“Teatrul este teritoriul în care te poţi simţi aproape de miracol”

Criticul de teatru Marina Constantinescu, un fin analist, în calitate de director artistic şi unic selecţioner al FNT-ului, ne prezintă noutăţile acestei ediţii, realizate în urma unei selecţii extrem de riguroase, ne vorbeşte despre cultură, despre arta dialogului care s-a diluat la noi, despre lumea politică a momentului. Ea reuşeşte recucerirea limbajului cuvintelor, o evaluare lucidă şi profesională a stării actuale a teatrului românesc, cu devoţiune.

Există un sigiliu unic care definește personalitatea Marinei Constantinescu în lumea teatrului și a televiziunii, în lumea criticului de teatru, a jurnalismului de atitudine culturală, estetică și morală. Fiecare prezență a ei marchează un loc geometric al valorilor, o împlinire a rostului esențial pe care-l au talentul, judecata de valoare, bucuria artei și adevărul profund al sufletului omenesc.

Marina Constantinescu reunește în ființa ei și în toate alegerile pe care le face forța spiritului și grația inteligenței, empatia și luciditatea observatorului, consecvența și credibilitatea unuia dintre martorii și mărturisitorii cei mai importanți ai vieții teatrale din România ultimelor două decenii. Există un sens profund cultural și uman în tot ceea ce împlinește, cuvintele devin fapte și emoții, faptele și emoțiile estetice sunt răsplătite de adevărul cuvintelor. Acest dialog mi-a dat sentimentul că asist la toate spectacolele despre care mi-a vorbit Maria Constantinescu.

În emisiunea Nocturne de la TVR

„Să construieşti, împreună, este lecţia majoră a teatrului”

La mijloc de toamnă, cu toţii ne dorim o cură de teatru, de a aplauda pe maeştri şi pe tineri, pe aceşti „nebuni ai scenei”, de a fi părtaşi la râsul şi lacrimile lor. La ediţia trecută ai reuşit să aşezi FNT-ul sub semnul artiştilor de elită. Îmi aduc aminte şi acum că timp de aproape trei ore publicul a fost copleşit de Livada de vişini în viziunea genialului regizor Lev Dodin, o versiune emoţionantă a „comediei” lui Cehov. Ne va rămâne mereu la suflet genialul artist Danila Kozlovsky, un fabulos Lopahin, teribil de devastator, de violent şi în acelaşi timp dureros de uman. Un artist laureat cu numeroase distincţii, deşi  e foarte tânăr, curtat de marile companii ale lumii. Alături de el, strălucitoarea actriţa Xenia Rappaport. Amândoi, laureaţi ai prestigiosului Premiu Stanislavski. Spectacolul a fost distins cu Premiul Naţional al Rusiei, Masca de Aur. Aplauze furtunoase, timp de 25 de minute şi la spectacolul No, o reflecţie asupra relaţiei noastre cu timpul, cu fericirea, cu natura şi cu existenţa al coregrafei Carolyn Carlson, „o pionieră a scenei coregrafice contemporane”. Ca director artistic şi unic selecţioner a celei de a 27-a ediţii ce se va desfăşura la Bucureşti, te-aş ruga să prezinţi noutăţile acestei ediţii.

