Volume despre rănile lumii pe care nu trebuie să le ratați

”Altfel… și totuși Alice”, un roman răvășitor

Emoţionant şi zguduitor, Altfel… şi totuşi Alice înfăţişează destinul tragic al unei femei care se confruntă cu instalarea timpurie a bolii Alzheimer şi suferinţa imensă pe care aceasta o provoacă.

Altfel… și totuși Alice a figurat timp de 59 de săptămâni pe lista de bestseller New York Times.

„După ce citeşti Altfel… şi totuşi Alice, îţi vine să te ridici şi să le spui tuturor: Trebuie să citiţi cartea asta!” – The Boston Globe

„Orice boală a creierului poartă un stigmat. Nu e ca în cazul bolilor de inimă, să zicem. Ci aici problema eşti tu”, comentează autoarea acestui volum, Lisa Genova. Autoarea a absolvit Bates College ca șefă de promoție, cu o diplomă în biopsihologie. A obținut doctoratul în neuroştiinţă la Universitatea Harvard. E membră a Advocacy and Support Netword International şi DementiaUSA. De asemenea, semnează articole pentru National Alzheimer’s Association.

Alice Howland se mândreşte cu viaţa pe care a muncit din greu să şi-o construiască.

Are un soţ cu o carieră strălucită şi trei copii adulţi.

Când începe să devină tot mai dezorientată şi să uite lucruri, un diagnostic cumplit îi schimbă viaţa – şi relaţia cu propria familie şi cu lumea – pentru totdeauna.

La cincizeci de ani, ţine prelegeri de psihologie cognitivă la Harvard, fiind recunoscută internaţional pentru teoriile sale inovatoare din domeniul psiholingvisticii. Ea adora să vorbească în public. Îi plăcea și adrenalina. Cu cât miza era mai mare, cu cât publicul era mai sofisticat, cu atât o încânta mai mult întreaga experiență. ”Esența prezentării sale în fața publicului se axa pe cele mai importante principii ale lingvisticii, multe dintre acestea descoperite chiar de ea: dar deodată… pur și simplu nu găsea cuvântul în prelegerea ei. Avea o oarecare idee despre ceea ce voia să spună, dar cuvântul în sine îi scăpa. Nu îi stătea pe limbă. În timp ce mintea ei cotrobăia prin toate cotloanele în căutarea cuvântului și a unui motiv rațional pentru care îl uitase, inima o luase la galop. Dar nici nu intrase în panică, deși stătuse de multe ori în fața unui public mult mai numeros, își spunea: respiră, uită de incident, mergi mai departe”. Așa începe maladia îngrozitoare pentru Alice.

Și-a notat în agendă să facă o vizită de rutină la medic, întrucât tulburările de memorie își scoteau capetele nesuferite cu o regularitate care începuse s-o enerveze. Nume, cuvinte, în timpul unei conversații, începuseră să dispară. Se gândise la vremurile când gândirea era încețoșată din cauza episoadelor de lipsă de somn. Poate că nu fusese la întregul ei potențial intelectual în timpul ultimelor săptămâni. Momente dificile în care se întreba: ”Ce naiba se întâmplă cu mine?”. Rostirea boala Alzheimer a doborât-o. Un debut precoce de Alzheimer.

Energia i se scurgea lăsând-o fără nicio rezervă pentru viitor, euforia îi slăbea și cu amintirea furată a victoriei și încrederii era supusă suferinței, unei poveri extenuante și copleșitoare. Iată câteva din rândurile scrise de ea în jurnal: ”Eram cineva care știam multe. Mi-a dor de asta. Eram curioasă, independentă și încrezătoare. Mi-e dor să fiu sigură de anumite lucruri. Mi-e dor să fac totul cu ușurință. Mi-e dor să iau parte la ceea ce se întâmplă. Mi-e dor de viața mea și de familia mea. Voia să-i spună lui tot ceea ce își aminte și gândea, dar nu putea trimite în sunete toate aceste amintiri și gânduri, compuse din atât de multe cuvinte, propoziții și fraze, dincolo de buruienile și mlaștinile sufocate. Mi-e dor de mine”.

