SUA, Germania, Canada şi Norvegia – careul de aşi al olimpiadei

Cea de-a XXI-a olimpiadă albă s-a încheiat în noaptea de duminică spre luni. SUA au obţinut cele mai multe medalii – 37, iar Canada cele mai multe de aur – 14. Decepţia jocurilor s-a numit Rusia, ţară care organizează viitoarele jocuri, la Soci, în 2014.• Bătălia pentru ultima medalie de aur pusă în joc s-a dat între Canada şi SUA în finala turneului masculin de hochei pe gheaţă. Gazdele au învins cu 3-2 după un joc spectaculos şi dramatic. Canadienii au condus cu 2-0 până la jumătatea timpului de joc, dar americanii au egalat cu 24 de secunde înainte de final. Pentru a forţa egalarea, cu un minut şi 42 de secunde înainte finalului, antrenorul echipei americane a scos portarul din poartă (procedeu utilizat în situaţii disperate pe final de meci – n.a.) pentru a crea superioritate în treimea adversă, şi a avut succes. În minutul 7,40 al prelungirilor, canadianul Sidney Crosby, unul dintre jucătorii cei mai şterşi ai gazdelor pe toată perioada turneului, a reuşit golul de aur, devenind eroul ţării gazdă.
• Jocurile de Vancouver au zdruncinat ierarhiile de acum patru ani de la jocurile de la Torino. Marea decepţie s-a numit Rusia. În 2006, sportivii acestei ţări obţineau 8 medalii de aur, 6 de argint şi 8 de bronz. Acum rezultatele au fost mult sub aşteptări, fapt ce a atras şi critici aspre din partea premierului Putin. O altă decepţie a fost Italia, care a obţinut doar 5 medalii: una de aur, una de argint şi trei de bronz. În 2006, recolta a fost mult mai bogată, 5 medalii de aur şi 6 de bronz. Și Austria a evoluat la o turaţie mai scăzută, chiar dacă în final a ieşit pe poziţia a 5-a la aceste jocuri. Faţă de ediţia din 2006, Austria a pierdut 5 medalii de aur.
• Marea surpriză – pozitivă – de la Vancouver s-a numit China, pentru prima oară în istorie fiind prezentă în top 10 al statelor participante, cu 5 medalii de aur, 2 de argint şi 4 de bronz. Norvegia, a treia în clasamentul pe medalii în 2002, dar marea decepţie a ediţiei din 2006, a revenit în plutonul fruntaş, terminând pe locul 4 competiţia, fiind a doua surpriză plăcută a jocurilor.
• La Vancouver, în premieră după 46 de ani, Rusia nu a obţinut nici o medalie de aur la patinaj artistic, deşi şcoala sovietică/rusă de patinaj este una dintre cele mai prolifice din lume. În total, Rusia (includem aici şi performanţele URSS) a obţinut 24 de medalii de aur la cele patru probe de patinaj artistic. Cel mai dramatic eşec Rusia l-a înregistrat la proba de perechi. Din 1964, absolut toate titlurile olimpice au fost o „afacere” a Rusiei, iar la şapte ediţii sportivii acestei ţări au luat şi argintul. Acum sportivii din Rusia nici nu au urcat pe podium. La individual masculin, unde Rusia a luat deţinut supremaţia la ultimele cinci olimpiade, acum a trebuit să se mulţumească doar cu argintul, iar la proba de dans, unde a obţinut 7 titluri olimpice din 9 (proba a intrat în circuitul olimpic începând cu anul 1976), a reuşit doar bronzul. De menţionat că la Torino, în 2006, Rusia a obţinut 3 medalii de aur, una de argint şi una de bronz. Tot în premieră China şi-a adjudecat o medalie de aur la patinaj artistic – la perechi, unde de fapt a realizat dubla, obţinând şi argintul.
• Concursul de patinaj artistic de la Vancouver va intra în istorie şi din punct de vedere emoţional. Canadianca Joannie Rochette a adus ţării gazdă o preţioasă medalie de bronz, dar nu performanţa în sine este de remarcat, ci faptul că sportiva de 24 de ani a intrat în concurs la numai o zi după ce şi-a înmormântat mama.
• Cel mai titrat medaliat olimpic prezent la Vancouver, biatlonistul norvegian Ole Einar Bjørndalen (5 medalii de aur, 3 de argint şi 1 bronz, la jocurile din 1998, 2002 şi 2006), după primele trei probe în care deşi era favorit a obţinut clasări ridicole – locurile 17, 7 şi 27 -, a reuşit în ultimele două probe să-şi spele imaginea, reuşind un argint la ultima probă individuală şi aurul la ştafetă echipe.
• La capitolul surprize uriaşe, comentatorii din întreaga lume sunt unanimi. Doi sportivi au răsturnat toate calculele hârtiei. Anastazia Kuzmina (Slovacia), o biatlonistă deloc cotată în ierarhia mondială, a obţinut două din cele trei medalii ale delegaţiei ţării sale – aur la 7,5 km sprint şi argint la 10 km urmărire; Jay Vincent (Franţa) – tot biatlonist -, care a devenit titular în echipa sa ca urmare a accidentării unui coleg, a avut şi el un parcurs similar: aur la sprint şi argint la urmărire
• Momentul cel mai ciudat petrecut la Vancouver s-a înregistrat la proba de patinaj viteză, 10.000 metri masculin. Marele favorit al probei era olandezul Sven Kramer, cel care obţinuse aurul şi la 5.000 metri. Spre finalul cursei în care avea cel mai bun timp intermediar dintre toţi concurenţii, Kramer a fost descalificat din cauză că a schimbat greşit culoarul de alergare. De menţionat că indicaţia de a schimba culoarul a primit-o de la antrenorul său. Deşi evenimentul s-a petrecut pe 23 februarie, nimeni nu-şi poate explica încă uriaşa eroare a antrenorului său şi implicit a lui Kramer, care ar fi trebuit să-şi dea seama că este îndrumat greşit. Un lucru este cert, Kramer a pierdut nu doar un titlu olimpic, ci şi un contract de publicitate în valoare de 300.000 euro.
• Sportivii români nu au reuşit rezultate care să rupă gura târgului. La biatlon ştafetă, echipa feminină a ocupat locul 10 din 19 ţări participante, iar lidera echipei, Eva Tofalvi, a obţinut la probele individuale două locuri 11. La 15 km individual, dacă Tofalvi nu ar fi tras afară un glonţ la cea de a doua trecere prin poligon, atunci ar fi obţinut un excelent loc patru. La bob 4 masculin, echipajul României s-a clasat pe locul 15, din 25 de echipaje care au luat startul. Celelalte clasări ale sportivilor români au fost mult mai slabe.

Top 10 medalii

1. SUA 9 Aur 15 Argint 13 Bronz
2. Germania 10 13 7
3. Canada 14 7 5
4. Norvegia 9 8 6
5. Austria 4 6 6
6. Rusia 3 5 7
7. Coreea de Sud 6 6 2
8. China 5 2 4
8. Suedia 5 2 4
10. Franţa 2 3 6
 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.