The Jazz Cave Festival în Peștera Ialomiței

Weekendul 1 – 3 iulie este rezervat iubitorilor de jazz și drumeții montane la cea de-a doua ediție The Jazz Cave Festival. Peștera Ialomiței din Bucegi, reprezentând primul spațiu creativ al omenirii, va găzdui unele dintre cele mai noi forme ale muzicii compuse instantaneu.

Cei care doresc să petreacă trei zile departe de temperaturile caniculare sunt așteptați să se adăpostească la răcoarea peșterii unde temperatura este constantă tot timpul anului. Fiecare concert va fi însoțit de un spectacol de lumini ce va pune în valoare relieful jurasic al Peșterii Ialomiței. Programul complet al evenimentului poate fi accesat pe site-ul ucimr.ro/thejazzcavefestival, iar biletele și abonamentele sunt disponibile prin rețelele MyTicket.ro și Entertix.ro.

Programul Festivalului a fost conceput pentru a dărui ascultătorilor cât mai multe experiențe acustice ale diferitelor stiluri de jazz, în vogă atât în Europa, cât și peste Ocean. Cunoscutul chitarist new yorkez Freddie Bryant, alături de KALEIDOSCPE Trio (SUA / Franța / Olanda), vor interpreta piese din sfera muzicii braziliene, explorând totodată posbilitățile muzicii tradiționale africane, cubaneze și klezmer, pentru trei voci de chitară diferite, bas și percuție.

Formația din Italia / Albania Stesso Mare Trio va aduce, în schimb, un repertoriu de jazz având la bază muzica balcanică tradițională, pentru acordeon, flaut și pian electronic. Artiștii vor interpreta o piesă în primă audiție absolută inspirată de Legenda Meșterului Manole, o poveste universală întâlnită și în folclorul albanez, parte din proiectul intercultural „Ana & Rozafa”.

Programul se va extinde către teritorii și mai îndepărtate, precum cele ale însoritei Indii. Saxofonista de origine italiană Isabella Fabbri va suține un concert de autor pentru trei saxofoane ce va cuprinde piese de pe recentul album „Rainbow”, urmărind o călătorie inițiatică inspirată de cultura hindusă a celor 7 chakre.

Una dintre cele mai mari voci ale jazzului românesc, solistă și compozitoare, Luiza Zan va concerta duminică alături de Gyárfás István, considerat unul dintre cei mai importanți chitariști de jazz din Europa.

Totodată, formații apreciate pe cele mai importante scene de profil din România vor propune ascultătorilor un roller-coaster muzical din care vor face parte atât standarde de jazz, compoziții noi cât și forme inedite ale jazzului electronic.

Membrii formației Blue Noise vor „readuce” muzica a capella în peșteră, iar solista A-C Leonte alături de saxofonistul Alex Arcuș vor prezenta un proiect multimedia cu interferențe folclorice românești, proiect realizat în colaborare cu videograful Andrei Cozlac. Evenimentul va debuta în note contemplative prin concertul saxofonistului Cătălin Milea susținut alături de Gabriel Bălașa – handpan. Tot în prima zi, iubitorii artei sunetelor improvizatorice vor avea prilejul să participe la concertul Sorin Zlat Quintet, proiectului cunoscutului pianist român care a făcut furori în SUA. Ziua de sâmbătă va începe în accentele sunetelor interbelice reinterpretate de Sorina Rotaru și pianistul Alexandru Olteanu, iar finalul Festivalului va fi rezervat… inefabilului prin concertul unei trupe aflate în plină ascensiune ce îmbină cu multă prospețime sound-uri fusion. Este vorba despre trupa Ineffable.

În pauzele dintre concerte spectatorii vor putea vizita atât încăperile Peșterii, cât și o expoziție de fotografie istorică prezentată în premieră: „Cabana Peștera din Padina Crucii”, realizată în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie Brașov, curatorul expoziției fiind istoricul Nicolae Pepene. Expoziția va reuni secvențe importante despre începuturile turismului montan în Munții Bucegi, cu o atenție specială pentru Cabana Peștera din Padina Crucii, imaginile fiind surprinse de fotografi celebri din secolul al XIX-lea.

Biletele pot fi cumpărate atât online, cât și la intrarea la eveniment, și cuprind vizitarea gratuită a Peșterii Ialomiței pe cuprinsul Festivalului. În prețul biletului este inclus și paharul de vin bio oferit de Domeniul Bogdan celor care doresc și care au împlinit vârsta legală minimă.

The Jazz Cave Festival este organizat de Asociația „UCIMR” – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România în parteneriat cu Exces Music. Un eveniment recomandat de Europa FM.

Parteneri principali: Programul „OTA” al UCIMR dedicat tinerilor muzicieni români, Complex Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, Asociația Turistică Peștera – Padina, Muzeul Județean de Istorie Brașov, Asociația Rrock Jakaj, Domeniul Bogdan, Apa Keya, Stalinskaya Music, Foldo. Parteneri media: EnjoyTV Romania, Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical, Cronica Română, Zile și Nopți, Agenția de Carte, Munteanu Recomandă, România Pozitivă.

Informații suplimentare despre UCIMR

www.ucimr.ro / www.Facebook.com/UCIMR

Asociația „Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România” este un ONG de utilitate publică aflându-se de 25 de ani în sprijinul interpreților români din domeniul muzicii și al coregrafiei. Prin continuitatea proiectelor sale, UCIMR s-a impus în viața culturală în plan național promovând atât tinere talente, cât și muzicieni de vârf, alături de elemente de patrimoniu românesc și universal.

Dintre cele mai cunoscute proiecte cu frecvență anuală: Festivalul ICon Arts Transilvania (ajuns la Ediția XX), Concertul de Anul Nou de la Sibiu (ajuns la ediția a 14-a în 2022), The Jazz Cave Festival (Ediția a II-a), Festivalul Promenadelor Brașovului, Stagiunea „Cartografii sonore”, conferințele – spectacol Round Table România, AFI Fan Jazz, Stagiunea ICon Arts@Biblioteca ASTRA, Concursul „Drumul spre celebritate”, documentarele de scurt-metraj Arts District is Here, Stagiunile „Sunetul muzicii” și „Citadela artelor” de la Castelul Peleș, „Pauza de o pătrime” de la Biblioteca Națională ș.a.

Pe lângă evenimentele multi-anuale, UCIMR dezvoltă în permanență proiecte culturale noi pentru a atrage segmente noi de public precum: „100 de ani în 100 de concerte”, „Past Forward”, „Transylvania Live”, „Despre ce vorbim când cântăm despre iubire?”, „Music, a bridge between people” ș.a.

Aflat în permanentă legătură cu instituții culturale naționale și internaționale, UCIMR este un liant esențial pe scena culturală din România dintre artiști și public, prin fiecare demers urmărind să accentueze calitatea actului artistic, oferind în același timp o scenă inedită pentru artiști.

În condiții normale, evenimentele organizate și promovate de UCIMR depășeșc anual cifra de 100 de spectacole, cu minimum 10.000 de spectatori în spațiile de concerte și cumulează peste 1.000.000 de vizualizări în mediul online.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

2 Comentarii

  1. Asa se distrug monumentele naturale. Ma gandesc la ce ramane dupa paranghelia asta. Concertul trebuia organizat afara, intr-un cort, sau chiar in are liber.

  2. „Peștera Ialomiței”
    -dupa cate stim acolo e o entitate a B.O.R.
    Manastirea Pestera Ialomitei
    poate au trebut fatzish la satanism.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.