Jurnalista Sorina Matei a constatat că avem numai premiere după alegerile de duminică câștigate de Nicușor Dan:
”• Pentru prima oară avem Zero președinte, păpușat de Sistem. El fiind proiectul Sistemului. De asta Crin n-a ajuns în finală la un procent, de asta a candidat Ponta, de asta USR și-a ucis politic în premieră propriul candidat și președinte care îi salvase.
• Pentru prima oară avem consoartă la Cotroceni și poate și nuntă. Jeg, rușine, muci și unghii roase – asta avem garantat.
• Pentru prima oară, Muc se instalează președinte fără votul diasporei, făcând cel mai mare flick flack din istorie. Aici întrebați la cei cu trei litere ce „manevre” au făcut și pe ce butoane au apăsat.
• Pentru prima oară, sondajele care au greșit de 2 ani toate analizele, cercetările, știu cu o zi înainte de vot rezultatul final, precis. Om fi proști, dar surzi și orbi nu suntem.
• Pentru prima oară, UM A3 și Gigi 24 câștigă ceva, după ce-au pierdut toate alegerile. Însă minciuna nu ține niciodată loc de adevăr. Adevărul este ca uleiul: iese întotdeauna la suprafață.
• Pentru prima oară după ce au anulat alegerile și au interzis candidați – de frică că ei câștigă, frica au folosit-o împotriva propriei populații. Așa făceau și comuniștii. Suntem singurul stat post sovietic ce a rămas cu 6 servicii secrete active și bugetofage dintre care 3 militarizate. Vă miră ceva?
• Pentru prima dată avem literalmente toată rețeaua de propagandă, manipulare și intoxicare a Sistemului la vedere. Plus rețelele partidelor – PSD și PNL. Infecția s-a spart, corpul este bolnav. Un Muc nu poate reconcilia România. Asta știu toți”.
Cititi integral analiza mai jos, pe pagina de Facebook a Sorinei Matei
Pt.plicusor palaria de primar era deja f.mare.Acum i-a cazut pe ochi palaria de presedinte.A pus la punct Capitala,urmeaza sa ” repare ” Romania.In cauza,romanii au avut de ales intre „ciordinuitate in stabilitate „,si inlaturarea ” sistemului ticalosit „.Care calareste Romania de 35 de ani.” Marili realizari „,Rooomania educaaata,mafiota,esuaaata,vor continua pana se va alege praful.De fiecare data dupa ei Potopul.Dupa care va urma ” un nou inceput „,sa mori de ras.Cine are zile scapa.
Din pacate, nobila meserie de ziarist este patata de oameni cu gandire mediocra si multa ura, limbaj de mahala. Probabil ca pt unii se termina vaca de muls bani……
Dna Sorina Matei si iRealitatea-TV a ei formau un SISTEM de promovare si aparare a gunoaielor politice. Tot ce putea fi mai toxic si mai had din politichia romaneasca, aici erau prezentate ca genii si inghitite pe nemestecate de popwlimea ovina mioritica. Proces care s-a desfasurat in continuare si mai eficient dupa matrasirea ei de la iRealitatea-Tv, probabil pe motive de ineficientza.
Va avea cineva curajul sa spuna ca nulitatile: Guru, zigeunerul, bec_ali, aia de la POT si alte panarame asemanatoare care au pompat bani cu sacul in retele si propaganda, nu formeaza si ei un sistem? Scopul lor principal era inlocuirea SISTEMULUI vechi cu un SISTEM nou. Sa mai manance si gura altora [R]
După nici un an de când a intrat în pâine vor incepe criticile la adresa lui Nicuşor Dan chiar de la cei care l-au votat cu toată încrederea că ne va duce pe drumul cel bun.Tot aşa a fost şi cu fostul preşedinte.Acum ne aflăm în faza linguşelilor pe lângă domnia sa.Dacă nu bagă bine de seamă cu cine se înconjoară,va deveni imediat un personaj detestat.
