Un scenariu sumbru al crizei financiare

21.000 de companii din România s-ar putea afla într-o stare de dificultate în perioada următoare dacă izbucnește o criză financiară. Este concluzia unui studiu realizat de CITR, liderul pieței de insolvență, care a arătat că problemele apar și din cauza amânării unor decizii în cadrul firmelor.

Potrivit studiului, România are aproape 30.000 de companii de impact, fiecare cu active imobilizate de peste un milion de euro. Un stress test efectuat de CITR arată că procentul companiilor aflate în dificultate, restructurabile și insolvabile, ar crește de la 51%, cât era la începutul anului 2019, la 70% în situația unei crize financiare. Asta înseamnă 21.000 de companii care s-ar putea afla într-o stare de dificultate în perioada următoare.

Pe de altă parte, cea mai recentă analiză CITR, realizată pe un eșantion de 150 de companii de impact din portofoliu, arată că 57% dintre afacerile aflate în insolvență au amânat în medie trei ani luarea unei decizii de a accesa o măsură de restructurare, care le putea salva. Amânarea a dus la scăderea cu 50% a cifrei de afaceri, creșterea datoriilor cu 30% și pierderea a peste 3.000 de locuri de muncă.

„Menținerea acestui comportament de amânare a luării unor decizii în contextul creșterii numărului de companii de impact ce se vor afla în dificultate pe fondul înrăutățirii climatului economic va avea consecințe fără precedent asupra mediului de afaceri românesc. Dacă ar fi să extrapolăm analizele noastre, ar rezulta că din cele 21.000 de companii de impact ce s-ar putea confrunta cu starea de dificultate – dacă 57% dintre ele în loc să amâne luarea unei decizii – ar ieși din acest tipar al amânării și ar accesa una dintre opțiunile existente pe piață, rezultatele ar fi impresionante. Pe o perioadă de trei ani, am putea vorbi de aproape 400.000 de locuri de muncă salvate, de o evitare a creșterii datoriilor cu 20 mld. euro și de 40 mld. euro CA păstrată în economie. Oricât de optimiști sau pesimiști am fi privind viitorul mediului de afaceri românesc, e înțelept să avem planuri de acțiune adaptate pentru toate scenariile de revenire economică, iar momentul cel mai bun pentru a acționa este acum”, a declarat Andra Olar-Caragea, CEO CITR.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Va amintiti cum se lauda cu bucurie paratrantorul spunand, citez:”piata de importuri de va extinde in Romania, mi se pare normal”! Ce avem noi acum? …viitor de haur natiunea are!

  2. Nu-i „scenariu”. E realitatea. Si nu numai în România. UE = tembeli împotriva propriilor popoare. Cu ramificatii-n fiecare tara membra. În loc de vaccin (cercetarea medicala fiind înca de prin anii ’80 înabusita-n UE), „carantina” de Ev Mediu a unui continent întreg. „Progresam”.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.