Ecranizarea romanului s-a bucurat de un succes enorm. Un film sfâșietor, în care Alice este interpretată de Julianne Moore, care a fost răsplătită cu Premiul Oscar 2015 pentru Cea mai bună actriţă, în rolul soțului ei fiind Alec Baldwin.

„În esenţă, este despre a nu te da bătut şi a nu renunţa niciodată”, afirma Wash Westmoreland, regizorul filmului Still Alice.

„Alice stătea pe podea, în faţa oglinzii mari din dormitor, şi îşi studia imaginea. Fata din oglindă avea cearcăne adânci şi negre. Pielea i se lăsase, era pătată peste tot şi ridată la colţurile ochilor şi pe frunte. Sprâncenele groase şi asimetrice aveau nevoie de un pensat. Părul ei cârlionţat era în cea mai mare parte negru, dar firele cărunte se vedeau bine. Fata din oglindă arăta urâtă şi bătrână.

Şi-a trecut degetele peste obraji şi frunte, simţindu-şi faţa pe degete şi degetele pe faţă. Asta nu pot să fiu eu. Ce e în neregulă cu faţa mea? I se făcea rău din cauza fetei din oglindă.”

Recompensată cu numeroase distincții, s-a vândut în peste 2, 6 milioane de exemplare și a fost tradusă în 36 de limbi.

Pe lângă Altfel… și totuși Alice, Lisa Genova este și autoarea romanelor Left Neglected, Love Anthony, și Inside the O’Briens, toate bestselleruri New York Times.

”Marea minciună albă”

Michael Levine, un fost agent DEA (Administraţia Americană Anti- drog) îl conduce pe cititor de-a lungul unui deceniu de acţiuni sub acoperire. El dezvăluie modul în care frumoasa „regină a Cocainei“ din America de Sud i-a sedus pe responsabilii CIA, în aşa fel încât aceştia să o protejeze chiar şi când le vindea droguri americanilor. Levine relevă cum grupările paramilitare sponsorizate de CIA au îndepărtat, torturat şi ucis membri ai partidului de guvernământ din Bolivia, care sprijineau lupta DEA contra drogurilor, şi cum CIA a creat La Corporacion, un veritabil „General Motors al cocainei“, care a generat actuala epidemie de cocaină/crack.

”Levine și-a riscat viața de nenumărate ori ca un actor pasionat care a patruns in lumea traficantilor de droguri de la toate nivelurile criminalității. Se considera ca, in decursul unui sfert de veac, Levine a trimis dupa gratii peste 3 000 de infractori”, notează Los Angeles Times

„Cartea ofera o imagine vie a modului in care functioneaza retelele internationalede distributie a cocainei si propune cateva motivatii importante ale esuării eforturilor SUA de a gestiona problema drogurilor.” (The Nation)

”Descrierea făcută de Levin acțiunilor lui sub acoperire este captivantă, întrucât el detaliază tensiunea schimburilor de valize cu bani și cu pachete de draguri între cow boy cocainei – afabil, dar brutali -, făcând tranzacții beți și drogați și jucându-se cu pistoalele și cuțitele. Mai mult, suspiciunile autoruluim în privina firelor nevăzute ale CIA par confirmate de faptul cpă agenția a șters sonorul de pe toate casetele incriminate de el și conținând înregistrarea întâlnirilor dintre traficații de droguri. Mai exact, incontestabil, cele mai importante dovezi”, comenta Kirkus Review.

”Marea minciună albă va deveni foarte probabil favorita celro care îndrăgesc cărțile cu polițiști bine scrise” (Washington Post).