Invitaţia mea ar fi să încercaţi să vedeţi cît mai multe dintre spectacolele acestei ediţii. Poate cea mai complexă de pînă acum. Şi asta arată forţa teatrului, a culturii. Stagiunea 2016-2017 de care m-am ocupat pentru selecţie s-a dovedit una extrem de densă şi de variată. Mergînd în ţară să vizionez spectacole, am înţeles eforturile directorilor, strădania ca trupelor lor să lucreze cu regizori importanţi, cu programe estetice solide. Şi foarte diferite. Nimeni nu poate garanta succesul în vreun fel! Nu există reţete pentru aşa ceva. Ce contează sînt întîlnirile între creatori şi ce se transmit publicului. Emoţia. Şi timpul, altfel, petrecut într-o sală de spectacol. Festivalul Naţional de Teatru este singurul care poate crea o imagine a prezentului fenomenului. Dar un Festival nu este numai o listă de spectacole. Sigur că ele dau consistenţa şi valoarea, dar şi celelalte valenţe îmbogăţesc spiritual nivelul lui. Avem din nou o producţie a noastră, „A treispezecea noapte”, un spectacol semnat Nicu Alifantis. 45 de ani de activitate în muzica originală de teatru. Asta sărbătorim. O seară a celui care a însoţit prin creaţia sa regizori, actori, scenografi, nume sonore. O altă seară o vom dedica artistului unic care a fost Adrian Enescu. În foaierul sălii Izvor a Teatrului „Bulandra” va fi o expoziţie tulburătoare, ca şi personalitatea actriţei căreia îi este dedicată: Mariana Mihuţ. Sînt evenimente fantastice ce vor avea loc în FNT, întâlnirea cu Robert Lepage şi Evgheni Mironov, prezenţa la Bucureşti, din nou, a lui Angelin Prejlocaj şi a trupei lui, a filmului său „Polina”, urmat de o dezbatere în prezenţa domniei sale, a co-scenaristei şi co-regizoarei, a actriţei Juliette Binoche. Care va încheia această ediţie, a 27-a, cu un spectacol dedicat memoriei cîntăreţei Barbara. În spectacol, alături, de Juliette Binoche va fi şi pianistul extraordinar Alexandre Tharaud. Conferinţe, lansări de carte, vernisaje de expoziţii, discuţii…

Juliette Binosche şi Alexandre Tharaud

Făceţi-ne o invitaţie!

Ce să aleg?! Procesul după Kafka, asemenea unui vis, în regia tinerei Mihaela Panainte, în scenografia lui Helmut Sturmer. Kafka a fost un visător, iar operele lui poartă în ele aceeaşi substanţă a visului, de la structură până la stranietatea imaginilor, sunetelor, ideilor pe care le vehiculează. Rambuku de John Fosse, în regia lui Mihai Măniuţiu, este o poveste de dragoste, pentru că iubirea dă naştere speranţei în spectacolul celui mai tradus dramaturg norvegian. Vă vor incita Macbeth de William Shakespeare, la Teatrul Bulandra, într-o viziune regizorală inedită semnată de Michal Docekal,  Pasărea retro se loveşte de bloc şi cade pe asfaltul fierbinte, în regia lui Radu Afrim, Regele Lear de Shakespeare, în regia lui David Doiashvili, spectacolul TNB-ului, Scrisori de dragoste, cu Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc, în regia lui Mircea Cornişteanu, În adâncuri, după Maxim Gorki, în regia lui Yuri Kordonsky, care se termină cu întrebarea “până unde mai poate merge omenirea înainte de a înceta să existe”, Jurnalul lui Robinson Crusoe, după Insula de Gellu Naum, în regia lui Mihai Măniuţiu, N-ai tu treabă! de Cătălin Ştefănescu, după Dănilă Prepeleac, purtând amprenta lui Alexandru Dabija, Rug în regia lui Armin Petras, după romanul lui Gyorgy Dragoman, Rosmersholm, după Ibsen, în regia lui Andriy Zholdak, Şi negru, şi alb, şi gri, text şi regia, Mimi Brănescu…

Hamlet în regia lui Robert Lepage

Ştiu că te-ai zbătut şi în acest an ca festivalul să fie unul de elită şi te-ai confruntat cu tensiuni legate de absenţa unui sistem coerent care face dificilă organizarea unui eveniment de asemenea anvegură.

Din păcate, trăim într-o ţară fără sistem în educaţie, în sănătate, în cultură. Acesta este fundamentul oricărei civilizaţii. Iar politicienii trebuie să se pună în slujba acestei construcţii. Nu să o distrugă. Relaţiile care contează sînt cele instituţionale, şi nicidecum afinităţile politice sau umoralul. Uneori, bătăliile sînt decalibrate. Eforturi supraomeneşti pentru ceva normal! Am găsit, însă, întotdeauna sprijin şi deschidere. Şi apreciere pentru nivelul şi clasa Festivalului. Nu cred că cineva care vrea să facă lucruri în ţara asta trebuie să se simtă mereu în tranşee, să o ia mereu de la capăt cu oameni noi în funcţii. Continuitatea muncii noastre trebuie să aibă un confort psihic, şi nu o presiune inutilă. Pentru invitaţii străini se poartă discuţii şi negocieri cu ani înainte. De pildă. Cînd batem palma, nu ne angajăm doar noi, ci şi numele şi prestigiul pe care credem că îl mai are ţara noastră. Nu doar la nivelul elitelor. La nivelul celor care îşi fac zilnic, impecabil, treaba. Trăim într-o lume dominată de deziluzii, de pierderea identităţii, într-o lume tensionată unde tema războiului este una extrem de prezentă. Suntem înconjuraţi de forme ale războiului, ale conflictului, terorii şi terorismului. Prezenţa lor se face simţită peste tot, foarte aproape de noi. Există o tensiune în care ne străduim să trăim. Nu ne mai înţelegem, nu ne mai suportăm. Şi toate acestea se oglindesc în lumea teatrală.

