Va reuși Olguța Vasilescu?

Ce a făcut Olguța este fără doar și poate un act deosebit de curaj. Marea majoritate a populației este foarte bucuroasă: timp de 27 de ani salariile au fost ținute în România la niveluri foarte scăzute, mult mai scăzute decât în celelalte țări europene. Nu a existat însă curajul de a declara public că nu este bine.

Încep să apară tot mai multe îndoieli față de programul curajos al Olguței. Unele cu bună credință, altele cu malițiozitate: o să-și frângă gâtul!

Și eu sunt îngrijorat.

Dar îngrijorarea față de inițiativa doamnei Olguța este simplistă. Trebuie să luăm în considerare mai multe probleme.

Prima: întreaga istorie a tranziției a fost dominată de ce a spus un ministru al Finanțelor la începutul tranziției: „nu sunt bani de la buget“. Orice propunere de a se face ceva pentru populație era blocată de: ați identificat sursele financiare? Vedeți, nu sunt bani de la buget.

Și, desigur, niciodată nu se puteau identifica surse suplimentare și nu se găseau bani de la buget.
Dar trei gânduri mă tot încurcau.

De ce nu sunt bani la buget? Nu taxăm suficient pe cei cu bani. În plus, acceptăm evaziunea fiscală, de multe ori tot la cei cu mulți bani. De ce nu se face nimic și cine ar trebui să acționeze? E foarte simplu să ridici din umeri că nu sunt bani.

Nu sunt bani pentru populație, dar sunt pentru o mulțime de minuni: corupție, exploatarea bugetului prin contracte aberante, furt din banul public. Știam și asta, dar nu s-a făcut mare lucru.

Nu sunt bani și pentru că tolerăm risipa banului public. Statul e risipitor: bani aruncați pe fereastră. Și există și o ideologie justificativă: așa e statul, risipitor; risipa și ineficiența sunt inevitabile.

Din aceste motive, de câte ori se repetă că nu sunt bani de la buget mă simt furios. Am impresia că se vrea să fiu tras pe sfoară.

Prioritatea acum este să mărim „banii de la buget“: să mărim bugetul, care este cel mai mic din Europa în raport cu PIB-ul nostru; să reducem drastic evaziunea fiscală și frauda, care sunt enorme, iar ineficiența și risipa banului public este uluitoare. Dar să negociem mai clar și salariile și care sunt cei mai dezavantajați în raport cu profitul. Birocratizarea în creștere nu este o strategie de chibzuială, ci un blocaj și o formă de activitate publică în gol. Birocratul este obsedat de corectitudinea „procedurilor“ care cresc exponențial și care ne toacă timpul și nervii, în timp ce complementar se ignoră complet rezultatele.

Poate că economia nu va crește, așa cum am presupus, și ce se va întâmpla cu promisiunea de creștere a salariilor? Cei care se opresc doar formulând această întrebare sunt în fapt cei care nu sunt interesați de oameni și sunt confortabili cu birocrația, iraționalitatea și jefuirea bugetului. Pe lângă calculul strict al bugetului trebuie să luăm în considerare și alte surse importante: creșterea corectitudinii și eficienței statului; o poziție mai fermă a salariaților. Și o altă sursă actuală: cu bani bugetari mai puțini putem face mult mai mult.

Mă deranjează un alt factor: 27 ani de tranziție au produs nu numai o economie prăbușită, ci și demoralizare, o stare de pasivism a noastră, a tuturora. Am devenit spectatori doar îngrijorați. Ne mărginim să sperăm că Olguța va reuși. Dar noi chiar nu vrem să facem ceva, ci doar să fim îngrijorați?

Noi nu putem face ceva pentru creșterea corectitudinii și eficienței statului, eliberând surse suplimentare pentru salarii?

Să fim îngrijorați nu numai pentru că Olguța nu ar putea să facă tot ce a promis, dar și pentru că noi nu vrem să facem mai mult pentru creșterea bunăstării noastre.

Despre Prof. univ. dr. Catalin Zamfir Articolele 5
Author