”Băncile centrale din piețele emergente dețin oare prea mulți dolari și prea puțin aur? Având în vedere că economia globală crește foarte lent, condiții în care piețele emergente își doresc orice tip de rezerve, această întrebare pare să nu fie pusă într-un moment potrivit. Însă se poate spune că îndreptarea băncilor centrale către rezervele în aur ar ajuta sistemul financiar internațional să funcționeze mai ușor, în beneficiul tuturor”, scrie pentru Project Syndicate Kenneth Rogoff, profesor de economie la Harvard University.
”Nu sunt de partea celor – de regulă excentrici de dreapta din America – care vor reîntoarcerea la etalonul aur, situație în care țările își stabilesc valoarea monedei în aur. Până la urmă, ultima perioadă a etalonlui aur s-a încheiat dezastruos în anii 1930 și nu avem motive să credem că reîntoarcerea la el ar duce la un alt deznodământ.
Propun doar ca piețele emergente să-și transforme în aur o parte importantă din rezervele de trilioane de dolari pe care le dețin (doar China are rezerve de 3,3 trilioane de dolari). Chiar și făcând acest lucru cu 10% din rezervele lor în aur nu vor ajunge la nivelul statelor bogate, ale căror rezerve sunt compuse în proporție de 60-70% din aur.
În 1999, când băncile centrale europene nu aveau niciun motiv să dețină atât de mult aur, au făcut un pact pentru a-și reduce stocul de aur într-un mod controlat. Vânzarea aurului era justificată pentru majoritatea țărilor participante: datoriile acestor țări erau susținute de taxele colectate de guverne, de nivelul mare de dezvoltare instituțională și de stabilitatea politică relativă. Pactul din 1999 a fost revizuit periodic, iar de la ultima asemenea revizuire, în 2014, majoritatea țărilor bogate au încetat să mai vândă aur, rămânând cu rezerve foarte mari.
Piețele emergente au rămas piețe cumpărătoare de aur, însă într-un ritm foarte lent comparativ cu apetitul lor pentru obligațiuni americane și obligațiuni emise de alte state bogate. În martie 2016, China deținea doar 2% din rezerve sub forma de aur, iar procentul din India era de 5%. Rusia este o piață emergentă care își sporește rezervele în aur, în special din cauza sancțiunilor occidentale, ajungând acum la 15% din rezerve sub formă de aur.
Piețele emergente au rezerve în aur pentru că nu-și permit luxul de a ieși ușor dintr-o criză financiară sau una a datoriilor guvernamentale. Trăiesc într-o lume unde o parte importantă a datoriilor internaționale – și o parte și mai mare a comerțului global – este încă denominată în valută forte. Deci păstrează rezerve sub formă de valută puternică ca o asigurare împotriva unei catastrofe fiscale și financiare. În principiu ar fi mult mai bine ca piețele emergente să-și folosească împreună resursele, poate printr-o pârghie oferită de FMI, însă lipsește încrederea necesară pentru ca un asemenea mecanism să funcționeze.
De ce ar funcționa sistemul mai bine cu mai multe rezerve sub formă de aur? Problema status quo-ului este că grupul piețelor emergente concurează pentru obligațiunile țărilor bogate, iar asta face ca dobânzile pe care le primesc pentru aceste obligațiuni să fie reduse. Cu dobânzi aproepe de zero, prețul acestor obligațiuni nu poate scădea mai mult de nivelul actual.
Aurul nu are această problemă, pentru că prețul său nu are o limită. Mai mult, aurul este un activ cu un grad mic de risc și cu un randament comparabil cu obligațiunile pe termen foarte scurt. Pentru că aurul este un activ foarte fluid – un criteriu cheie pentru rezervele unui stat – băncile centrale pot să treacă cu vederea peste volatilitatea sa pe termen scurt și să vizeze beneficiile pe termen lung.
Este adevărat că aurul nu are dobândă și sunt și costuri asociate depozitării. Însă aceste costuri pot fi gestionate relativ eficient prin păstrarea aurului în strainatate (multe țări păstrează aurul la New York Federal Reserve) și, cu timpul, prețul poate să crească. Din acest motiv sistemul în ansamblu nu poate rămâne fără rezerve de aur monetar.
Nu vreau să dau impresia că trecând la rezerve în aur piețele emergente ar profita într-un fel de economiile dezvoltate. Până la urmă, status-quo-ul este că bancile centrale din statele dezvoltate dețin mai mult aur decât cele din țările emergente, iar o preferință a tarilor emergente pentru aur nu ar face decât să-i crească prețul. Însă aceasta nu este o problemă sistemică; de fapt, o creștere a prețului aurului ar reduce din distanța dintre cererea și oferta pentru active sigure, care s-a mărit acum din cauza dobânzilor aduse până spre zero.”
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.