În mod paradoxal, deşi trăim în secolul super vitezei, parcă distanţele s-au mărit. Faci mult mai mult pînă la Sibiu ca acum zece ani. Şi ca acum 40 de ani. Cu trenul sau cu maşina. La Sibiu, oraş turistic şi cultural, de o vreme nu mai sînt curse cu avionul. Dar, un lucru bun, există companii care fac legătura directă între Cluj şi Iaşi, între Timişoara şi Iaşi. A călători în România este o aventură… Un critic de teatru este omul aventurii şi ia drumul spectacolelor prin ţară, prin lume. Altfel nu-şi poate face meseria.

Evgeny Mironov

Ştiu că în opinia ta cultura este un fel de „Gulliver care se plimbă printre mărunţei”. Ţi-ai dori, cu siguranţă, ca aceştia să crească şi să înveţe că numai valoarea contează. De fiecare dată doreşti să demonstrezi că în această ţară nu totul este pierdut. Cum ai evalua cultura în acest an 2017?

Mie mi se pare un an cu multe, multe oferte culturale excepţionale. Şi nu mă gîndesc doar la marile festivaluri de teatru, de film, la Festivalul „Enescu”… Ce se întîmplă în cultură mi se pare nu doar o formă de înobilare a spiritului, ci un fel de viaţă pe care artişti de toate felurile şi-l asumă. Poate că asta percep mai fin străinii care aleargă de colo-colo, în tot felul de locuri de aici pentru că se petrece ceva! Sînt încă cinematografe în ţară, şi cu ce eforturi!, galerii, locuri în care se face teatru de calitate, muzică, dans, se caută, se experimentează. Se trăieşte viu şi liber!

În cei 27 de ani de existenţă, FNT a devenit un brand, o oglindă a scenei contemporane. Ca director de festival ai încercat să introduci un alt fel de a privi fenomenul, să ieşi din clişee şi să creezi momente de reflecţie.

Cred că în toţi aceşti ani, toţi cei care s-au ocupat de el l-au înţeles ca pe o oglindă a fenomenului, ca pe ceva extrem de valoros şi important. Şi au făcut tot ce au putut pentru a-l îmbogăţi, nuanţa, pentru a-i menţine contactul dinamic cu societatea, cu prezentul, cu breasla. Vă asigur că pentru nimeni nu a fost uşor! Aşa s-a creat tradiţia. Cu devoţiunea organizatorilor, directorilor Festivalului, a echipelor care s-au format, şi chiar a multor finanţatori. Să construieşti, împreună, este lecţia majoră a teatrului.

În adâncuri

Ce nume bine cunoscute ale scenei mondiale vor poposi la Bucureşti?

Cele trei spectacole străine invitate la Bucureşti sunt: HAMLET | COLLAGE, după William Shakespeare, în adaptarea celebrului regizor canadian Robert Lepage – o producţie a Teatrului de Stat al Națiunilor, Moscova. Este prima producţie rusească a legendarului regizor. Pregătirile au durat mai bine de doi ani, iar rezultatul este un spectacol hi-tech pentru un singur actor (care interpretează douăsprezece roluri) şi peste douăzeci de membri ai echipei, de la tehnicieni la directori de platou, electricieni, recuziteri, ingineri de sunet şi imagine.

Captiv într-un cub ce pluteşte deasupra scenei, Evgeny Mironov – Hamlet trebuie să interpreteze pe rând toate personajele piesei lui Shakespeare. Toate acţiunile piesei au loc în imaginaţia lui Hamlet, iar personajul îi este dezvăluit publicului în camera sa dintr-un azil de boli mintale. Robert Lepage şi Evgeny Mironov au reuşit să creeze o tragedie a minţii la scară mare, care s-a dovedit a fi mai tulburătoare decât tragedia vieţii reale.