Cetăţeanca Sorina Ruxandra Matei poate că ne clarifică doar 3 puncte :
-ce preşedinte ar fi fost G.S. ( dacă N.D. este „Zero” ….. poate că putem vorbi doar de cifre cu minus ȋn faţă ) ;
– consoartă …. tulai mamaie pică ceru’pe Patria Mamă şi N.D. nu va fi primit ȋn nici o ţară de de Terra din acest motiv ( putem vorbi de „misticism habotnic” dacă ai „doar”consoartă ? ) ;
– ce are „sula cu Prefectura” ? ȋn Patria Mamă nu se poate instala preşedinte fără Diasporă ? ( să lăsăm „baletu” şi să spunem clar „ce doare” ) .
În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !
L-am mai auzit și pe Becali care s-a dus din proprie initiativa la 12 noaptea peste Simion, chipurile ca să-l consoleze dar i-a cerut să-și declare înfrângerea ca să nu fie arestat iar Georgel băiat gigel, s-a conformat imediat. Asta da corectitudine politică!
Măi o fată, nu ești tu aia care a lucrat pentru Ghiță( SIE) și despre care Andronic spunea că ai fost angajată în presă la cerea SRI! Acum nu-ți mai plac instituțiile cu trei cifre?
v-a spus clar gura „sistemului ticalosit” madam Mungiu-Pippidi ca marele licurici de la Bruxel nu mai vrea presedinte ales de bobor…ci pus cu penseta de ei,adica la fel ca in ultimii35de ani
Eu nu voi înceta să zic și să fiu revoltat efectiv ,cum naiba acest curent suveranist ,nu a găsit un personaj ,stilat ,educat și cu diplomație și s-au poticnit la unul că Simion ,mă întreb și suspectez în același timp diplomația lui Georgescu ,care în noiembrie anul trecut il prezența pe Simion că omul sistemului ,iar acum da lăsat dus de acest personaj
Deacord cu ce scrie.
Cu o observatie. Trebuie sa remarcam ca in sfarsit chiar daca nu avem o uniune nationala dar o impreunare nationala intre servicii, partide, mass-media controlate de servicii, intelectuali acoperiti sau decoperiti, avem.
Macar acuma ii stim pe majoritatea.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Erată
GOLEM
Golden…
Cum CAHARLE sistem?
Cel care are postaci aici.
Pt.plicusor palaria de primar era deja f.mare.Acum i-a cazut pe ochi palaria de presedinte.A pus la punct Capitala,urmeaza sa ” repare ” Romania.In cauza,romanii au avut de ales intre „ciordinuitate in stabilitate „,si inlaturarea ” sistemului ticalosit „.Care calareste Romania de 35 de ani.” Marili realizari „,Rooomania educaaata,mafiota,esuaaata,vor continua pana se va alege praful.De fiecare data dupa ei Potopul.Dupa care va urma ” un nou inceput „,sa mori de ras.Cine are zile scapa.
O rog pe Dna Matei sa faca o caracterizare a lui Simion. Si a lui Georgescu.
Eu as spune ca nu e prima data ca avem un presedinte papusat de sistem.
@ Nicu Cohen, 18:22, excelent spus, scurt și la obiect !
Din pacate, nobila meserie de ziarist este patata de oameni cu gandire mediocra si multa ura, limbaj de mahala. Probabil ca pt unii se termina vaca de muls bani……
Dna Sorina Matei si iRealitatea-TV a ei formau un SISTEM de promovare si aparare a gunoaielor politice. Tot ce putea fi mai toxic si mai had din politichia romaneasca, aici erau prezentate ca genii si inghitite pe nemestecate de popwlimea ovina mioritica. Proces care s-a desfasurat in continuare si mai eficient dupa matrasirea ei de la iRealitatea-Tv, probabil pe motive de ineficientza.