”Povestea pe care o veți citi este adevărată. Anumite nume au fost schimbate, iar descrierile modificate pentru a nu pune în primejdie actualii informatori sau agenți implicați în aplicarea legii. S-a pretins că secretomania a fost introdusă din motive de siguranță națională. După ce veți citi această carte, veți ști însă că asemenea motive nu pot fi adevărate, siguranța națională a fost prejudiciată mai mult de cei responsabili de aceste falsuri și de afluxul de droguri care a urmat decât de oricare inamic străin. Comisia senatorială Iran-Contrans a ascultat mărturiile privind implicarea masivă a guvernului american în traficul de droguri, inclusiv dovezile indicând implicarea infracțională a cel puțin doi președinți ai SUA.

Când și-a prezentat demisia principalul investigator al senatorului John Kerry, Jack Blum a declarat: «Sunt sătul până peste cap de adevăruri care nu por fi spuse».

În paginile acestei cărți vă voi călăuzi prin încâlcita odisee secretă.Veți auzi cuvintele pe care eu le-am auzit, veți martori ai unor evenimente la care eu și alții am fost martori, veți descoperi adevăratele rațiuni care stau la baza epidemiei de cocaină și crack din Statele Unite – rațiuni pe care reprezentanții voștri aleși le țin ascunse în spatele ușilor închise – și veți afla o serie de adevăruri despre folosirea abuzivă a legilor secretului de stat care i-ar face pe părinții fondatori ai Americii să se răsucească în morminte.

Vă voi oferi o perspectivă a modului în care CIA pervertește sistemul judiciar american protejând de urmărirea penală traficanții de droguri și criminalii, a modului în care judecători și procurori federali bănuiți că ar fi încălcat legislația referitoare la narcotice au fost protejați de investigații…”, afirmă autorii Michael Levin, cel mai bun agent american vreme de 25 de ani, și Laura Kavanau-Levine, coautoarea volumelor Marea minciună albă și Triunghiul morții, ca și a scenariilor realizate pentru HBO și Deutsche Columbia Pictures.

Concluzionând: ”Așadar, cu ajutorul birocraților și politicienilor lipsiți de scrupule din America, liderii străini pun la cale spectacole mediatice pentru a demonstra contribuabililor americani cu câtă abnegație luptă ei împotriva drogurilor. Și, în semn de recunoștință, noi le oferim sute de miliarde de dolari sub formă de fonduri contra drogurilor.

Oamenii caută adevărul despre războiul împotriva drogurilor și, când îl vor afla, Imperiul Subteran va fi condamnat la dispariție.

Ridică-te și luptă, America!. Luptă!”

Volumul este publicat la Editura RAO, în traducerea Graal Soft.

Un roman despre rănile lumii noastre: ”Durere”, de Zeruya Shalev

Una dintre cele mai importante scriitoare israeliene, Zeruya Shalev este autoarea bestsellerului Soț și soție „Romanul Zeruyei Shalev înfăţişează ipostazele ideii de a trăi în Israel. Durere este cel mai bun roman al autoarei”, consideră Der Spiegel

În urmă cu zece ani, Iris, eroina din romanul scriitoarei israeliene Zeruya Shalev, a fost victima unui atentat terorist (la fel ca autoarea romanului, rănită în explozia provocată de un atentat sinucigaş, în 2004). Viaţa lui Iris fusese şi până atunci o înlănţuire de dureri şi tristeţi surde, pe jumătate uitate: un tată mort în războiul de Yom Kippur, o mare iubire pierdută în adolescenţă, o viaţă de familie intrată în rutină. Trupul sfârtecat aduce o durere nouă şi răspândită în fiecare fibră, care nu se lasă ştearsă nici după un deceniu, iar din ea se nasc, pe neaşteptate, alte şi alte spaime şi dureri. Cea mai teribilă se dovedeşte groaza de a lua o decizie: să-şi urmeze iubitul din tinereţe, revenit ca prin minune lîngă ea, sau să rămână lîngă copii, ei înşişi prinşi într-o plasă de suferinţe şi nefericiri?