„În esenţă – e o piesă despre nebunie, iar un spectacol ‘Hamlet’ într-un singur actor cere, fără îndoială, din partea performerului să se aşeze pe el însuşi într-un soi de stare de vrie schizofrenică, pentru a determina convergenţa tuturor personajelor din textul shakespearian. Şi împrumutând aceeaşi carne tuturor protagoniştilor – creează acestora un soi de asemănare de familie. (…) Acest colaj este rezultatul unui lung şir de reflecţii şi dialoguri purtate între un avid actor rus şi un nesăţios regizor canadian, care au în comun nevoia imperioasă de a învăţa unul de la altul despre jocul scenic contemporan, felul modern de a spune o poveste şi, bineînţeles, despre Shakespeare…,”mărturisea Robert Lepage.

Jurnalul lui Robinson Crusoe

Spectacolul HAMLET | COLLAGE se va juca în deschiderea Festivalului Național de Teatru, pe 20 octombrie, de la ora 20:00, la Sala Mare a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din București.

Romeo şi Julieta, balet pe muzica lui Serghei Prokofiev după piesa „Romeo şi Julieta” de William Shakespeare,este un spectacol în care, purtând amprenta originilor şi culturii sale albaneze, celebrul coregraf Angelin Preljocaj a ales să ancoreze povestea de iubire a lui Shakespeare într-un regim totalitar dintr-o ţară din Europa de Est. Lupta dintre familii din povestea clasică este înlocuită aici de confruntarea dintre miliţia responsabilă cu menţinerea ordinii sociale şi „familia” celor fără adăpost.

„Într-o Veronă improbabilă, mai degrabă fictivă decât futuristă, aproape în ruine, cu o clasă conducătoare favorită (familia Julietei) şi o populaţie săracă şi exploatată (lumea lui Romeo), întâlnirea celor doi iubiţi este interzisă şi declarată în afara legii. Omniprezentă şi puternică, miliţia aflată la ordinele familiei Julietei este nu doar imaginea shakespeariană a fatalităţii, ci şi a influenţei puterii asupra libertăţii individuale exprimate în esenţa sa: libertatea de a iubi”, explică Angelin Preljocaj

Spectacolul „Romeo și Julieta” este programat pe 29 octombrie, de la ora 20:00, la Sala Studio a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din București.

În spectacolul Vaille Que Vivre / Să trăiești orice ar fi (Barbara), Juliette Binoche, pentru prima dată pe o scenă din România, şi pianistul Alexandre Tharaud s-au reunit pentru a celebra amintirea Barbarei.

A fost un nume mare al muzicii franceze şi i-a însoţit prin viaţă pe amândoi, pe Binoche şi Tharaud. Între ei s-a format de-a lungul timpului o legătură unică şi profundă. Azi, cei doi îi aduc un tribut discret, pomenind cu modestie absenţa Barbarei, într-o selecţie de muzică şi texte, aparţinând celebrei artiste, pe care au realizat-o împreună. Însemnările personale se combină cu amintirile actorilor despre ea, texte şi piese, de la cele mai cunoscute până la cele mai secrete, pentru a crea un spaţiu senzorial care să o evoce cu sensibilitate pe Barbara – un om de legendă care, după cum spunea Juliette Binoche, era în stare să transforme „umbrele în lumină şi catifeaua sumbră în sori”.

Spectacolul este programat pe 30 octombrie, de la ora 20:00, la Sala Studio a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din București.

Pe Juliette Binoche o vom mai putea vedea în cadrul Festivalului Național de Teatru și pe marele ecran, în filmul Polina/ Polina, danser sa vie, în regia cuplului Valérie Müller și Angelin Preljocaj. Filmul spune povestea unei tinere fete de condiție modestă, care visează să devină o balerină celebră, și îi urmărește parcursul spre o carieră fulminantă, care o poartă din Rusia natală prin toată lumea. Proiecția este programată pe 29 octombrie şi va fi urmată de o discuţie la care vor participa toţi cei trei artişti prezenţi la Bucureşti.

Marina Constantinescu la Gala UNITER 2017

După cum am văzut dansul ocupă un loc important în festival şi de această dată.

