„Va urma o criză alimentară”. Cine zice asta

Deputatul independent Remus Borza, consilier onorific al premierului, crede că România se va confrunta și cu o criză alimentară, după criza sanitară. În opinia sa, pe perioada stării de urgență ar trebui să suspendăm exportul de cereale.

„Criza sanitara va trece intr-o luna. Greul de abia acum începe. Va urma o criza economică și alimentara pentru care România nu e pregătită, neavând resurse financiare și strategii coerente pentru a le contracara sau pentru a le atenua efectele. Masurile disproporționate de distanțare socială și de suspendare sau încetare a unor activități economice raportate la amploarea pandemiei(incomparabil mult mai redusă decât in alte state) vor genera o criza economică cu efecte sociale dramatice. Masurile de distanțare socială, izolare, carantinare trebuiau sa vizeze exclusiv persoanele vulnerabile, cu predilecție pensionarii și cei cu complicații medicale sau comorbidități. Restul cetățenilor trebuiau sa muncească intr-un program normal, evident cu luarea unor măsuri de protecție și igiena suplimentare.

SARS-CoV-2 nu e primul virus care ataca populația planetei. In decursul istoriei umanității au fost sute și in viitor vor mai fi mii. In lupta cu pandemiile de fiecare data a câștigat omul. La fel se va întâmpla și acum. Ne vom imuniza in masa și vom dezvolta rezistența la acest virus. In fiecare an mor zeci de milioane de oameni din cauza fumatului, alcoolului, gripei sezoniere, cancerelor, accidentelor. Dar niciodată nu decretam stare de urgentă, nu generam atâta isterie colectivă și panica ce sunt de natura sa demoralizeze și sa demobilizeze națiunile. E posibil ca aceasta pandemie sa fie folosită ca un pretext la o mișcare mult mai amplă menită sa schimbe raportul de forte și relațiile interstatale, hegemonia și sferele de influența. O noua ordine mondiala. Dar România oricum nu contează in aceasta ecuație.Suntem prea mici pentru un război atât de mare.

Ce lasă Coronavirusul in urma? Vreo 500 de morți, 1.5 milioane șomeri, câteva zeci de mii de firme in faliment, un deficit bugetar de 10%, intrarea economiei in recesiune cu o contracție de 5% pe trimestrele II și III, retrogradarea ratingului de țara de la stabil la negativ, imposibilitatea finanțării deficitelor și datoriilor. Fiind an electoral cu alegeri locale și parlamentare statul scapă și acum de restructurare. Vom păstra același aparat birocratic hipergonflat și hiperremunerat, anacronic și ineficient, dar mare consumator de resurse. Eu spun ca a venit vremea reformelor. Macar in al 12-lea ceas sa realizam lucrul asta. Nu ne mai permitem sa aruncam an de an peste 50 miliarde euro in administrație, sănătate și învățământ. Murim oricum cu zile prin spitalele patriei. Avem peste 400 mii salariați in sistemul public de sănătate din care doar 34 mii sunt medici! Nu mai putem finanța 367 spitale publice din care peste 200 nu au nici specialiști nici aparatura medicală pentru investigații. Invatamantul românesc, vorba fostului președinte, ”scoate prosti cu diploma“ iar conform actualului președinte “analfabeți functionali”. Desi populația școlară s-a înjumătățit de la 5 la 2.5 milioane finanțăm peste 350 mii posturi in educație. Mai mult decât atât in plină criza sanitara, plătim salarii întregi, inclusiv spor pentru orele suplimentare, la o armata de dascăli, desi cursurile au fost suspendate de vreo 6 săptămâni! Solidaritatea e doar pentru fraierii din privat nu și pentru șmecherii de la stat. Ce sa mai vorbim de administrație decât ca este cea mai mare gaura neagră a bugetului de stat.