Durere, de Zeruya Shalev, a apărut în colecția „Biblioteca Polirom”, traducere din limba ebraică şi note de Gheorghe Miletineanu, şi în ediţie digitală.

„Zeruya Shalev face lucrul la care se pricepe cel mai bine: scrie poveşti de familie pline de dragoste, poveşti ale iluziei şi eliberării în care răzbate intensitatea emoţională, invitând cititorii să se lase purtaţi de firul întâmplărilor parcurse. Celebrare a durerii, romanul este o revelaţie inspirată de rolul ei în viaţa noastră afectivă”, scrie scrie cronicarul publicației Haaretz

„Durere nu este doar un roman despre vina ce însoţeşte aproape orice nouă iubire între adulţi, ci şi despre nevoia de a renunţa la dragoste”, apreciază Frankfurter Allgemeine Zeitung

Zeruya Shalev s-a născut în anul 1959 în Kinneret, Israel. A absolvit un masterat în domeniul studiilor biblice şi a lucrat ca redactor la Editura Keshet. A publicat mai multe romane, un volum de poezii şi o carte pentru copii. Titlurile sale sunt foarte apreciate de critica literară şi traduse în întreaga Europă. Dintre volumele publicate menţionăm: Viaţa amoroasă (1997), bestsellerul Soţ şi soţie (2000; Polirom, 2008, 2012), Thera (2005; Polirom, 2010) şi Fărâme de viaţă (2011; Polirom, 2012), pentru care în 2014 i-a fost decernat premiul Femina étranger. Zeruya Shalev este de asemenea câştigătoare a Premiului de Aur şi a Premiului de Platină ale Asociaţiei Editorilor, a Premiilor Corine (2001), Amphi (2003), ACUM (obţinut de trei ori, în 1997, 2003 şi 2005), Wizo (2007) şi a Welt Literaturpreis (2012). Durere este cel de-al cincilea roman al ei.

”În mișcare. O viață”

Editura Humanitas vă așteaptă la Librăria Humanitas de la Cișmigiu marti, 23 februarie, la ora 19, la o întâlnire dedicată lui Oliver Sacks și emoționantului său volum de memorii, În mișcare. O viață. Vlad Zografi, Bogdan O. Popescu, Vlad Stroescu, Doru Castaian și Lidia Bodea vor vorbi despre vizionarul neurolog și autor al unor fascinate cărți care au avut un mare impact asupra intelectualilor umaniști din toată lumea și care s-au bucurat de o uriață notorietate internațională, fiind traduse în 25 de limbi, în tiraje de milioane de exemplare.

Medic specializat în neuro-psihiatrie și biochimia creierului, Sacks (1923-2015) a devenit celebru datorită cărților de povestiri medicale în care structurează narativ cazuri deosebite întâlnite în practica lui. Fascinat de complexitatea misterioasă a creierului, de care depinde nu doar funcționarea întregului organism, ci și caracteristici individuale, precum personalitatea, conștiința, scriitorul Sacks se adresează curiozității omului de rând pentru ”ciudați cu comportări aberante”, căutând sursa loc la nivel cerebral. Cărțile lui Oliver Sacks sunt studiate în universități de către neurologi, scriitori, filozofi și sociologi.

Awakenings a stat la baza filmului cu același titlu (cu Robert De Niro și Robin Williams, film nominalizat la Premiul Oscar) și a piesei lui Harold Pinter, A Kind of Alaska. Omul care își confundă soția cu o pălărie (The Man Who Mistook His Wife for a Hat) a fost de asemenea pusă în scenă, cu mare succes, în regia lui Peter Brook.

Editura Humanitas a publicat în colecția Pași peste granițe șapte dintre lucrările sale: Revenirea la viață, Un picior de sprijin, Muzicofilia, Omul care își confundă soția cu o pălărie, Văzând glasuri, Ochiul minții și În mișcare. O viață.