Va mai avea loc un workshop de dans contemporan susținut de Won Won Myeong și Yutaka Nakata, doi dintre renumiții dansatori și coregrafi colaboratori ai Companiei Carolyn Carlson.

Workshop-ul se va desfășura în perioada 20 – 26 octombrie 2017 și este dedicat dansatorilor, coregrafilor și actorilor români, cu vârsta de peste 18 ani.

Workshop-ul de dans se va finaliza cu un performance public, rezultat al cercetării și studiului participanților alături de cei doi coregrafi.

Accesul publicului se va face începând cu orele 21:00, în spațiul Centrului Coregrafic Independent LINOTIP.

Kimberly

Cum continui întâlnirea cu generaţia tânără? 

Festivalul este întîlnirea artiştilor valoroşi. Indiferent de vîrstă. Proiectele cu artişti valoroşi, deschişi, vii, prezenţi în pulsul vremii asta este tot ce contează.

La Expoziţia „NICU ALIFANTIS 45 · 118 · 54 · 61 / A Treisprezecea Noapte”,

cifrele din titlul ales de cunoscutul artist pentru a ilustra această expoziţie de afişe ale spectacolelor din carieră muzicianului Nicu Alifantis, semnifică: 45 de ani de carieră în care a lucrat la 118 spectacole montate pe scenele a 54 de teatre, alături de 61 de regizori. Iar A treisprezecea noapte este şi titlul spectacolului produs de Festivalul Naţional de Teatru împreună cu celebrul cant-autor şi compozitor de muzică de scenă, care va avea loc pe scena Teatrului Bulandra în data de 27 octombrie.

„Va fi o poveste. O poveste, nici lungă nici scurtă, nici veselă nici tristă, ci doar o poveste, despre muzica unor spectacole, despre spaţiul sonor al acestora. O întoarcere în timp, la teatrele, actorii, regizorii, scenografii, coregrafii, la oamenii deosebiţi pe care i-am întâlnit şi pe care nu-i pot uita. 118 spectacole, 54 de teatre, 61 de regizori, nu sunt doar nişte cifre, sunt, într-un fel, răsplata osanalelor închinate Euterpei, Terpsihorei şi Thaliei. O permanentă zbatere între curte şi grădină pe scândura netedă, alunecoasă a scenei, aidoma alergatului pe puntea unei nave între pupa şi prora în plină furtună. (…) După tot ce-a fost rămâne Artistul, fir de nisip cernut cu grijă şi lăsat acolo, pe plaja pustie printre scoici şi alge pentru a fi găsit, poate anul viitor, poate altădată, poate niciodată…

Ca nisipul artiştii sunt… Stingem lumina şi dăm liniştea mai tare. Ca un ecou, rămâne cântecul de-aproape, peste cea de-a treisprezecea noapte”, se destăinuie Nicu Alifantis.

Expoziţie Mariana Mihuţ

Stabileşti mereu o legătură între culoare, formă teatrală, vibraţie muzicală, o alianţă a teatrului cu celelalte arte. Teatrul este în esenţă momentul acela de acum desfăşurat pe viu, sub ochii spectatorului. Însă teatrul înseamnă şi acumulare, gând, sinteză, cantonare în memorie. Iată de ce festivalul continuă să ofere şi o serie de evenimente expoziţionale de impact care făcând apel la memorie ne dezvăluie faţete noi, neştiute ale marilor artişti de lângă noi.

Ca să preţuim prezentul, este normal să ne cunoaştem, să cultivăm modelele. Care au fost şi care sînt. De asta ne străduim ca în fiecare an să facem un exerciţiu de admiraţie pe care îl datorăm reperelor noastre. Acumularea se traduce prin a fi conştient de ce a fost înaintea ta şi a făcut posibil miracolul artei. Atunci şi acum.

Cu ocazia aniversării a 120 de ani de la nașterea lui George Löwendal – nume de referinţă al mișcării teatrale și artistice românești – Festivalul Naţional de Teatru propune publicului interesat o serie de manifestări dedicate creaţiei acestui remarcabil artist. Trei evenimente care se doresc tot atâtea momente de reevaluare a unei creativităţi ce poate fi descifrată prin destinul şi opera lui George Löwendal – de la emigraţia din Rusia revoluţionară la completa sa integrare ca scenograf şi pictor în România postbelică. Acestea sunt: „Löwendal: Emigrarea şi integrarea unui baron artist” (Conferinţă susţinută de George Banu – sâmbată, 21 oct 2017, ora 17.00); „Ioan Holender conferenţiază despre Operă şi scenografie”, vineri, 27 octombrie 2017, ora 17.00. Publicul poate vizita şi expoziţia „În lumea personajelor lui Löwendal“, realizată de Fundaţia Löwendal în colaborare cu Muzeul Naţional de Artă al României și Muzeul Colecţiilor de Artă din București, în parteneriat cu FNT.