Va avea cineva curajul sa spuna ca nulitatile: Guru, zigeunerul, bec_ali, aia de la POT si alte panarame asemanatoare care au pompat bani cu sacul in retele si propaganda, nu formeaza si ei un sistem? Scopul lor principal era inlocuirea SISTEMULUI vechi cu un SISTEM nou. Sa mai manance si gura altora [R]
După nici un an de când a intrat în pâine vor incepe criticile la adresa lui Nicuşor Dan chiar de la cei care l-au votat cu toată încrederea că ne va duce pe drumul cel bun.Tot aşa a fost şi cu fostul preşedinte.Acum ne aflăm în faza linguşelilor pe lângă domnia sa.Dacă nu bagă bine de seamă cu cine se înconjoară,va deveni imediat un personaj detestat.
Sorina , dupa ce a lucrat in sistem ,cred ca stie cum decurg lucrurile…” Nu trageti in pianist!
Cetăţeanca Sorina Ruxandra Matei poate că ne clarifică doar 3 puncte :
-ce preşedinte ar fi fost G.S. ( dacă N.D. este „Zero” ….. poate că putem vorbi doar de cifre cu minus ȋn faţă ) ;
– consoartă …. tulai mamaie pică ceru’pe Patria Mamă şi N.D. nu va fi primit ȋn nici o ţară de de Terra din acest motiv ( putem vorbi de „misticism habotnic” dacă ai „doar”consoartă ? ) ;
– ce are „sula cu Prefectura” ? ȋn Patria Mamă nu se poate instala preşedinte fără Diasporă ? ( să lăsăm „baletu” şi să spunem clar „ce doare” ) .
În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !
Na mă,.. Doar ai avut de ales din 11.. Acu de toți erau zero, ce nație mai ești ?
L-am mai auzit și pe Becali care s-a dus din proprie initiativa la 12 noaptea peste Simion, chipurile ca să-l consoleze dar i-a cerut să-și declare înfrângerea ca să nu fie arestat iar Georgel băiat gigel, s-a conformat imediat. Asta da corectitudine politică!
Măi o fată, nu ești tu aia care a lucrat pentru Ghiță( SIE) și despre care Andronic spunea că ai fost angajată în presă la cerea SRI! Acum nu-ți mai plac instituțiile cu trei cifre?
zice ca unde scuipa unele fomei, nici iarba nu mai creste.
v-a spus clar gura „sistemului ticalosit” madam Mungiu-Pippidi ca marele licurici de la Bruxel nu mai vrea presedinte ales de bobor…ci pus cu penseta de ei,adica la fel ca in ultimii35de ani
Vine rața de la baltă
Cu codița retezată
Și se urcă-n foișor
Ca să facă un oușor
Pentru domnul Nicușor.
Nicușor mănâncă oul
Iar poporul îi duce dorul.
Eu nu voi înceta să zic și să fiu revoltat efectiv ,cum naiba acest curent suveranist ,nu a găsit un personaj ,stilat ,educat și cu diplomație și s-au poticnit la unul că Simion ,mă întreb și suspectez în același timp diplomația lui Georgescu ,care în noiembrie anul trecut il prezența pe Simion că omul sistemului ,iar acum da lăsat dus de acest personaj
Fosta-i lele cat ai fost/te-ai dus pe servicii-n jos
Exactitatea exit-poll-urilor da de gandit. A facut Simion numarare paralela? Ce a iesit? Sau n-a facut-o? Daca n-a facut-o e prost. Sau tradator.
Peste un an rușinea va fi insuportabilă..
Deacord cu ce scrie.
Cu o observatie. Trebuie sa remarcam ca in sfarsit chiar daca nu avem o uniune nationala dar o impreunare nationala intre servicii, partide, mass-media controlate de servicii, intelectuali acoperiti sau decoperiti, avem.
Macar acuma ii stim pe majoritatea.
Are o garantie de 6 luni e nou.
Nu e 0 e 6.
Corect! Documentare reală cu argumente imbatabile! Felicitări pentru munca depusa la acest articol!
Nicușor Dan a dovedit că orice retardat poate ajunge președinte daca vrea Regimul.
Parere retardata. Ca sa fii bun la matematica trebuie sa iti mearga logica. Dar acestui postac nu ii merge decat ura. Atata stie si atata scrie…