
Toţi cei cinci preşedinţi în viaţă ai SUA, la funeraliile lui Jimmy Carter
Președintele american în exercițiu Joe Biden, […]
Președintele american în exercițiu Joe Biden, […]
Mii de persoane au participat […]
UPDATE Funeraliile de stat reprezintă cel mai înalt grad de recunoaștere a meritelor unui cetățean român în slujba țării sale […]
În total, 14 persoane – printre care Monastîrski, adjunctul său şi alţi cinci oficiali de rang înalt din minister, dar şi un copil -, au murit în accidentul produs la Brovarî […]
Funeraliile vor avea loc la Westminster Abbey – biserică istorică ce poate găzdui aproximativ 2.000 de persoane – lunea viitoare, la ora locală 11:00.
[…]
Ştim că ceremonia principală va fi pe 3 septembrie, precum şi funeraliile, însă agenda preşedintelui nu-i va permite să fie acolo”, a declarat Dmitri Peskov […]
Cei opt militari au fost înaintați în grad, post-mortem, conform ordinului ministrului apărării naționale […]
Membrii delegaţiei americane au fost escortaţi urgent la vehicule, iar forţele de ordine au utilizat gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii violenţi
[…]
În jurul orelor 18.30, o maşină „a început să tragă asupra participanţilor la funeralii”, care la rândul lor „au deschis focul asupra maşinii”… […]
Rămășițele pământești ale Reginei-Mamă Elena vor fi repatriate pe 18 octombrie, pentru a fi reînhumate la Curtea de Argeș, alături de cele ale fiului ei, Regele Mihai I, […]
Preşedintele Emil Constantinescu a participat, alături de actuali și foști șefi de stat, la funeraliile președintelui francez Jacques Chirac. […]
Cei care l-au iubit şi admirat pe fotbalistul de legendă Ilie Balaci au, pe 22 şi 23 octombrie, prilejul de a-l însoţi pe ultimul drum… […]
Klaus Iohannis îl va primi miercuri la Palatul Cotroceni pe Alteţa Sa Regală Charles, Prinţ de Wales, de la ora 15.40 cei doi având convorbiri tête-à-tête […]
Trupul neînsuflețit al istoricului va fi depus, joi, la ora 16.00, la sediul Facultății de Istorie din Universitatea București […]
În cadrul ceremoniei organizate cu ocazia funeraliilor regale, o prezență insolită și cu totul deosebită a fost un grup de militari care au prezentat ,,Onorul“ […]
„Bilanţul cel mai recent a ajuns la 12 morţi şi 14 răniţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernatorului […]
Directorulul Casei Regale, Ion Tucă, și generalul Gelaledin Nezir au anunțat că vor să lanseze […]
Ceremoniile prilejuite de înhumarea Majestății sale Defuncte Regele Mihai I al României ne-au arătat o altă Românie […]
Reacțiile la moartea Regelui Mihai și la funeraliile care i s-au organizat (intens mediatizate) sunt foarte diferite. […]
Custodele Coroanei, Principesa Margareta, mulțumește românilor pentru afecțiunea și gândurile […]
A fost o ceremonie plină de simboluri, cu o încărcătură emoțională deosebită, precum și de o mare importanță politică şi socială […]
Transmisia în direct a funeraliilor regale a fost asigurată de cameramanii și specialiștii de la casa de producție Studio Video Art, firma domnului Ticu Alexe. […]
Un ultim omagiu i-a fost adus monarhului în cursul dimineţii la Bucureşti în prezenţa a mii de români adunaţi în Piaţa Revoluţiei […]
Funeraliile Regelui Mihai, surprinse de către fotoreporterii Cotidianul. Imaginile din București au fost pe cât de spectaculoase, pe atât de emoționante. […]
Mai multe restricţii de circulaţie vor fi impuse, atât pentru autovehicule, cât şi pentru pietoni […]
Reprezentanți ai Caselor Regale din întreaga lume vor participa la funeraliile Regelui Mihai, potrivit unui anunț făcut joi de Casa Regală a României. […]
În orașul regal, Curtea de Argeș, se desfășoară, joi,ultimele pregătiri pentru ziua când vor avea loc funeraliile […]
În Capitală, nu se vor aprinde luminile decorative de Sărbători, […]
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunță că au fost mobilizați peste 2.400 de angajați […]
Magistrații Judecătoriei Chișinău i-au permis acestuia să părăsească teritoriul […]