Pana când vom defila cu peste 3200 de UAT-uri, din care 443 comune au sub 1500 locuitori și 27 de orașe sub 5000,(pragul minim prevazut de lege),cu 3200 de primari și tot atâtea secretare, cu zeci de mii de consilieri și alte zeci de mii de plimbatori de hârtii? Guvernul Nastase a administrat treburile țării in perioada 2000-2004 cu 800 mii bugetari. De ce avem nevoie azi de 1.4 milioane? Ca doar populația țării nu a crescut. Din contra vreo 5 milioane de romani au luat calea pribegiei. O administrație publica cu cât este mai supla cu atât este mai eficientă, mai aproape de cetățean și de nevoile lui. Avem nevoie sa informatizam, sa debirocratizam și sa digitalizam administrația publica. Dar in primul rând e nevoie de o restructurare și o reforma radicala. Polonia o țara dubla ca populație și cu o suprafața cu 90 mii km2 mai mare, comparativ cu România, in 1998 și-a reformat administrația reducând numărul uat-urilor de la 4600 la 2700. E unul dintre motivele pentru care in criza economică din 2008-2009 Polonia a fost singura țara din UE care a înregistrat creștere.

Trebuie sa abandonam discursul și politicile populiste. Nu poți da la popor decât după posibilități, nu după nevoi. Nevoile întotdeauna vor fi mai mari decât posibilitățile. Si atunci nu înțeleg întrecerea asta socialista dintre opoziție și putere in a arunca cu pomeni in popor. Fratilor, înțelegeți ca am ajuns la fundul sacului. Maine poimâine nu o sa avem nici o para chioara. Avem o datorie externa de peste 105 miliarde euro, plecând de la 0 in 1990! Ce am făcut cu atâta bănet? Nu am construit o școala, un spital, o fabrica. Din contra am închis vreo 3000 de scoli, 70 spitale și peste 8500 de fabrici, uzine și combinate! Ca efect al măsurilor de stimulare a economiei și de susținere a agenților economici afectați de Coronavirus încasările la bugetul de stat au scăzut cu 40% in Martie. In lunile următoare vor scădea și mai mult. Vom avea un nerealizat in colectare de peste 60 miliarde lei care adunat la cei 40 miliarde lei deficit bugetar asumat prin legea bugetului de stat vor da o gaura de 100 miliarde lei in bugetul țării, adică 10% din PIB! Ca sa înțeleagă toată lumea am angajat cheltuieli de 400 miliarde lei și o sa avem venituri de mai puțin de 300 miliarde. Impartiti dumneavoastră, ca mie îmi da cu virgula. Ceea ce uita ai noștri strategi in politici bugetare este caracterul imprevizibil al veniturilor raportat la certitudinea cheltuielilor odată ce au fost angajate. Bancile românești nu vor mai putea finanța deficitul statului câta vreme le-am decapitalizat cu vreo 10 miliarde euro în urma rescadențării pe 9 luni a ratelor pentru toți consumatorii de credite, respectiv 850 mii debitori persoane fizice și 145 mii debitori persoane juridice. Ca urmare a retrogradării ratingului de țara nici bancile și instituțiile financiare internationale nu se vor înghesui sa ne finanțeze decât la costuri exorbitante.

