Şomajul din Spania a crescut în trimestrul al doilea la 24,6%, cel mai ridicat nivel din istoria democratică a ţării, după ce guvernul condus de premierul Mariano Rajoy a introdus măsuri de austeritate şi a înlesnit legislaţia privind concedierile pentru a încuraja angajările, relatează MEDIAFAX.ro.
În primul trimestru, rata şomajului era de 24,4%.
Noul nivel al indicatorului, comunicat vineri de institutul de statistică de la Madrid, reprezintă cel mai ridicat şomaj din 1976, anul morţii dictatorului Francisco Franco, când ţara a început tranziţia către democraţie, transmite Bloomberg.
Rajoy încearcă să reducă deficitul bugetar uriaş şi să introducă reforme în economie, care trece prin cea de-a doua rundă de recesiune din ultimii trei ani, tot mai profundă de la un trimestrul la altul.
Spania a încheiat anul 2011 cu un deficit bugetar de 91,3 miliarde euro, reprezentând 8,5% din PIB, în timp ce datoria publică totaliza 735 miliarde euro, aproape 70% din PIB.