N-ai tu treabă

În afara lumii personajelor lui Löwendal, vor mai avea loc 8 expoziţii, producţii proprii ale FNT-ului.

La Teatrul Bulandra, foaierul sălii „Liviu Ciulei” (Izvor) – un autentic templu al artelor scenei care a măsurat paşii atâtor treceri extraordinare ale istoriei teatrului românesc – este gazda generoasă a unei ample expoziţii de fotografii, dedicată unei actriţe foarte iubite de public în toate momentele bogatei sale cariere, cu un palmares senzaţional de roluri: Mariana Mihuţ. Fotografiile pe suprafeţe supradimensionate, copleşitoare chiar (până la 144 x 240 cm), vor conduce privitorul printr-un slalom fluid de imagini izvorâte din roluri-cheie. Odată intrat în acest traseu, te afli în lumea elitelor actoriceşti şi regizorale. Vârfurile unei generaţii de aur coexistă în jurul Marianei Mihuţ, iar ea este ACTRIŢA prin excelenţă. O actriţă unică, generoasă, care continuă să ne bucure, cu fiecare nouă apariţie…

Păstrând tradiţia colaborării cu Festivalul Naţional de Teatru, Galeria Kube Musette de pe Calea Victoriei 114 este şi în acest an gazda unei expoziţii inedite: Pantoful de teatru. Un personaj în sine, pantoful poate dezvălui cele mai intime şi discrete semne ale personajului care-l poartă, atitudini, tensiuni, mister. Înzorzonat sau doar utilitar, voit frust sau regal de-a dreptul, pantoful e un element care atrage întotdeauna privirea spectatorului şi contribuie esenţial la definirea, la caracterul şi echilibrul personajului întruchipat. Expoziţia de faţă este rezultatul incursiunii în laboratorul de creaţie a patru scenografi de mare anvergură: Doina Levintza, Lia Manţoc, Helmut Stürmer şi Dragoş Buhagiar. În consultările preliminare acestui eveniment nu au existat niciun fel de îngrădiri, obligaţii, ori limitări artistice. Colaje, schiţe, pantofi în ronde bosse, sau orice altă iniţiativă a bogatei imaginaţii specifice acestor mari creatori însumează o expoziţie unică, un elogiu scenografic adus acestui esenţial element de legătură a Actorului cu Scândura…

Expoziţia de fotografie Laborator de teatru Cehov – Kordonsky, semnată de fotograful Adi Bulboacă, reia tema workshopului susţinut de Kordonsky la Bucureşti. Fotografiile cu tinerii actori participanţi la Laborator vor fi găzduite de foaierul sălii Studio a Teatrului Odeon. În acest spaţiu, în care pereţii de beton se combină eclectic cu elemente decorative neoclasice, vor fi expuse imagini cu scenele lucrate de Yury Kordonsky cu artiştii cursanţi. Expoziţia este gândită sub foma unei instalaţii ce se doreşte a fi descoperită, înţeleasă şi acceptată în cheia modernismului contemporan, sau a minimalismului secolului XXI.

Aş mai adăuga şi „HAPPINESS” – Expoziţie de fotografie a artistei Dimitra Stasinopoulou, o fotografă, originară din Grecia, autoare a imaginii pe care Festivalul Naţional de Teatru o foloseşte ca logo în ultimele patru ediţii. Valoarea artistică a fotografiilor ei, făcute în călătorii îndepărtate, în zone greu accesibile din India, China, Butan, Papua-Noua Guinee, Etiopia, a fost recunoscută prin premii de prestigiu, iar expoziţiile şi cărţile a căror autoare este, s-au bucurat de aprecierea entuziastă a publicului. Dacă ar trebui găsit un cuvânt care să-i definească personalitatea artistică, acela ar fi generozitate. Generozitatea cu care îşi priveşte personajele prin aparatul de fotografiat, bunătatea cu care se apropie de oameni aflaţi în condiţii uneori nedemne de existenţă, la limita supravieţuirii.