Și cum o nenorocire nu vine niciodată singura criza economică va fi dublata de una alimentara. Partea proasta e ca nu numai visteria statului e goală ci și cămara țării. Doar ”beciurile domnești” sunt pline și o sa se umple și mai abitir in perioada următoare. Din producția de griu de peste 8 milioane tone realizată anul trecut azi mai avem in țara in jur de 700 mii tone, inclusiv cu Rezerva de Stat. Restul l-am exportat. Avand in vedere consumul lunar de peste 175 mii tone in câteva luni riscam sa rămânem fără pâine. Putem suplimenta portia de circ, dar s-ar putea sa nu țină de foame. Pe perioada starii de urgenta ar trebui sa suspendam exportul de cereale. Anul agricol 2020 se anunța slab luând in considerare seceta deja instalată in mai multe județe și care a afectat deja culturile pe câteva zeci de mii de hectare. Din 9.7 milioane ha lucrate avem irigații pe doar 800 mii ha(in 1989 erau irigate 3.2 mil.ha). Ar trebui ca statul sa subvenționeze prețul energiei necesara alimentarii stațiilor de pompare și punere sub presiune. E vorba de doar 122 milioane lei. Nici cu cărnița nu stam mai bine. Din 10 milioane porci necesari pentru consumul anual avem doar 2.4 milioane. La fel de prost stam și la carnea de pasare. Ne va trebui 1 miliard euro sa importam. Problema este dacă vom avea bani și de unde. Ca toate țările vor fi afectate de criza. Din acest motiv prioritatea 1 a guvernului este de a direcționa resursa bugetare in agricultura. Un popor trebuie hrănit și in vremuri de pace și cu atât mai mult in vremuri de criza. In aceasta perioada se desfășoară lucrări de însămânțare pentru culturile de primăvara. Daca faina nu o sa prea avem măcar mălai sa facem. Ca tot suntem o țara de mămăligari, spun unii mai răutăcioși. Doar ca vreo 26 mii fermieri, care cultiva 6.5 milioane ha teren agricol, adică 2/3 din suprafața toatala, așteaptă și azi de la stat rambursarea accizei pe motorina aferentă trimestrului lV 2019!
Vorbim de doar 117 milioane lei bani putini pentru stat dar foarte mulți pentru fermieri. Agricultura trebuie prioritizata. Trebuie sa încurajam investițiile in acest sector.Raportat la potențialul agricol putem dubla in 5 ani ponderea acestei ramuri in PIB. Securitatea alimentara e mai importantă decât Securitatea energetică sau chiar militară.Totul pana la papa”, a scris Borza pe blogul său.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

22 de Comentarii

  1. Nu vă este rușine domnule Remus Borza la ce afirmați despre sănătate și învățământ? Chiar nu vă este este rușine? Afirmați că “Nu mai putem finanța 367 de spitale publice din care 200 nu au spevialiști și apatatură”. Da Sevicii secrete SRI, sau SPP și SIE cu număr de persoane mai mult decât Germania și Franța la in loc, cu aparatură de ascultare și servere din care se puteau dota 1000 de spitale în Români mai ceva decât cele pentru bogați din SUA, putem finanța? Ce a facut SRI și SIE câ să nu urmeze o criză alimenteră? A pâzit Constituția nu-i așa, să nu rămànâ nici un articol din ea ne încălcat și terfelit. Dar 10 ani de alai prezidențial săptâmânal de mașini, SPP-iști și poliție la toate întretâierile de drumuri pe traseul Sibiu-București, București-Sibiu putem finanța? Cum v-au asociat Guvernului Orban- PNL- gândire PDL cum v-ați dat seama ce bune al fi 200 de spitale transformate Case de bâtrâni asociate afacerii Polisano, motiv pentru bani le la Buget pentru Polisano! Chiar nu vâ crapă obrazul de rușine, ca să nu o zic pe aia cu cum vă rabdă…

    • faptul ca numai 1 din 12 angajati in sistemul de sanatate e medic e un indicator clar de ce sistemul de sanatate e un focar de infectie. angajari pe pile / saga si personal administrativ fara numar, ca la stat timpul trece, leafa merge.
      evident, exista eterna scuza cu securistii, perfect adevarat, dar tot trebuie sa revenim la 800.000 bugetari. fiecare din sistem stie ca trebuie redus personalul, dar sa nu se inceapa cu el.

  2. Individul (Borza) e departe de a-mi fi simpatic, dar nu asta conteaza. In cele scrise mai sus are 100% dreptate. Ma intreb doar, daca tot se spune ca e consilier al lu’ Sica, acesta din urma nu mai intelege limba romana ? Sau e intr-atit de beat incit nu mai intelege nimic din semnalele de alarma trase si din masurile absolut necesare care trebuiesc de urgenta luate ?

