Sulfina Barbu: Guvernul fuge de responsabilitate în cazul indemnizaţiilor pentru mame

Executivul trebuia să-şi susţină în Parlament argumentele privind legea indemnizaţiilor pentru mame. O spune la RFI vicepreşedintele PNL Sulfina Barbu. Ea vorbeşte despre „o fugă de responsabilitate” a Guvernului condus de Dacian Cioloş.

Camera Deputaţilor a adoptat cu unanimitate de voturi proiectul de lege prin care cresc indemnizaţiile pentru creşterea copilului şi care elimină plafonul de 3.400 de lei pentru părinţii care câştigă mai mult de atât.

Guvernul a cerut Parlamentului să indice şi sursa de finanţare pentru aplicarea acestei legi.

Sulfina Barbu consideră că „Executivul e firesc să vină cu toate aceste lucruri în Parlament. În comisiile de specialitate, în plen, Executivul trebuie să aibă reprezentant la nivel de secretar de stat, cel puţin sau chiar miniştri. Dacă Executivul a transmis acest punct de vedere fundamentat, vom vedea, dar el ar fi trebuit să fie susţinut în faţa plenului Parlamentului”.

Ea precizează că „PNL susţine cu adevărat măsuri reale pentru a stimula reducerea deficitului demografic în România, care astăzi se află la cote alarmante. Aceste date sunt şi la dispoziţia Executivului, foarte multe dintre ele sunt puse la dispoziţie chiar de către Executiv. Doi: ne uităm pe rapoartele Executivului referitoare la încasările pe taxe şi impozite şi gradul de colectare, ANAF-ul spune că există deja un excedent. Mai este loc pe acest domeniu al colectării de mai bine, în sensul că ANAF-ul poate să aducă mai mulţi bani, dacă lucrează mai eficient şi implementează un sistem de management mai eficient”.

Sulfina Barbu crede că Guvernul fuge de răspundere: „Sigur, Executivul poate să aibă argumente, dar este oarecum o fugă de responsabilitate, din moment ce lucrul acesta îl afirmi, dar nu vii în Parlament, acolo unde legea a fost dezbătută şi aprobată. Orice lege trebuie aplicată şi toţi avem obligaţia să respectăm legea în vigoare. Mai există un proces de verificare la Administraţia Prezidenţială, promulgarea. Când apare în Monitorul Oficial, da, ea trebuie să fie aplicată”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.