Nicu Alifantis

Şi de această dată publicul este invitat într-o vizită, într-un spaţiu de poveste, „Galeria de costume de teatru Doina Levintza”

Privitorul se va regăsi într-un spaţiu baroc în care somptuozitatea texturilor şi diversitatea accesoriilor îl vor duce către un univers fără de timp, în care doar spiritul personajului contează. Catifele, tafta, brocarturi, dantelă şi mătăsuri, în cele mai felurite tonuri de culoare, conturează o lume fabuloasă, preţioasă şi profund tulburătoare. O nesperată ocazie de a descoperi creaţiile unui mare artist, prin care arta scenei se revelează în alte dimensiuni: de la liniile făţişe ale contemporaneităţii, la arabescurile somptuoase ale costumului de teatru.

Adresa: Galeria Doina Levintza, Bulevardul Ion Mihalache, 113.

Desigur, şi Pasajul FNT-ului de la Universitate se va transfrma într-o oglindă deschisă a Festivalului, cu expoziţia „Teatrul schimbă lumea”.

Spaţiul rece al Pasajului Universităţii se va transforma, între 16 şi 30 octombrie, în Pasajul FNT – un spaţiu care îşi schimbă faţa în fiecare toamnă, un fel de oglindă deschisă a Festivalului care prefaţează, pregăteşte şi informează publicul despre eveniment. Deschis într-unul dintre cele mai aglomerate spaţii de trecere din Capitală, Pasajul FNT reprezintă interfaţa evenimentului cu virtualii spectatori, locul unui popas teatral pentru trecătorii grăbiţi şi ocupaţi din Bucureşti.

Expoziţia inedită care va anima acest loc din inima Capitalei va fi primul contact al marelui public cu lumea teatrului românesc descrisă, anual, de FNT. Un mod inedit de a face cunoscut Catalogul Festivalului prin care cei interesaţi vor putea afla informaţii detaliate despre fiecare din cele 57 de spectacole prezente în Festival, însoţite de imagini.

Rambuku

Expoziţiilor li se adaugă şi numeroasele lansări de cărţi.

Vor fi prezentate 25 de titluri de carte dedicată artelor scenei – scrieri dramatice, proză, eseuri, monografii, studii, traduceri sau antologii – semnate de nume sonore aparţinând lumii spectacolului, între care: George Banu, Augusto Boal, Ion Cazaban, Michael Chekhov, Mircea Daneliuc, Rainer Werner Fassbinder, Florica Ichim, Olga Delia Mateescu, Mihai Măniuţiu, Cristina Modreanu, Ana Maria Nistor, Lucian Pintilie, Joël Pommerat, Cristina Rusiecki, Eugenia Șarvari, Alexandru Tatos, Nic Ularu, sau Sanda Vişan (ordinea este, desigur, alfabetică). Aceste semnale ale apariţiilor editoriale se vor constitui în remarcabile evenimente culturale şi prin aportul personalităţilor invitate să prezinte sau să susţină ideile aflate între paginile tipărite.

N-aş vrea să uităm nici de dialogurile incendiare care se vor desfăşura între creatori şi public.

Un moment special îl va reprezenta dialogul public organizat pe scena Ateneului Român, ce va reuni două personalităţi de primă mărime ale lumii artistice contemporane, doi oameni care trăiesc de mai bine de 50 de ani cu, din şi prin teatru, aducându-şi – fiecare în felul său – contribuţii esenţiale la dezvoltarea artei scenice.

Este vorba de eminentul om de cultură George Banu – profesor, teoretician și reputat critic al teatrului european şi de inegalabilul Ion Caramitru – actor, regizor, director al Teatrului Naţional Bucureşti.

Drumurile lor în teatru încep din acelaşi punct: 1964, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, clasa profesor Beate Fredanov. Acesta va fi şi momentul de pornire al istoriilor despre teatrul contemporan ce vor putea fi auzite în Conferinţa George Banu în dialog cu Ion Caramitru, organizată sâmbătă 28 octombrie, ora 18.00 pe scena Ateneului Român.

