Vlad Alexa, românul care a „dresat” mouse-ul magic al Apple: Trebuie să gândeşti global. Tot ce e autohton trebuie lăsat deoparte

Un dezvoltator software din Iaşi a creat MagicPrefs, o aplicaţie care a avut un succes enorm în rândul utilizatorilor de Mac, reuşind să ajungă pe locul 6 în topul descărcărilor de programe de pe Apple.com. Vlad a acordat un interviu în exclusivitate pentru cotidianul.ro.La sfârșitul lunii octombrie, Apple lansa un produs revoluționar, așa cum și-a obișnuit mereu clienții, un mouse fără butoane, practic un touch-pad extern. Magic Mouse a avut succes comercial încă de la lansare dar utilizatorii s-au trezit în fața unei probleme destul de serioase. Aplicația dezvoltată de Apple care făcea mouse-ul să fie operabil nu era de mare folos, în special la capitolul personalizării gesturilor.

„Apple este liderul produselor multi-touch, dezvoltând această tehnologie la produsele sale, iPhone, iPod touch și la trackpad-urile folosite pe notebook-urile Mac. Acestă tehnologie ne permite să oferim un mouse revoluționar care poate fi folosit cu ușurință, având un design simplu și elegant”, declara la lansarea Magic Mouse, Philip Schiller, senior vice-președinte însărcinat cu marketingul global al produselor Apple.

Vlad a simțit imediat acest lucru și a creat rapid aplicația MagicPrefs care reușește să îmbunătățească funcționalitatea și configurarea opțiunilor pentru noul mouse. Programul permite un număr de combinații de gesturi (click-uri, atingeri, ciupiri, etc) care sunt atribuite apoi pentru click pe mijloc, apăsarea ambelor butoane simultan sau pentru acces direct în aplicații ca Spaces , Expose, Dashboard etc. Aplicația reglează sensitivitatea sau viteza tactilă, adaugă combinații de taste, macro sau acces către diverse programe, asociate cu gesturi care pot fi predefinite. MagicPrefs dispune de un afișaj în timp real cu care se pot testa și monitoriza gesturile.
MagicPrefs
În acest moment, MagicPrefs se află pe locul 6 în topul descărcărilor de aplicații pentru Apple. Acest lucru vine la puțin timp după ce Apple a anunțat un record de descărcări de pe AppStore, 3 miliarde de aplicații până în prezent.

„E ceva ce nu am mai văzut până acum. Și nu vedem niciun semn de competiție pentru AppStore”, a declarat CEO-ul Apple, Steve Jobs.
Aplicația lui Vlad este gratuită și a primit review-uri spectaculoase de la revistele de profil. Succesul de care se bucură a transformat MagicPrefs în aplicația de bază pentru utilizarea Magic Mouse.

Gizmodo.com: MagicPrefs trebuie descărcat dacă ai un Magic Mouse
TUAW.com: Magic Mouse era încet și aproape de nefolosit. L-am pus deoparte până când un prieten mi-a zis de MagicPrefs
MacRumors.com: MagicPrefs dă funcționalitatea Magic Mouse
TechCrunch.com: Ai primit un Magic Mouse de la Moș Crăciun? Descarcă imediat MagicPrefs
MacLife.com MagicPrefs face ca noul mouse să fie magic. Softul original lasă mult de dorit

Vlad Alexa a acordat un scurt interviu în exclusivitate pentru cotidianul.ro

Cum ți-a venit ideea de a face MagicPrefs? Te-a surprins popularitatea de care se bucură? Cum ai primit cronicile specialiștilor care sunt mai mult decât favorabile?

Sunt implicat în mai multe proiecte legate de tehnologie și aparatura multitouch așa că a fost natural pentru mine să fac ceva specific pentru Magic Mouse. Nu am fost surprins de aprecierile pozitive sau de popularitate având în vedere interesul masiv pentru un program de acest fel, cu condiția să fie ușor de folosit.

De la început, principalul obiectiv a fost să fac complexitatea inerenta accesibilă într-o manieră simplă, nu doar accesibilă.
Ce m-a surprins a fost faptul că programul a devenit un „Staff Pick” și a fost Featured pe secțiunea de downloads a Apple.com, având în vedere că Apple are interese proprii în vederea funcțiilor similare cu cele din programul meu.

Știu că ai creat diferite aplicații de succes și pentru iPhone, care e mai răspândit în România decât Mac-ul. Ce pregătești nou în acest domeniu?

Platforma Apple este deosebită și unică în multe privințe așa că sunt optimist în ceea ce privește utilizarea crescândă a acesteia pe plan global. Aproape toate proiectele în care sunt implicat au și o componentă mobilă. iPhone este evident una dintre platformele care sunt vizate. Nu pot să intru în detalii dar vor fi lucruri legate de realitatea augumentată și de interacțiunea cu mediul înconjurător.

Cum e mai bine, să fii angajat undeva sau dezvoltator freelancer și de ce?

Alegerea de a fi freelancer implică o libertate creativă deosebită care altfel este posibilă doar în foarte puține companii. În plus, am un program flexibil și potențialul de a avea satisfacții personale care nu sunt legate de produsele sau performanțele unei companiii.
Pe de altă parte însă, un freelancer nu are niciodată stabilitatea sau „plasa de siguranță” oferită de companii, miza e întotdeauna mare pentru noi.

Ce recomandare ai pentru un tânăr developer român. Care ar fi rețeta succesului, după părerea ta?

Cel mai important, după părerea mea, este să ai o perspectivă globală, să gândești global și să te raportezi comparativ la ce este mai bun la nivel global. Tot ce ține de autohton trebuie lăsat deoparte.

Cine este Vlad Alexa?
Vlad AlexaVlad este un tânăr dezvoltator software din Iași care lucrează pe proiect. Acordă consultanță de specialitate pentru companii americane și conduce două companii, Vaor LLC, înființată în 2006, în Oregon, SUA la care este partener alături de fostul său patron de la SAI – Software Application Integrity și o companie românească la care e unic acționar, Next Design SRL.

Are experiență de la design grafic până la administrare de sistem sau rețele dar Vlad preferă să se concentreze pe dezvoltare de software și tehnologii web. Crede în open source și creeaza numeroase aplicații gratuite. Deși a lucrat și pe platforme Windows sau Linux, din 2007 lucrează aproape exclusiv pentru Mac OSX și Apple.

În prezent, Vlad Alexa lucrează la diferite aplicații pentru iPhone, Palm Pre și pentru telefoanele bazate pe Android. Află mai multe de pe blogul său

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Daniel Ionescu 41 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.