Varujan Vosganian, despre alegerile anticipate: O gogoriţă

Deputatul și purtătorul de cuvânt al ALDE, Varujan Vosganian, a scris, pe Facebook, că PNL și USR „cu o mână îmbrâncesc Guvernul, dar cu cealaltă mână îl țin să nu cadă”. Vosganian susține că declarația președintelui Klaus Iohannis privind organizarea alegerilor anticipate este „o gogoriță”.
„PNL și USR cu o mână îmbrâncesc Guvernul, dar cu cealaltă mână îl țin să nu cadă. Iată ce declară KWI: «Vă asigur că voi construi o nouă majoritate, în urma votului dat de oameni la alegerile parlamentare, fie că vor fi la termen sau anticipate.» O nouă majoritate presupune un nou Guvern. Noua majoritate se va constitui după alegeri, zice KWI. Deci abia după alegeri s-ar încumeta PNL să vină la guvernare, ca să nu aflăm cum stă treaba cu știința noilor peneliști de a guverna. Până atunci Viorica Dăncilă, cu voie de la Iohannis, poate sta liniștită în fotoliul prim-ministerial”, a transmis, vineri, pe Facebook, deputatul ALDE Varujan Vosganian.
El susține că declarația președintelui Klaus Iohannis privind organizarea alegerilor anticipate după prezidențiale, pentru a forma o nouă majoritate, este „o gogoriță”.
„Alegerile pot fi la termen sau anticipate, mai spune KWI. Chestia cu alegerile anticipate e o gogoriță, știm cu toții că așa ceva nu se poate întâmpla. Așa că dacă vreți să aflați ce pot gălăgioșii oponenți de azi, dacă vreți să vedeți un Guvern PNL cu USR în coadă, întâi votați. Adică mergeți în orb, blind cum se zice la pocker. Ceea ce, adesea, sugerează cacealmaua. Dar asta abia la sfârșitul anului viitor. Până atunci PNL și USR cu o mână îmbrâncesc Guvernul, dar cu cealaltă mână îl țin să nu cadă”, a mai scris Vosganian.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că va construi o nouă majoritate parlamentară construită în urma alegerilor la termen sau anticipate, dacă va câștiga un nou mandat de președinte al României. El transmite că majoritatea va aduce în prim plan prioritățile legate de „normalizarea” statului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

4 Comentarii

  1. Proba de krvasarie poolitica,din partea jid..asta..armeanului!Acum 3 zile erau la sfanta masa cu Mickey Mouse Pontanaku,ca pun la cale o alianta,ca o fi si o retragere de la guvernare si acum isi umfla bojocii:nem anticipate,nem,nem,soha!

  2. proşti sunt pe toate drumurile, nu-i greu să faci o nouă majoritate…

  3. atunci de ce tot faci ”valuri”, vi s-a ”oferit” ceva de la Cotroceni si jucati la doua capete? Cine liciteaza mai mult, in modul acesta meschin in care te manifesti ca si Ponta nu meritati sa mai intrati in Parlament, 5% de la Ponta la PSD, 4,8% ALDE, la PNL si atunci sigur vei avea timp sa filozofezi si sa scrii poezii amintiri, poate va retine cineva la guvernare, in Parlament mai faceti ”valuri” inca un an apoi adio…pacat pareai un om serios…dar de cand Tariceanu cu 4-5% cat a obtinut in 2014 se pregateste sa candideze, ti-a luat mintea vestea si de atunci tot sapi la radacina aliantei, cat de imoral poti fi ca sa ataci guvernarea mai rau decat opozitia, deci alegatorii ar fi bine sa gandeasca atunci cand dau votul unor persoane care nu pot fi de cuvant…

  4. Cozmin Gușă: „Tăriceanu și ALDE au trăit într-un fel parazitar, alături de PSD în ultimii ani, reușind să se îndestuleze. Tăriceanu s-a îndestulat cu funcția de președinte al Senatului, deși avea cu puțin peste 5% și greu poți cu acest scor să ocupi o asemenea funcție în stat. Pe de altă parte a scăpat de dosarul penal de la DNA și de cercetare tot cu sprijinul celor din PSD. ALDE a rezistat ca partid politic, fără succes public, ceea ce s-a văzut la europarlamentarele din 26 mai, doar pentru că au fost acceptați la guvernare și că a fost nevoie de ei la un moment dat.
    Dar ALDE nu e neapărat un partid, e o clientelă care s-a grupat cu componența în jurul ministerelor pe care ALDE le are. E vorba de resurse, contracte funcții”.

    În aceste condiţii, Tăriceanu trebuie să se subordoneze deciziei PSD și să o susțină pe Dăncilă la prezidențiale.
    „ALDE nu are cum să emită pretenții azi să aibă un candidat propriu, pentru că ei trebuie să se supună în continuare partidului ultramajoritar din alianță, care le-a dat posibilitatea să fie în prim planul politicii din ultimii ani. Dacă cel care te-a adus în această postură are altă opinie, tu trebuie să te subordonezi acestei opinii, să se subordoneze deciziei PSD și să sprijine ca individ politic și ca partid candidatura pe care o propune PSD-ul, care azi e Dăncilă”.
    Jucând dur, Dăncilă nu greșește și îi pune în față lui Tăriceanu această oglindă a imoralității, îi spune: ”Măi Căline, cum adică, noi te-am băgat în Parlament, ai defilat la braț cu Dragnea, ți-am rezolvat dosarul la Senat, că nu te-a luat DNA-ul să nu pățești ce a pățit Mândruțescu ăsta, și-acum tot tu vii cu pretenții?”.

    Un Tăriceanu mort politic dupa Europarlamentare nu mai poate să aibă pretenții de candidatură și mai mult, să îl susțină și PSD-ul, pentru că PSD-ul nu o să susțină un candidat străin.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.