„Va fi o întâlnire – ca un arc peste timp. Vom reface drumul parcurs împreună, dar şi separat, după absolvirea Institutului de artă Teatrală şi Cinematografică, unde am fost colegi. Va fi o trecere în revistă a destinelor noastre teatrale, a descoperirilor, împlinirilor, sau întâmplărilor prin care am trecut, ca artişti şi ca oameni liberi”, sublinia Ion Caramitru.

„Azi, împreună cu Ion Caramitru, Hamlet-ul exemplar al generaţiei mele, vorbim despre relaţia când ascunsă, când flagrantă între jocul scenic și jocul politic. Ele deseori se confundă și o atestă ironic celebrul dialog al lui Ronald Regan: „Cum poate deveni un actor președintele Americii?”, fu el intrebat. „Cum poate deveni cineva președinte fără a fi actor?”, răspunse Regan ca un veritabil personaj shakespearian. Teatralitatea dincolo de platou poate fi detestată sau admirată, dar ea va fi mereu prezentă pe Scena lumii unde lui Obama i se reproșează că seamănă cu prinţul danez, iar Trump pare a fi descendentul direct al lui Ubu rege. Teatrul ne ajută să citim lumea și oamenii. Scena lumii e o carte a vieţii!”, afirma George Banu.

Regele Lear, spectacol al TNB

Şi nu în ultimul rând, să nu uităm că această ediţie a FNT este dedicată marelui actor Victor Rebengiuc.

Fiecare ediţie îi este dedicată unei mari personalităţi a teatrului românesc. De regulă, uneia care se mai poate bucura de acest omagiu, de dragostea şi preţuirea noastră. Ediţia 2017 îi este dedicată lui Victor Rebengiuc, model pentru breasla noastră. Şi nu numai! Un artist exemplar, un om vertical, implicat, neliniştit, un formator de opinie plin de energie pentru care profesiunea a fost şi este sensul vieţii.

Ion Caramitru şi George Banu într-un duel la Ateneul Român

Trăieşti cu senzaţia că zbuciumul societăţii este şi zbuciumul teatrului?  Ştiu că 2017 nu a fost uşor pentru oamenii de teatru.

Arta este legată direct de cetate. De ritmul ei. Adînc. Şi reflectă toate neliniştile, problemele, crizele. Acut. Artiştii sînt oameni care vibrează altfel la orice datorită hipersensibilităţii lor. Şi nu cred că le-a fost prea simplu niciodată. Cenzura, de toate felurile, le stă în cîrcă. Nu cred că îi este uşor nici unui doctor de valoare, nici unui profesor, cercetător, nici unui om care vrea să fie demn, moral, corect, dedicat. Marea problemă a societăţii noastre este clasa politică. Comportamentul latifundiar. Omul politic este în slujba imediată a „celuilalt”. Nu dă banii din banii personali pentru nimic. Sînt bani publici. Pe care s-ar cuveni să-i gestioneze cu cap şi responsabilitate. Cît de puţini fac asta… De exemplu. După 90, statul nu a construit nici o şcoală, nici un spital, nici un teatru, nicio sală de concert. Dramatic! Arta presupune smerenie şi umilinţă. Dar altfel de umilinţă decît aceea la care cred unii şi alţii că ne supun. Are altă esenţă şi se defineşte altfel.

Romeo şi Julieta

În discuţiile noastre adesea îmi mărturiseşti: Peformanţa nu pică din cer. Şi nici gloria, nici succesul. Pentru asta se munceşte din greu. Şi acest lucu îl faci  clipă de clipă. Te duci să vezi toate spectacolele de teatru. Sau evadezi în sălile de  concert, la Ateneu, una dintre pasiunile tale fiind muzica.

Am învăţat enorm de la muzicieni. De la balerini şi dansatori, de la sportivi. Disciplina, poate, în primul rînd. În spatele oricărei performanţe este numai şi numai munca. Pasiunea. Nebunia. Nu doar harul. Din păcate, pentru cei care au şansa să trăiască în societăţi aşezate, cu sistem, povestea asta nu este frustrantă cum este aici. Unde condiţiile, normalul, lipsesc. Valorile şi performanţele există pentru că încă sînt cei care înţeleg ce dar au primit de Sus. Dar zbaterea pentru ceea ce fac este inumană. Şi nedreaptă.

Ce înseamnă teatrul pentru tine?

Teatrul este teritoriul în care te poţi simţi aproape de miracol.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.