Spectrul falimentului bântuie printre producătorii de petrol

Prețurile petrolului au scăzut cu peste 5% la început de săptămână ajungând la aproape 30 de dolari barilul, ceea ce aduce mai aproape spectrul falimentului pentru o parte importantă, peste o treime dintre producătorii din industria de petrol din SUA, scrie The Wall Street Journal, citat de Capital.

Trei mari bănci de investiţii, Morgan Stanley, Goldman Sachs Group Inc. și Citigroup Inc se așteaptă acum ca prețul petrolului sa se prăbuşească sub pragul de 30 de dolari şi să intre în teritoriul cotaţiei de 20 de dolari barilul, pe termen scurt, ca urmare a încetinirii economiei Chinei şi a fluctuaţiilor dolarului american.

La New York, preţul petrolului WTI Crude a ajuns la 30,60 de dolari barilul, minimul ultimilor 14 ani. Maxima zilei a fost de 31,39 de dolari, de la o închidere anterioară de 31,41 de dolari barilul. La Londra, petrolul Brent este cotat la 30,96. Maxima a fost înregistrată la 31,86 de dolari, de la o închidere anterioară de 31,60 de dolari pe baril. Trendul este descendent, scrie Marketwatch.com.

Marţi dimineaţa, cotaţia unui baril de ţitţi „light sweet crude” a coborât sub 31 de dolari, cel mai mic nivel din ultimii 12 ani, pe fondul excesului ofertei, a aprecierii dolarului şi a cererii scăzute, scrie AFP. Barilul de petrol cu livrare în februarie s-a devalorizat cu 45 de cenţi până la 30,96 dolari, în primele tranzacţii ale zilei pe bursele asiatice.

Petrolul Brent, referinţa europeană a petrolului, a pierdut 47 de cenţi, până la 31,08 dolari. „Aurul negru” nu a mai fost la o cotaţie atât de mică din decembrie 2003. Conform analiştilor de la Morgan Stanley, dacă dolarul american se va aprecia cu 5% cotaţia barilului de petrol ar putea scădea cu 10 până la 25%.

Analiştii sunt de părere că supraoferta mondială de petrol este responsabilă pentru revenirea cotaţiei ţiţeiului sub pragul de 60 de dolari per baril însă diferenţa de la 55 până la 35 de dolari se datorează în principal dolarului american. “Având în vedere continua apreciere a dolarului american, un scenariu de preţ de 20-25 de dolari per baril este posibil datorită evoluţiilor valutare. Dolarul american şi factorii non-fundamentali continuă să influenţeze preţul petrolului”, se arată într-un raport al analiştilor de la Morgan Stanley.

Şi analiştii de la Goldman Sachs Group susţin că există posibilitatea ca facilităţile de depozitare ar putea să ajungă la limită, ceea ce ar duce la scăderea preţului petrolului până la un nivel care să forţeze reducerea producţiei. Preţul barilului de petrol a scăzut cu aproape 70% după luna iunie 2014 şi, în prezent, se situează la cel mai redus nivel din ultimii 12 ani. Compania petrolieră de stat Saudi Arabian Oil Company, cel mai mare exportator mondial de petrol, a confirmat la finele săptămânii trecute că analizează mai multe opţiuni pentru o posibilă vânzare de acţiuni.

În Rusia, industria petrolieră aduce jumătate din veniturile la buget şi contribuie cu 40% la exporturi. Această scădere continuă, coroborată cu efectele sancţiunilor internaţionale crează o situaţie dificilă pentru Vladimir Putin. În anul 2016 salariile funcţionarilor publici vor fi îngheţate pentru al treilea an consecutiv, pensiile vor creşte mai puţin decât inflaţia, iar bunurile din import şi vacanţele în străinătate vor deveni mai scumpe.

Totodată, Putin ar putea lua în calcul şi împrumuturi de pe pieţele internaţionale ori privatizarea unor companii, dar viabilitatea acestor măsuri este îndoielnică, având în vedere costurile ridicate ale împrumuturilor şi interesul scăzut al investitorilor străini pentru o piaţa afectată de sancţiuni internaţionale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4634 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.