În ultima vreme termenii solidaritate și fragmentare s-au pronunțat tot mai frecvent discursul politic din Uniunea Europeană. Mai ales în ultimele luni a fost clamată insistent nevoia de solidaritate între statele membre. Era așteptată o empatie deschisă față de acele țări și regiuni europene care au fost lovite năprasnic de pandemie. S-a sperat la un sprijin concret din partea acelor state membre care aveau un sistem sanitar mai solid-echipamente medicale,know how epidemiologic,asistență spitalicească și chiar sprijin financiar de la Bruxelles pentru a se putea gestiona efectele puseurilor accelerate ale crizei epidemiei. Până la urmă, treziți de clopotul alarmei umanitare care suna în teritoriile italiene, spaniole, franceze și alte zone ale Uniunii Europene, liderii guvernelor statelor membre și ai instituțiilor europene s-au dezmeticit din astenia politicianist-birocratică și au devenit mai sensibili la strigătele disperate ale partenerilor europeni. Chiar dacă guvernele statelor membre au fost atente prioritar la durerile și nevoile din propriile țări, împreună cu liderii europeni din Bruxelles au realizat câteva gesturi de solidaritate față de ariile cele mai lovite de epidemie.
De câteva săptămâni, auzim apelul la solidaritate în relație cu efecte socio-economice ale pandemiei, cu strategii și planuri de gestionare a situației în care criza sanitară va fi însoțită de o criză economico-financiară puternică în Uniunea Europeană. S-au auzit glasurile disperate ale liderilor politici din unele state afectate puternic de actuala criză,însoțite mai mult sau mai puțin accentuat de ecoul lamentărilor liderilor instituțiilor europene,care solicitau soluții financiare europene pentru sprijinirea acelor țări care estimau deja consecințe grave economico-financiare. Argumentul conținut în discursul lor revendicativ era tot cel al solidarității europene, câteodată anunțând percepții catastrofice despre viitorul Uniunii Europene, provocate de alte state membre(reticente la propunerile de mutualizare a datoriilor și pierderilor) care ar fi preferat fragmentarea în locul solidarității. Astfel, coeziunea și unitatea europeană s-ar fi aflat într-un moment critic.
Receptând aceste tonalități stridente ale grupului statelor membre care cereau insistent solidaritate financiară europeană,replicile dubitative ale statelor membre care aveau rețineri și atitudinea ambivalent-confuză a responsabililor din fruntea instituțiilor europene mi-am reamintim că,în primăvara anului 2016,primind premiul “Carol cel Mare”, Papa Francisc a pledat pentru construcția unei Europe care să nu aibă ca bază doar economia,ci și valorile umaniste și creștine. Suveranul Pontif relua ideea lui Jacques Delors, fost președinte al Comisiei Europene, potrivit căruia Uniunea Europeană avea nevoie nu doar de Piața Internă, ci și de suflet și spiritualitate. Deci liderii statelor membre care chemau la solidaritate financiară,prin lansarea unui plan de redresare post-criza pandemică, imaginau o Uniune în care componenta economică să se asocieze trăirilor emotive ale zonelor cele mai afectate de epidemie.
Am văzut că dinspre partea cea mai dezvoltată a Uniunii Europene nu a venit un răspuns pe placul solicitanților solidarității financiare europene. Poate că la Berlin, Haga și spațiul nordic nici nu a fost înțeles prea bine mesajul lor. Sunt sigur că dacă liderilor reticenți li s-ar fi putut demonstra că o astfel de soluție este în interesul european,gradul lor de receptivitate la propunerile “suferinzilor” Europei ar fi fost mai mare.Dacă Germaniei, Olandei etc. li se argumenta că era și în interesul lor individual să contribuie la redresarea ariilor europene aflate astăzi la anaghie,liderii acestor țări ar fi fost mai receptivi;că menținerea unei anumite valori a monedei europene pentru a face față și aria sudică a Zonei Euro a fost și în avantajul comerțului exterior al Germaniei,Olandei & Comp.Și în cazul când liderii italieni,spanioli,francezi etc. ar fi practicat negocierea europeană sistematică,în locul discursurilor politice preponderent cu încărcături emoționale, doamna Merkel ar fi rezonat la concluzia că era și în interesul german ca economia europeană să nu înregistreze scăderi alarmante.Iar dacă miniștrilor de finanțe din statele membre cu stabilitate economică mai solidă li s-ar fi prezentat un scenariu prin care viitorul fond de redresare ar fi relaționat nu doar cu viitorul buget european(cum au tot insistat liderii instituțiilor europene),ci și cu un cadru financiar care ar realiza un pas înainte către uniunea financiară,atenția le-ar fi fost sporită față de ideea unui instrument financiar destinat redresării economice europene.Firește,ar fi trebuit dusă o negociere consistentă despre nivelul minim de taxare în Uniunea Europeană,ca și alte domenii ale taxării, dar și pentru o armonizare a concepțiilor despre gestionarea veniturilor și cheltuielilor în cele 27 de state membre.Și,nu în ultimul rând,poate ar fi trebuit definit mai bine interesul european din perspectiva unui plan de redresare în Uniunea Europeană, în care fiecare stat membru să se regăsească printr-o perspectivă/strategie clară cel puțin pentru durata medie.
