Suspendarea spațiului Schengen, un adevărat dezastru pentru Europa

Cea mai nouă analiză a impactului pe care l-ar putea avea desfiinţarea spaţiului Schengen asupra economiilor din întreaga Uniune Europeană arată că aproximativ 0,2% din PIB al UE ar fi ras din start de o astfel de măsură, potrivit independent.md.

Conform The Telegraph, autorii analizei, economiştii băncii Morgan Stanley, susţin că, în acest moment, prăbuşirea spaţiului Schengen ar reprezenta un dezastru mai mare decât Brexit, dar avertizează că declanşarea simultană a celor două evenimente ar amplifica pierderile resimţite de statele europene, scrie sursa citată.

Analiză Morgan Stanley evidenţiază faptul că, spre deosebire de Brexit, care va urma anumiţi paşi legali pentru a fi implementat, prăbuşirea spaţiului Schengen va genera brusc haos în pieţele europene, pierderile fiind estimate la 28 de miliarde de euro.

Economiştii băncii americane susţin că o creştere de 5% va fi resimţită în cazul costurilor de transport ca urmare a revenirii la sistemul contoalelor la frontiere, în vreme ce nivelul schimburilor comerciale din interiorul Europei ar urmă să se diminueze cu 20%.

„Contrar procesului de ieşire a Marii Britanii din Uniune, riscul din spatele suspendării acordului Schengen poate conduce la turbulenţe politice legate de reluarea controalelor la frontieră, iar acest lucru ar putea afecta încrederea investitorilor privaţi”, explică Elga Bartsch, economist Morgan Stanley.

„Această incertitudine va duce, cel mai probabil, la o reducere a investiţiilor, în special dacă desfiinţarea spaţiului Schengen va coincide cu ieşirea Regatului Unit din UE”, a mai explicat aceasta.

Analiză Morgan Stanley dublează nivelul pierderilor care ar urma să fie suportate de statele membre UE faţă de cele estimate de Comisia Europeană, care a apreciat că economia regiunii ar urma să piardă doar 0,1% din PIB.

O altă analiză efectuată de un think tank francez arată că, în cursul unui deceniu, pierderile rezultate din denunţarea acordului Schengen ar urma să atingă 110 miliarde de euro.

Posibilitatea suspendării pentru o anumită perioada de timp a acordului Schengen, semnat de 26 de state de pe continent, pare tot mai mare, în condiţiile în care oficialii de la Bruxelles şi liderii ţărilor membre nu găsesc soluţii comune pentru criză refugiaţilor.

Din acest punct de vedere, o decizie care să suspende libertatea de circulaţie în interiorul Europei este văzută de analiştii Morgan Stanley ca un regres al celor 30 de ani de integrare europeană.

În cursul acestei luni, miniştrii de Interne ai ţărilor membre UE vor trebui să decidă asupra propunerii de a suspenda pentru 2 ani acordul care stă la baza libertăţii de circulaţie în Europa.

Măsură ar putea afecta nu mai puţin de 1,7 milioane de cetăţeni europeni care fac naveta la muncă în altă ţară, în vreme ce circuitul comercial al mărfurilor de 2.800 de miliarde de euro vândute anual pe piaţă europeană ar urmă să fie serios perturbat.

Franţa, Germania, Austria, Suedia, Danemarca şi Slovenia se numără deja printre statele care au recurs la suspendări temporare ale acordului de liberă circulaţie în urma unui flux masiv de refugiaţi şi migranţi ajunşi pe teritoriile lor.

Pirderile cele mai mari ar putea fi resimţite de către economiile mici din Europa: Ungaria, Estonia, Croaţia şi Luxemburg fiind printre ţările cele mai afectate în cazul reintroducerii controalelor la graniţă.

„Impactul cel mai redus va fi înregistrat în economiile mari de pe continent, de genul celor din Germania, Franţa sau Italia”, mai arată raportul Morgan Stanley.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.