La începutul anului 2015, aflând că mai are puțin de trăit, Oliver Sacks a trimis cotidianului The New York Times o declarație în care spunea: „Îmi revine acum să aleg în ce fel voi trăi lunile care-mi rămân de trăit. Ar trebui să fie în cel mai plin, mai profund și mai productiv mod cu putință“.

Două luni mai târziu îi apărea ceea ce avea să fie ultima sa carte, un volum de memorii în care autorul Omului care își confunda soția cu o pălărie privește în urmă cu seninătate și nostalgie, cu un umor menit să spulbere orice urmă de autocomplezență, dar și cu încredințarea că viața nu i-a fost zadarnică. De la patima pentru motociclete și haltere din tinerețe până la cea pentru înot și scufundări nutrită până în ultimii ani, de la pasiunea pentru chimie și medicină la frământările privind calea de urmat în practica medicală și neastâmpărul cercetatorului dedicat fără rest neurologiei și fiziologiei, întreaga viață a autorului pare să fi stat sub semnul unei mișcări necontenite și al unei energii fără margini.

Povestea vieții lui începe la Londra, unde s-a născut într-o dinastie de medici. În copilărie și adolescență pasiunile lui erau între experiențe de chimie până la scufundări, lecțiile școlare nefiind o prioritate. Articolele sale novatoare în neuropatologie, publicate în reviste de specialitate atrag atenția lumii academice americane, astfel încât i se oferă un post la Colegiul de Medicină Albert Einstein din New York.

Mai presus de toate însă, prin evocarea numeroasei sale familii și a numeroșilor săi prieteni (printre care Thom Gunn, A.R. Luria, W.H. Auden, Francis Crick sau Robert De Niro și Robin Williams), prin evocarea atâtor pacienți cărora le-a purtat un interes și o compasiune nesmințite, memoriile lui Oliver Sacks vorbesc despre marea lui dorință de a înțelege, despre căldura umană care i-a animat întreaga viață și activitate și, nu în ultimul rând, despre marea bucurie a scrisului.

„Nu pot pretinde că nu îmi este frică. Dar sentimentul predominant este cel de gratitudine. Am iubit și am fost iubit; mi s-a dăruit mult și am dat câte ceva în schimb; am citit și am călătorit, am gândit și am scris. Am interacționat cu lumea, acea interacțiune specială de care sunt capabili scriitorii și cititorii. Am fost, mai presus de toate, o ființă conștientă, un animal inteligent pe această frumoasă planetă, iar acest lucru, în sine, a fost un enorm privilegiu și o aventură“, scria Oliver Sacks, în The New York Times.

Datorită faimei sale, Sacks își câștigă prietenia unor savanți eminenți, a unor mari artiști și scriitori.

”Şarpele din inima mea”

Ofelia Prodan, autoarea volumului, cunoaşte vechea legendă orientală care spune că la fiecare intersecţie dintr-un oraș părăsit se strâng demonii și îl așteaptă pe călătorul străin care se încumetă să treacă pe acolo, pentru a-i tulbura minţile. Din fiecare pagină a Șarpelui din inima mea se iveşte o nouă faţă a celui care te ispitește și te conduce printre demonii din carte, încît nu știi prea bine dacă te vei rătăci sau vei ajunge în final la o destinaţie. Ajungi, dar nu mai ești tu!

„Am vrut şi n-am vrut să scriu Şarpele din inima mea. Fiecare poem a fost ca o incizie în craniu, dezvelind o parte bolnavă din creier. Nebunia îmi dădea lacomă târcoale în fiecare noapte şi, terifiată, spuneam «Stop!». Şi totuşi, continuam, cu o luciditate sinucigaşă, a doua zi, sfidând orice. Trebuie scrisă cartea aceasta, îmi şoptea perfid vocea interioară. Am scris-o şi în final am zis: «Şarpele din inima mea îmi codifică o parte din viaţă şi e foarte bine aşa!»”, mărturisea Ofelia Prodan.

