Scriam despre revoluția conservatoare din Italia a cărei victorie a început să fie atacată, sub diverse forme, atât politic cât și mediatic.
Învingătorii detașați ai alegerilor italiene sunt înfierați in mass-media ca extremiști de dreapta, fasciști, naționaliști.
A fi de dreapta a ajuns în Europa un delict, considerându-se, probabil, că pe continentul european ideologia de dreapta și conservatoare trebuie eradicată prin orice mijloace pentru a lăsa loc liber stângii cu inflexiuni neo-marxiste și totalitare.
Cum totalitarismul continental nu se poate manifesta plenar prin diversitate națională, stânga și-a întețit atacurile împotriva statelor naționale, implicit asupra suveranității acestora.
Și pentru ca aceste atacuri să capete o formă concertată, toate prerogativele statelor naționale și suverane au fost identificate terminologic ca „naționalism”, iar ideologia naționalistă a fost pusă la index de stanga progresist-neomarxisă și echivalată, fără nicio argumentare, cu fascismul.
Și totuși, naționalismul a fost ideologia și forța care a stat la baza creării statului național, suveran și independent România.
Cum primul capitol și primul articol al Constituției României afirmă că „România este stat național, suveran, independent, unit și indivizibil”, rezultă că, în conformitate cu legea supremă a țării, naționalismul constituie baza existenței statului român.
Care este atunci logica politicii românești de a se alinia tendințelor stângii progresiste europene de negare a forței constitutive a statului român?
Ca să nu mai vorbim de aceeași aliniere mass-media „independentă” românească. Să fie doar oportunismul politic în dauna interesului național, sau chiar lipsa unei educații patriotice?
Deoarece marea întoarcere spre normalitate din Italia a creat o stare de derută și teamă în cercurile politice conducătoare de la Bruxelles, dirijate de un Berlin susținut de o Franță fără direcție, este de dorit ca România să-și identifice interesele și să-și aleagă drumul corect.
Cum, curentele antinaționaliste pledează pentru destrămarea statelor naționale, se poate ajunge la o adevărată schismă europeană instituționalizată între (normalitatea) statele suveraniste și statele care doresc o globalizare forțată, de tip imperial, prin subordonarea acestor state naționale.
Un element care trebuie luat în considerare este solidaritatea și forța Uniunii Europene.
Războiul din Ucraina ca și toate crizele externe care au implicat Europa nu au putut să fie soluționate fără intervenția decisivă a Americii.
Și totuși, liantul puterii Europei trebuie să-l constituie statele naționale și suverane, nu o masă amorfă compusă din niște entități europene supuse unor dispoziții centralizate care nu țin cont de interesele națiunilor lor.
Cum se vor poziționa partidele românești în fața acestei dileme? Probabil, românii vor da răspunsul.
Articol scris de Mircea Popescu
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.