Și profesorii au nevoie de lecții

Și profesorii pare că au nevoie de lecții. Sau, cel puțin, unii dintre cei care au corectat la Bacalaureat.  Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că la Bacalaureat au fost 56.000 de contestații și că după analizarea lor, 53.000 de note au fost modificate. Au fost 16 situații în care diferența de note a fost de 3 – 4 puncte.

Diferențele sunt inadmisibil de mari între prima corectură și a doua corectură la Bacalaureat, în unele cazuri, spune ministrul Educației. Sorin Cîmpeanu: „avem situații și cu peste trei puncte diferență”.

Legat de miile de lucrări care au note diferite față de cele inițiale, actualul ministru afirmă că este vorba despre „subiectivism uman”.

„Poate fi eliminat prin corectarea digitalizată a lucrărilor pentru examenele naționale, începând cu evaluarea la clasa a doua, a patra, a șasea și clasa a opta, de anul viitor, începând cu o evaluare într-un proces pilot pentru bacalaureat tot de anul viitor. În acest fel se elimină subiectivismul uman și putem avea rezultate mult mai concludente”, a afirmat ministrul.

Întrebat dacă subiectivismul va fi „taxat” în vreun fel, Cîmpeanu a răspuns: „am cerut situația pentru Evaluarea Națională. Avem 12 situații în care diferențele sunt inadmisibil de mari între prima corectură și a doua corectură. Vom cere acest lucru și pentru examenul de Bacalaureat. Pot să vă spun că din cele 52.874 de note schimbate, aproape 6.000 au diferențe mai mari de 1 punct. Avem situații și cu peste trei puncte diferență”.

O situație specială se înregistrează în zeci de licee, acolo unde niciun elev nu a promovat examentul de Bacalaureat.

„Avem peste 40 de licee și vom face o analiză pe fiecare liceu în parte. Vom vedea care sunt măsurile care se impun”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

10 Comentarii

  1. Godacul din solda lui Mutter Merkel ofera Meditatii Transcedentale contracost.
    Cei care doresc Doctorat inainte de Bacalaureat, pot Depune Banii in Conturi Speciale inainte de pregatirea Temei Academice a PNLeului „Disiparea Caselor altora in Patrimoniul Godacului Falcos”
    Cetatenii Normali pot depune Contestatii pentru a lua un amarit de 7 precum Klaus Iohannis inainte de a deveni Inspector.
    Fiti Vigilenti!
    DNA Asculta…

  2. Si (editat) asta de ministru are nevoie de lectii. Poate invata sa spuna ” clasa a douasprezecea „, nu ” clasa doisprezecea „. E alt politruc al sistemului.

  3. Handicapații de profesori incompetenți care corectează greșit la bac nu vor mai corecta. Mare brânză un kil de cas. In loc sa fie dați afară din sistemul de învățământ nu vor mai corecta care oricum însemna niste bani in plus. Ii doare la basca. Huuo Johannis, inspector de școala veche!

  4. Pentru 12 situații din 56.000 de contestații nu este chiar așa grav. Dacă la 6000, 10,7 % diferența este mai mare de un punct inseamnă că sunt neclarități în acordare punctajului. Corectarea unei lucrări nu este numai o grilă, presupune și criterii care țin de experiența și vocația profesorului corector. Bacaloreatul este un examen de maturitate și nu test grilă școala de șoferi.

  5. Profesorii vor doar bani, bani, bani. Ei sunt vinovati pentru dezastrul din invatamat. Ar trebui platiti daca au performanta. Daca nu, concediati. In fiecare an vedem ca in unele licee( si nu putine) niciun elev nu ia bacalaureatul. Nu cred ca toti elevii sunt prosti, ci au profesori prosti. Daca acei elevi erau prosti, nu treceau clasa. Daca profesorii sunt corupti si nu i-a lasat repetenti…la fel si cu „Scoala de diplome”. Toti prostii educati de catre prosti si corupti, au diplome si sunt pusi in posturi pe pile. Cei merituosi pleaca din tara. Mai voiau unii sa le ingradeasca dreptul de a pleca. De ce? Cum sa le interzici? Sa ne intoarcem la metehnele comuniste? Ti se dadea un post in urma repartitiilor, cei cu pile, copiii lor aveau intaietate si erau prostii prostilor, iar ceilalti erau „aruncati” prin toata tara. Daca nu-ti „faceai datoria” si plecai, plateai. Pe unii profesori( si nu sunt putini) ii intereseaza doar banii. Nu profesionalismul. Nu au pedagogie, nu-i intereseaza viitorul copiilor. Jignesc, tipa, bat…si vrem performanta. Sunt cateva scoli si licee bune, in rest…mediocritate. Alearga parintii cu luni bune inainte de inscrieri, sa prinda o scoala buna, cand ar trebui ca toate scolile si liceele sa fie bune. In Suedia nu exista aceasta diferenta. De ce? Pentru ca profeseaza doar merituosii. Si daca un profesor e de nota zece, daca nu are pedagogie, nu este primit in invatamant. Vorbeati despre prostocratie? Avea dreptate Basescu cand spunea ca „scoala romaneasca scoate tampiti”. A gresit doar ca a generalizat.

  6. Inainte era regula lui 0,5. Mai intii s a scos la mediile peste 9, apoi de tot. Regulamentul prevede o diferenta intre corectori de maxim 1p,tocmai pentru a lasa spatiu pentru asa zisa subiectivitate.
    Recorectarea lucrărilor ar trebui sa se faca participarea obligatorie a corectorilor initiali.
    Dar cel mai bine ar fi revenirea la corectarea in scolile de unde provin elevii. Acolo contestația poate fi rezolvata cu elevul in față. Frustrarea la contestatii nu vine din notelele mai mici ci din lipsa de explicatii cu privire la greselile facute.
    Mi as dori sa vad lucrarile de 10 la toate disciplinele. Asta se poate face acum.

  7. ce fel de om o fi asta de mai sus care graieste ritos ”Așa, și?” de spune aberatii legate ba de bani (in primul rand), ba de profesori prosti, ba de metehne comuniste (alea care asigurau un loc de munca), etc. Iata ca ne da si raspunsul: ”In Suedia…”. Dar cel mai bine il dovedeste asta – ”Avea dreptate Basescu”, ceea ce nu mai lasa loc de alte intrebari. Omul si emulul basist.

  8. Invităm și pe ministrul justiției să facă o analiză asemănătoare privind sentințele judecătorești. Câte sentințe de fond (judecatorie) sunt schimbate la recurs (tribunal) apoi din nou schimbate la apel și în final întoarse 180 de grade la curtea supremă? Și ce pățesc judecătorii respectivi?

  9. Te întrebi? Vorbeați de prostocratie. Cine vinde diplome pe banda rulanta? Nu profesorii? Ar mai ajunge prostii în învățământ sau politică, dacă profesorii ar fi corecți? Uitati-va în jurul vostru și spuneti-mi ce vedeți? Eu nu spun ca părinții nu au rolul de a-si educă copiii, dar asta tine de ” cei șapte ani de-acasa”, de educație civica. Dar ce tine de scoala? Ce profesori sunt în acele licee unde nici măcar un elev nu a luat bacalaureatul? Toți copiii sunt proști? Mie mi-ar fi rușine sa spun ca sunt profesor la un asemenea liceu.

  10. … dar sint absolut convins ca exista si situatia inversa : majoritatea „politicienilor” (sictir !) care ne arata diplome si note de admitere sau de ani de studiu de la 8 la 10 sint de fapt niste biete gloabe de 3 sau de 4 in realitate !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.