândeam și eu numai că la mine, uite, revine o viață pe care am trăit-o în Africa. Se făcea că eram african și că un rinocer se tot ținea după mine. Ești sigur că nu era unul dintre rinocerii lui Eugen Ionesco?
Oh, sigur că nu, rinocerul ăsta al meu era un rinocer african adevărat, mozolit tot de noroi și cam nervos. vezi, din punct de vedere filozofic, toți rinocerii au o nervozitate a lor, spune Emil Cioran izbucnind în râs. Și merg amândoi, umăr la umăr, doi oameni obișnuiți, așa pe Calea Victoriei. Doi oameni aruncați de universul acesta straniu într-o întâmplare care nu are de fapt nici un fel de morală, nici un fel de fabulă. Și de ce crezi că e nervos rinocerul tău? Nu știu dar pot bănui. În mod evident, nu-i eram pe plac. Da, se pare că nu-i erai pe plac.
Adevărul e că nu eram plecat la vânătoare de rinoceri deci, în mod normal, rinocerul meu nu ar fi avut de ce să fie nervos pe mine. Da, în mod normal, nu ar fi avut vreun motiv real. Atunci să fie de vină nervozitatea caracteristică rinocerilor, așa, în general? E posibil dar nu cred că e legat de Dumnezeu, spune Emil Cioran clipind din cauza soarelui orbitor. De fapt nu putem lega nimic de Dumnezeu. Adică nu avem vreun motiv anume, zice Marcel Ciolacu, clipind și el din cauza soarelui orbitor care stă, așa, spânzurat, peste Calea Victoriei. Știi la ce mă gândesc, la mijloc trebuie să fie doar fantasmele noastre.
Da, știi, să-ți spun, Cîțu e urmărit de un tigru bengalez iar Iohannis e urmărit de godzila americană. Nici nu știu ce să mai spun! Titulescu era urmărit de o iguană iar Dobrogeanu-Gherea era urmărit de un cangur. Asta e o glumă? Nu, nicidecum, dragă Marcel, spune Emil Cioran râzând. Toți oamenii de pe lumea asta au câte un urmăritor. Aha, e o chestie filozofică. Fără îndoială. Și uite-așa cei doi, vorbind de una, de alta, se pierd în lumina soarelui orbitor care inundă Calea Victoriei.
APROPO,STEGOZAURI,NU OR DISPĂRUT?DAR.,PZD?