USL consideră că premierul Ungariei, Viktor Orban, ar fi trebui să se abţină de la participarea directă într-o problemă politică a României.
„Fenomenul care se pretrece în Harghita şi Covasna, unde prezenţa e extraordinar de jos, arată că mesajul lui Laszlo Tokes, de susţinere a lui Traian Băsescu prin neprezentare, ca şi al premierului Viktor Orban, care a venit special la Tuşnad azi ca să participe la un simpozion pentru a-şi întări mesajul de neprezentare către cetăţenii etnici maghiari, au fost mai puternice decât mesajul cel puţin public al UDMR, anume ca cetăţenii să participe”, a spus, duminică, într-o conferinţă de presă, deputatul PSD Bogdan Niculescu Duvăz.
„Deci, se văd lucruri limpezi că a fost demobilizare pe seama mesajului pe care l-a transmis – şi care, iată, a prins – Uniunea Civică Maghiară şi Laszlo Tokes în principal şi şeful Guvernului de la Budapesta, care în mod normal ar fi trebuit, cel puţin acum, să se abţină de la o participare directă în legătură cu o problemă politică în România”, a spus Duvăz.
Premierul Ungariei, Orban Viktor, a afirmat, sâmbătă, la Băile Tuşnad, la Universitatea de Vară „Tusvanyos”, referitor la referendum, că le urează „românilor şi maghiarilor din România să aducă decizii bune, adică să nu ia nicio decizie, ceea ce mâine (duminică – n.r.) este o posibilitate”.