De mai bine de un deceniu și jumătate, liderii statelor membre și cei ai instituțiilor europene nu s-au mai preocupat de redefinirea interesului comun european.Mintea leadershipului european a stăruit mai mult asupra interguvernamentalismului(uneori însoțit de anumite atribute),din care se urmărea primordial extragerea elementelor intersului național,nesesizând că marja de realizare a acestuia se tot îngusta pe măsură ce Uniunea Europeană arăta că nu mai era o sursă infinită de bunuri comune europene.Iar Comisia Europeană și Parlamentul European,prin definiție fiind instituții servind interesul comunitar,nu au mai venit cu viziune și soluții de mobilizare a statelor membre la reinventarea interesului european,fiind mai degrabă cenușerese ale Consiliului European. Acesta din urmă,îndeosebi după Tratatul de la Lisabona,operând adesea după cunoscuta formulă a Concertului European și competiției de putere.
Cu astfel de anomalii și disfuncționalități nu e de mirare că Uniunea Europeană nu a mai arătat caracteristicile unei comunități a solidarității și frecvent au apărut percepții ale fragmentării.Actuala criză,dimpreună cu Brexit,au demonstrate iarăși că interdependențele integrării europene sunt încă prezente în mentalitatea și viața economico-socială a statelor membre ale Uniunii,că de această organizație regională încă au nevoie companiile și cetățenii europeni. Tot mai insistent apar apeluri ale unor lideri politici și intelectuali europeni către actualii lideri ai statelor membre și instituțiilor europene să găsească viziunea și curajul unei refondări a Uniunii Europene. Subiectul acestui text doar a înregistrat câteva semnale ale evenimentelor europene din zilele noastre(precum recentul Consiliu European) sperând că și liderii politici,intelectuali,economici din România vor fi atenți la aceste mesaje pe care ar trebui să le recepteze și cetățenii români.Și,firește,să găsim și noi resursele potrivite pentru implicare în reinventarea construcției europene.
vorbă să fie… e solidaritatea între haită şi turmă…
Intamplator am deschis ieri teveul si ama dat de cateva fetze cazute din cauza realitatilor europene prezentate (proteste). Am simtit cum se amestecau pe fetzele lor greata cu scarba, frica cu teama, ce mai viitor ue.
UNIUNEA SOVIETICA EUROPEANA….Rechinii sunt solidari cu pestisorii culegatori de sparanghel. Ba voi nu vedeti ca Industria Romaniei a fost data la fier vechi tocmai ca europenii sa-si vanda marfa la noi. Voi nu vedeti ca industria romanesca de auto a fost confiscata sa dea de munca la muncitorul francez???La noi doar se asambleaza.Graul se exporta la greu doar ca sa-si ia unii TVA plimband vaporul si apoi se intoarce coca amestecata cu prafuri din deseuri alimentare…etc
Să-i oprească careva pe ăștia cu școala online! Este o gogomănie! Anulați toate concursurile!
Mimarea solidaritatii continentale! In paralel plutoane de medici, epidemiologi, savanţi,politicieni,stiristi se perindă pe ecranele TV cu promisiuni, iluzii, amăgiri. Stiristii cinici tortureaza zilnic cu analize care produc panică si dezgust existential. Alerte continue ce inoculeaza insa si scepticismul că cifrele aruncate sunt false. Globalizarea fricii îşi arată capacitatea concentrationara. Politicienii made in UE rostesc discursuri vagi şi îndeamnă la solidaritate. Suntem anuntati că actualul virus ucigaş va acţiona numai…2 ani ! Inca odata e validata vechea teorie a economistului si demografului britanic Malthus ( sec XIX) care arata că populaţia globului creşte în progresie geometrică (ex. 1, 2, 4, 8, 16, 32, 64…), în timp ce mijloacele de subzistenţă cresc lent, în progresie aritmetică (ex. 1,2,3,4,5,6…). Astfel epidemiile şi războaiele sunt „factori pozitivi” pentru omenire, deoarece asigură echilibrul între numărul populaţiei şi cantitatea mijloacelor de subzistenţă. Deci, epidemiile şi războaiele sunt o necesitate! In 2019 la nivel global s-au invetit peste 1900 mld $ in mijloace militare…
Suntem spectatori la o ultima versiune din dramaturgia Noii Ordini Mondiale, o fantastica piesa de teatru transmisa global. „Coronavirus” , “lupta” impotriva unei enigmatice boli, „mega carantine”, ticalosii totalitare aplaudate de mase de analfabeti functionali politic corecti…Ce se urmareste printr-un astfel de scenariu? Extinderea razboaielor hibrid ; declansarea unei noi crize economice ; vaccinarea obligatorie; restrictionarea libertatii de miscare; interzicerea banilor cash; renuntarea la libertatile cetatenesti; cetatenii sa ceara singuri un Guvern Mondial !