„În lirica Ofeliei Prodan, Şarpele din inima mea face saltul dinspre luciditatea dusă la extrem din No exit către reveria fascinantă a sfârşitului; un sfârşit pe care autoarea nu-l înţelege ca pe o lespede trântită peste mormântul proaspăt, ci ca pe un prilej neaşteptat de analiză a ultimilor paşi dinaintea marelui final. Ipostazele declinului se succed cu rapiditate în nişte episoade epice cu o incredibilă forţă imagistică. Efectul de suspans e garantat: în acest nevinovat şotron jucat cu moartea, singura certitudine lăsată cititorului este că, pentru Ofelia Prodan, graniţa dintre viaţă şi poezie a fost de mult – şi definitiv – desfiinţată”, scrie Dan-Liviu Boeriu.

Ofelia Prodan este autoarea mai multor cărţi de poezie, printre care Elefantul din patul meu (2007; Premiul pentru debut al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 2008; nominalizare la Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Prima, 2008), Ulise şi jocul de şah (2011), Călăuza (2012; Premiul Naţional „Ion Minulescu”, 2013), No exit (2015; Premiul Naţional „George Coşbuc”, decernat în cadrul festivalului cu acelaşi nume, 2015). Este laureată a Concursului internaţional de poezie şi proză Napoli Cultural Classic, ediţia a VIII-a, 2013, câştigînd Premiul I la secţiunea Poesia in lingua straniera.

A fost inclusă, alături de poeţi precum Nina Cassian, Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Nora Iuga, Ion Mureşan, Mircea Cărtărescu, în antologia belgiană Voor de prijs van mijn mond (ediţie îngrijită de Jan H. Mysjkin, Poëziecentrum, Gent, 2013), ce cuprinde 12 poeţi români ai ultimilor 60 de ani. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a PEN Club România.

Fascinante mărturisiri despre ținuturile românești în timpul Războiului Crimeii

La 160 de ani de la încheierea Războiului Crimeii (1853-1856), Editura Humanitas publică mărturiile lăsate de doi călători străini într-un moment istoric de importanță crucială: momentul în care România apare pe harta lumii.

Cu acest prilej, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, a avut loc o întâlnire cu istoricii Georgeta Filitti, Adrian-Silvan Ionescu și Sergiu Iosipescu despre două sinteze asupra spațiului românesc, scrise în 1853 și 1854, perioada în care se creează premisele și condițiile pentru existența României moderne: Jurnalul unei călătorii în Principatele Dunărene în toamna și iarna anului 1853 de Patrick O’Brien și România, țara de hotar între creștini și turci. Cu aventuri din călătoria prin Europa răsăriteană și Asia apuseană – 1854 de James O. Noyes.

Jurnalul unei călătorii în Principatele Dunărene în toamna și iarna anului 1853

„Volumul irlandezului Patrick O’Brien, publicat în anul 1854, când rusofobia occidentală ajunsese la apogeu, capătă o semnificație aparte pentru cititorul român. Departe de a fi o relatare de călătorie interesantă prin ineditul și pitorescul descrierilor de peisaje, de tipuri umane sau de ciudățenii care fac încă deliciul acestei specii literare, lucrarea lui O’Brien este o subtilă analiză a cadrului istoric și politic intern și internațional în care, în vara anului 1853, armatele țariste au ocupat cele două Principate Române, Moldova și Tara Românească. Interesat să cunoască și să înțeleagă mai bine această complicată ecuație politică, O’Brien a redactat un veritabil eseu de filozofie politică din care reiese că actorii, principiile apărate și modurile de operare (Rusia, puterile occidentale, autocrația, democrația, ocupațiile militare, provocările, loviturile de stat, propaganda etc.) par să se fi schimbat prea puțin la mai bine de un secol și jumătate de la finalul Războiului Crimeii”, afirmă traducătorul volumului, Constantin Ardeleanu.