    • @papa – borza e un agent al străinilor care are că misiune reducerea bugetarilor pentru a fi mai mult de furat pentru multinaționale. Urmariti-i cariera și veți înțelege. De aceea nu spune nici un cuvintele despre jumătate din suprafața agricolă a țării deja înstrăinată, iar străinii scot cerealele din tara pentru țările lor, la fel nici un cuvintele despre cele 40 md. Euro pe care le scot multinaționalele din țară înainte de impozitare, nici despre faptul că agenția lor kovesi avea ordin să bage la pușcărie doar patroni români, sa nu le creeze concurenta, nici despre sumele imense date SRI și pentru pensii speciale, ci rolul lui este sa atace sistematic bugetarii! Nu că nu sunt și lepre in sistem, dar divide etc impera a funcționat întotdeauna! Criza ne va prinde in vine din cauza trădării politicienilor fata de străini și a pasivității poporului!

    • 80.000 de camioane cu lemn pleacă pe săptămână din Ro .economia duduie .pădurarii nu sunt afectați de virus

  3. Remus Borza este cel mai toxic si grețos personaj care poate face o asemenea analiza. A facut afirmații similare si in alte situatii de criză si s-a dovedit de fiecare dată, fără exceptie, ca personajul are mari probleme de logică, dar și de bun simț.

    • Pe parlamentari nu îi plătim de 30 de ani și nu au făcut nimic?. Ii acuzam pe profesori și pe medici. Parlamentul ca instituție ce a făcut bun pentru tara asta?. Vorbește de numărul de bugetari. De când trebuia să fie redus numărul de parlamentari?. Nu numai că sunt foarte multi dar le dăm și pensii speciale, diurne, indemnizații de tot felul, care sunt sigur că se plătesc și în această perioadă. Profesorii nu au ales să stea acasă. Așa a fost hotărât. Și s-au străduit să facă școală online nu să doarmă în timp ce se votează vreo lege cum au făcut-o unii parlamentari sau să spună că nu știu despre ce se votează. Politicienii sunt sursa tuturor motivelor pentru care țara asta nu creste. Nu medicii și profesorii.
      Încă un politician care încearcă să pară mare războinic dar nu lupta cu nimeni. Implica-te, razboinicule!

  4. Gușterul ăsta de Borza o lălăie cu adevăruri punctuale dar nu spune esențialul și anume că țărișoara este o biată COLONIE și ca-n orice colonie deciziile vin din altă parte, nicidecum din interiorul țărișorii.

  5. Când epidemia globală pune ‘pe butuci’ economiile tuturor statelor la ce te-ai fi putut aștepta, deci, care-i noutatea ?!

  6. Și de ce ne spui nouă? Spune-i direct lui Lajos, doar ești consilierul ”onorific” al primului ministru 🙂

  7. nu-mi vine sa cred ca citesc asa ceva in Cotidianul. dupa ce l-au injutat pe Baselu ca a inchis n-spe spitale acum aflam ca 60% din el nu au specialisti si nici aparatura medicala, si numai 1 din 12 angajati in sistemul de sanatate de in fapt medic.
    sau ca numarul elevilor si stundentilor s-a redus la jumate (logic, considerand emigratia) , dar cel al angajatilor din sistem a ramas la fel.
    era intersanta si o informatie cu evolutia nr. angajatilor din „servicii”

  8. ba Borzo….care luna …in anu viitor…Asa previziuni de rasu…la oameni in functii importante…De aia merge tara prost….mai astupati si voi grpile ca e pacat de voi.

