Sindicat: 30.000 de cadre medicale infectate

Circa 10% dintre respondenții unui studiu realizat de federația „Solidaritatea Sanitară” au indicat că au fost deja infectați SARS-CoV-2, ceea ce indică un potențial total de 30.000 de lucrători din sistemul sanitar infectați, în loc de 6.300, numărul lucrătorilor cunoscuți a fi fost infectați.

Procentul este în cea mai mare măsură aplicabil medicilor și, mai ales, asistentelor medicale. „În măsura în care acesta este procentul real al lucrători din sănătate care au fost infectați, am ajunge la un total de cca. 30.000 de lucrători care au fost deja infectați SARS-CoV-2, în loc de 6300 (numărul lucrătorilor cunoscuți a fi fost infectați). Asistentele medicale au ponderea cea mai mare din totalul lucrătorilor infectați și au procentul cel mai mare de infectare dintre categoriile profesionale”, arată un comunicat de presă al federației.

18,2% dintre respondenții (113) care au declarat că au fost infectați au indicat că au făcut o formă gravă sau severă a bolii COVID-19. Circa 28% dintre respondenți au indicat că nu au fost testați SARS-CoV-2 (în condițiile în care cred că ar fi fost cazul); doar cca. 36% dintre respondenți afirmă că au fost testați ori de câte ori a fost nevoie.

În jur de 22% dintre respondenți consideră că măsurile luate de unitate pentru siguranța și protecția salariaților sunt insuficiente iar 44,6% cred că sunt parțial eficiente; doar 31% apreciază că sunt suficiente.

Disconfortul accentuat (cca. 73%), creșterea timpului alocat fiecărei manopere (66%) și îngreunarea comunicării cu pacienții (63,7%) sunt principalele efecte ale echipamentelor individuale de protecție. Din punctul de vedere al amenințărilor la adresa sănătății personale cca. 55% dintre respondenți au indicat că echipamentul individual de protecție le generează deshidratare și 36% au indicat dermatita de contact ca efect negativ al purtării echipamentului.

Ierarhia impactului pandemiei COVID-19 este următoarea: creșterea riscului profesional (cca 66%), înrăutățirea condițiilor de muncă (cca 54%), creșterea solicitărilor cognitive (cca. 52%), creșterea complexității activității profesionale (cca. 47%). Din perspectiva impactului pandemiei COVID-19 se remarcă reducerea accesibilității serviciilor medicale (cca. 43%).

Deși Guvernul s-a angajat să limiteze la 3 ore activitatea continuă în același echipament individual de protecție, 68,2% dintre respondenți au indicat că nu beneficiază de acest drept asociat protecției muncii. De asemenea, 42% dintre respondenți nu au beneficiat de drepturile privitoare la supravegherii copiilor.

36% dintre respondenți consideră că le-ar fi utilă consilierea psihologică în această perioadă.

67% dintre respondenți consideră că rolul social al profesiei s-a modificat suficient de mult în această perioadă pentru a necesita și o modificare corespunzătoare a statusului social.

Principalele solicitări/așteptări pe care le au respondenții, în ordinea ierarhică generată de punctajul maxim, sunt: asigurarea materialelor de protecție (92,2%), asigurarea finanțării unităților sanitare (89.3%), raportarea tuturor sporurilor la salariul de bază actual (87%), acordarea sporului pentru combaterea epidemiei (86,4%), creșterea sporurilor pentru condiții de muncă peste nivelul minim (cca. 83%), testarea SARS-CoV-2, periodică și gratuită, a tuturor salariaților.

Răspunsurile la întrebările deschise oferă un tablou al problemelor cu care se confruntă lucrătorii din sănătate. Amploarea și conținutul lor indică o lipsă acută a dialogului cu aceștia.

Preocuparea salariaților față de protecție ocupă primul loc în ordinea preferințelor și a măsurilor indicate/solicitate. Nemulțumirea față de absența adecvării salariilor și sporurilor la contextul actual ocupă al doilea loc în ordinea celor indicate de salariați în cadrul răspunsurilor la întrebările deschise.

Accentuarea problemelor de sănătate pe fondul amplificării eforturilor și a înrăutățirii condițiilor de muncă este una dintre problemele ce afectează grav o parte a salariaților.

Tabloul efectelor negative ale pandemiei COVID-19 asupra lucrătorilor din sănătate, schițat de respondenți, are următoarele caracteristici: Alterarea stării de sănătate; Numeroase simptome și afecțiuni determinate de utilizarea echipamentului individual de protecție; Creșterea sarcinilor și înrăutățirea condițiilor de muncă; Modificarea programului de muncă în dauna salariaților; Deteriorarea severă a echilibrului dintre viața profesională și viața de familie; Semnificative perturbări ale vieții afective; Sunt evidente efectele presiunii psihice; Nivelul foarte ridicat de stres; Salariații au tot mai numeroase temeri și angoase; Viața socială le este profund tulburată de stigmatizarea pe care o suferă; Sunt indicate perturbări ale atenției; Deficitul echipamentelor individuale de protecție generează o presiune suplimentară; Calitatea serviciilor medicale este afectată negativ în multe cazuri; Comunicarea cu pacienții și colegii este perturbată; În unele cazuri survine o scădere a veniturilor; Modificările profesionale pornesc de la scăderea accesului la pregătirea continuă și merg până la schimbarea de facto a specializării.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. Eu știam de 300.000 sau chiar mai mulți, dar… la portofelul psihologic! Tare sensibil la sars-covid este acest magic Mamona!

  2. 30.005,45 cifra exactă. Aici nu sunt incluse cadrele si prim cadrele focalizate pe imagini horor.
    Ps. La noi cifrele sunt similare cu gogoși cu ravase. Depinde ce gogoasa tragi si ce bilet contine gogoașă.
    Ps. Chestia cu gogoasa s-ar putea folosi si-n mediul universitar. Fiecare gogoașă cu subiectele ei. Cele cu moț, cu predicatele ei.

  3. Citez titlul: „Sindicat 30.000 de cadre medicale infectate”
    Cum de e atata precizie la numaratoare, niciunul in plus sau in minus? Pare ca e inca o gogoasa umflata si o sa bubuie ca nu mai rezista!

  4. Când am vorbit ultima data cu prietenii mei din America am aflat că Tătaru va primi vaccinul cu prioritate. Așa că dacă ne vom vaccina, nu vom mai avea nevoie de sindicatul infectat.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.