Liderilor Germaniei, Austriei, Olandei. Filandei etc, nu trebuie să li se explice avantajele şi dezavantajele unei economii mondializate într-o lume globalizată. Nu prea le-a păsat, cred că din două motive pe care după cum văd pandemia nu le-a prea atenuat: electorale şi pentru că toţi sunt, indiferent cărei formaţiuni politice formale îi aparţin, purtătorii credinţelor neoliberal reacţionare lacome. Sunt ţări bogate care îşi permit pierderi pe termen scurt şi chiar mediu pentru că pe termen lung vor recupera enorm
Cu alte cuvinte deocamdată Nordul gripează mecanismele de finanţare până când Statele sale îşi repornesc economiile la turaţie rezonabilă ca să menţină ba chiar să mărească decalajele.
Poate ca Papa Francisc a pledat pentru construcția unei Europe care să aibă ca bază și valorile umaniste și creștine, dar ideea asta poate fi valabila numai pentru catolici! Neoprotestantii si protestantii Germaniei, Olandei & Comp. nu sunt de acord, pe ei ii guverneaza alte principii, care nu prea sunt in consonanta cu crestinismul ci cu opusul acestuia! Prin 1987-1988, pastorii le spuneau credinciosilor din cultul Adventist de ziua a saptea ca Europa se va uni, va avea o singura moneda si Satan va conduce lumea, dupa care va veni sfarsitul lumii! Sa fie oare adevarat sau doar transmiteau informatii din interiorul Ocultei Mondiale?
@Anton: ai dreptate! inca odata se dovedeste ca Legea lui Malthus e valabila si e aplicata de mai marii lumii. Nu stiu cati oameni va ucide virusul, dar sunt sigur ca mai multi vor muri din cauza isteriei colective si a masurilor aberante luate de autoritetile incompetente.
Oare cat din mimarea ingrijorarii fata de soarta egoistei batrane comunioniste ascunde de fapt ingrijorarea politrucilor fata de propriul lor viitor…?!? Off-off-offf… ce sa ne mai facem noi fara mamumuca cea ofilita…? Sub pretextul preocuparii fata de soarta mamucii… gogomanii au facut praf si pulbere economiile si viitorul cetatenilor din tarile de origine… Epoca pacalelilor a apus dar acestia refuza sa creada si se prefac ca nu inteleg… pot insa sa caute la lada de gunoi a istoriei care e plina de fantome comunioniste ratate… De fiecare data politrucii dornici de afirmare – incapabili sa rezolve in tara problemele propriei natiuni – s-au adunat gasca in afara propriilor tari si au pacalit aprope toate natiunile ca solutiile pentru viitorul lor se gasesc numai in Uniunea Comunionista…s-a facut de ras … de fapt greii Uniunii importau de zor nenumarate produse din China si nu numai… si apoi le vindeau cu adaos perifericilor comunionisti… Soarta natiunilor – ai caror politruci care, ca niste pacalici, au fost convinsi sa-si lichideze agricultura si capacitatile de productie proprii…- e mai precara ca-n 1989 cand tara avea DATORII ZERO, o agricultura care producea hrana sanatoasa si o economie mostenita care a fost intrainata sau pusa pe butuci aproape integral… 30 de ani s-a trait din bani imprumutati, jafuri si, din instrainarea terenurilor agricole fertile sau sfartecarea padurilor si averilor muncite de natiunea opresata si de regimul anterior…. Acum avem circul trubadurilor politruci vaicaritori carora le tremura ideile la gandul ca revenirea fiecarei tari la vocatia ei ii lasa fara viitorul in care s-au cocotat si pe care-l credeau vesnic…