  9. Io zic ca romanii n-or sa moarea de foame inainte sa faca gat.. precum face si Borza… Omul flamand e insa putintel mai primitiv… Si chiar daca Iernile nu mai au zapada… orice plimbare inghesuita nu e nerecomandata… coronavirusul pandeste pe oricine… Un pic de neatentie si odata vezi ca raman doar cateva meleoane… da rezistenti… adio pensii speciale… daca va dispar platitorii pe capete… de unde nu e nici D-zeu nu cere… Apucati-va serios de strategii de rafacere a starii de sanatate a natiei si a asigurarii de locuri de munca si papica… altfel… pentru aia care mai raman… luxu’ o sa umble cu botnita si cu sapa-n buzunar… fara apa o sa ude cu cana productia la hectar… Ceausescu si Elena cred ca sunt rupti de ras pe lumea ailalta…

  10. Foarte corect. Atunci, daca Orban nu tine cont de vreun sfat, Borza trebuie urgent sa renunte la postul de consilier. Si sa-l lase pe Sica singur, el care n-a
    „consiliat” la viata lui decat o firma, patru ore pe zi. Taman bun sa conduca o tara. E rahatu’ cat casa.

  11. Stimate Borza, o vreme te-am crezut de bunacredinta, caci asa cred eu ca sunt maramuresenii.Am vazut ca ai reusit cu Hidroelectrica si asta mi-a dat incredere.DAR…am vazut ce ai facut la Sibiu cu proprietatea familiei Vonica din care ca ti-ai tras o mare halca mare,tu si prietenii tai, sub masca redresarii financiare a grupului Polisano. Ai lasat familia Vonica aproape cu fundul gol.Apoi te-am vazut deputat independent, crezand ca asa -i sta bine unui om de afaceri care si-a facut plinul anterior si merge in parlament ca un adevarat patriot.Ce naivitate !Esti un feroce om de afaceri pentru care nu conteaza decat buzunarul personal. Asa ca stai la fund.stim prea bine ce va urma, dar numai vorbele nu aduc nimic economiei.

  12. Da SRI-ul, SPP-ul , STS-ul, europarlamentarii, politicienii (absolut toti) si toate celelete servicii secrete inutile cand intra in somaj ????? Ca astia erau in plus si cand nu era covidul (vezi Caracal).

  13. Ce parere ai, cei din servicii( nu le mai enumar, caci sunt multe ) sunt bugetari ? astia unde se numara ? oare nu cu ei ar trebui sa inceapa reducerea aparatului bugetar ?Sunt mult prea multi, se calca pe picioare si fiindca nu prea au ce lucra isi cauta tot felul de chestii care nu le prea intra in atributii. Si mai e ceva serviciile fac activitati comerciale. Cu ce scop ?

  14. dar cum astia au „pile” e putin probabil ca restructurarea bugetara sa inceapa cu „serviciile”. Si atunci ce facem ? Nu mai restructuram nimic ?
    scuza cu „sa dea afara intai securistii si dupa aia pe ceilalti” e smechera, pentru ca se stie ca de securisti nu se atinge nimeni.

  15. Tot respectul pentru domnul Borza, dar in materie de epidemii si pandemii altii sunt expertii de care trebuie sa asculte guvernul. O idee ar fi ca expertii in probleme medicale si expertii economici sa faca grupuri de lucru comune si sa prezinte guvernului un punct de vedere coerent. Parerile unor economisti despre actul medical sau al unor medici despre economie sunt contraproductive. Inteligenta colectiva este de departe superioara inteligentei individuale. Mai degraba pentru un asemenea grup de lucru mixt ar trebui sa militeze domnul Borza.

  16. Doamne cat de prosti santem ca popor, nu intelegem ca sa praduit aproape tot ,de la datorie 0 am ajuns la 105 miliarde,unde sant bani acestia ,pensi ,salari si alte ajutoare sociale ,ca sa fim realesi.O mare perte din suprafata tari vinduta la straini,doamne! Ce ne facem acum.cred ca nu meritam nimic din ce nea lasat dumnezeu ca noi numai am rumegat.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.