Nu a fost vorba de o tranzitie de la dictatura la democratie, ci tranzitia de la un dictator la alt dictator.
Anul 2010 a fost un an trist pentru poporul roman. Acest lucru nu este neaparat valabil si pentru fiecare luat in parte. Cu siguranta si in anul 2010 au existat cupluri indragostite, s-au oficiat casatorii, s-au nascut copii, s-a castigat la loto, prilejuri de bucurie. Pe ansamblu, insa, anul 2010 romanesc s-a strecurat, printre canaturile vremii, trist si neravnit de nimeni.
Cu ata mai trist cu cat a urmat unor alegeri care ii dadeau sansa de a fi mai aproape de ceea ce romanii doreau. Una peste alta, anul 2010 nu e singur vinovat, in mare masura ne-am facut-o cu mana noastra. Caci nu au venit sa voteze in locul nostru nici englezii, nici nemtii nici polonezii. Nu stiu daca chiar asta am vrut, dar, in orice caz, asta am avut.
Alegerile din anul 2008 si cele din anul 2009 trebuie sa fie o lectie aspra pentru poporul roman. Votati pe mincinosi? Minciuni veti avea tot mandatul. Votati dupa cum vi se arunca peste gard pachete de zahar si sacose cu paine? Cu atat va veti multumi urmatorii ani, pana la alegerile urmatoare. Inchideti ochii la inselaciunile de la urne? Inselati veti fi de acum inainte.
Ceea ce surprinde, insa, e faptul ca anul 2010, cel mai amarnic de dupa anii de razboi, se termina intr-o dulce resemnare. Nici macar gestul unui roman care se arunca in gol cu o disperare sinucigasa nu mai provoaca vreo tresarire. Cu siguranta ca era nebun, zic multi, caci daca el nu era cu mintile ratacite ci cu ele intregi, inseamna ca nebuni suntem noi ceilalti care, uitand cate am patimit din cauza unui guvern netrebnic, cautam cu gatul alungit si cu privirile lacome dupa o ciozvarta de 15% in plus la un venit care oricum scade cu 60%.
In anul 2008, dupa ce salariile se dublasera in patru ani (30% numai in 2008) profesorii au interrupt cursurile pentru ca salariile nu mai cresteau cu inca 50%. In anul 2010, cand salariile nu numai ca nu au crescut cu 50%, dar au scazut cu alte 50%, deci fata de revendicarile din toamna lui 2008 ele sunt, in termeni reali la mai putin de o treime, profesorii tac malc. In 2008, atunci cand taxa auto s-a reasezat, ceea ce, pentru anumite marci insemna o usoara crestere ,chiar daca pentru altele o scadere, proprietarii de masini au ajuns sa protesteze pana la Bruxelles, nemaivorbind de sutele de procese impotriva statului, de panourile din pietele publice si de campaniile nationale ale televiziunilor de stiri. Acum Guvernul anunta cresteri masive ale taxei auto. Ati auzit proteste? Or fi fost, nu zic nu, dar atat de murmurate incat le-a acoperit bazaitul mustelor.
Estimp, se fura ca in codru. Accesul la resurse se face numai pentru sustinatori, care, si ei, platesc comisioane de zeci de procente. Cu siguranta ca seifurile Partidului Democrat sunt deja precum pestera celor patruzeci de hoti din povestea lui Ali-Baba. Numai in campaniile electorale ale anului 2009 partidele de guvernamant, PD si PSD, au cheltuit sute de milioane de euro. Cum la doi lei furati numai unul, cel mult, ajunge a partid, va las pe dumneavoastra sa judecati mai departe.
Ma gandeam cum ar fi fost daca am fi avut Guvernul pedist pe cap, condus de primul sau ministru en-titre de la Palatul Cotroceni, fara ca Romania sa fie membra a Uniunii Europene. Daca, in aceste conditii, traim ca intr-un fel de Avatar, suntem cu totii conectati, adica, la un server central care ne asculta, ne urmareste, ne indosariaza si, in final, ne mankurtizeaza, cum ar fi fost fara nici un fel de supraveghere europeana? Modul brutal in care Franta si Germania ne-au pus la punct in chestiunea spatiului Schengen este pilduitor: coruptie, evaziune, protectia infractorilor. Dar daca nu ar fi fost nimeni care sa ne spuna toate astea, sa ne demaste? Am fi ajuns un fel de Bielorusie a Balcanilor?
Cum va ramane 2010 in Istoria romanilor, se va scrie oare altceva despre el decat o scurta notita de subsol? Mi-e teama ca nu. Si daca vrem ca, pentru multa vreme de aici inainte, ceea ce ni se intampla sa nu treaca cu totul in subsolul Istoriei Romanilor nu trebuie sa uitam lectia amara si trista a anului 2010, anul pentru care am fi putut alege altceva, dar n-am facut-o, si pe care l-am trecut cu fruntile plecate.
Pentru ca, dupa mai bine de douazeci de ani, intelegem cruda realitate: noi n-am avut, in fapt, o tranzitie de la dictatura la democratie, de la o societate inchisa catre o societate deschisa, ci o tranzitie de la un dictator catre un alt dictator.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.