”Mai sus de Hârşova este orașul Cernavodă, unde se găsea, ca și mai înainte, o puternică unitate turcă. Câteva mori sunt construite pe fluviu, dar curentul nu este foarte puternic prin părţile acestea şi roţile se învârteau foarte încet. Pe mal, nişte pescari îşi reparau plasele şi bărcile lungi ca nişte canoe, iar lângă ei se jucau copiii lor, pe jumătate despuiaţi. Am zărit femei cărând poveri pe cap şi ţărani lucrând din greu pe câmp, în mormăitul vlăguit al roţilor de moară. Toate acestea contrastau în chip ciudat cu sumbrele pregătiri de război. În apropierea pescarilor, ţanţoşi și înarmaţi până-n dinţi, se plimbau neînfricaţii albanezi; în spatele zidului cu şanţuri de apărare lângă care ţăranul își lucra pământul se vedea temuta artilerie. Soarele zâmbea strălucitor deasupra tuturor – deasupra copilaşilor ce se jucau lângă părintele lor şi deasupra arnăutului a cărui meserie e lupta, deasupra liniştitei vieţi rurale şi deasupra vârfurilor ascuţite ale baionetelor din tabără”.

România, țara de hotar între creștini și turci. Cu aventuri din călătoria prin Europa răsăriteană și Asia apuseană – 1854

În anul 1854, atras de mirajul Orientului, un tânăr doctor din Statele Unite pornește spre teatrele de luptă ale Războiului Crimeii, dornic să fie martorul marilor fapte ale timpului său. În călătoria de la Viena la Constantinopol face oprirea obligatorie la București, unde misteriosul Stephen Lakeman, alias Mazar pașa, îi găsește un post de chirurg în armata otomană. Patru ani mai târziu, întors acasă, va publica prima carte despre români scrisă de un american – o mărturie prețioasă a momentului istoric în care „latinii de la Dunărea de Jos“ pătrund în conștiința Occidentului.

James Oscar Noyes este un om de solidă cultură clasică și cu vaste cunoștințe istorice, prin care filtrează și experiențele directe, și amănuntele pe care le află din scrierile călătorilor care l-au precedat. Descrierea moravurilor, a tradițiilor și a priveliștilor din Valahia, descrierea marii tabere franco-britanico-otomane de la Varna, a călătoriei pe Marea Neagră spre capitala imperiului și a splendorii și sordidului Constantinopolului își pot găsi oricând locul într-o antologie a reportajului de călătorie romantic.

Prin amploarea documentării și prin diversitatea surselor, prin valoarea observațiilor directe – din mijlocul evenimentelor și al locurilor unde se scrie istoria epocii –, prin descrierea spațiului valah în contextul geografic, politic și cultural mai larg din care acesta face parte, se poate spune că volumul de față este o sinteză asupra spațiului românesc din perspectivă occidentală – și o imagine a epocii în care România începe să existe pe harta lumii.

”La ora 10 eram cu toţii pregătiţi s-o luăm spre Bucureşti, capitala Valahiei, la distanţă de cinci poşte sau patruzeci de mile de Giurgevo. Hangiul, care se târguise pentru transportul nostru, ne-a condus până la un vehicul greoi şi hodorogit, la care erau înhămaţi – sau mai degrabă legaţi cu nişte frânghii lungi – zece căluţi bulgăreşti. Un căpitan francez şi unul austriac, un colonel francez care tocmai sosise de la Varna, contele, Aristias şi cu mine am luat loc în trăsura şubredă, care trebuie să fi fost importată de la Viena în urmă cu un sfert de secol. Ni s-a spus că este infinit mai bună decât mijloacele de transport valahe făcute prin partea locului, însă eu mă îndoiam că vom putea ajunge la Bucureşti într-un astfel de vehicul. Trei valahi pletoşi, de culoarea indienilor Choctaw, cu pălării pleoştite şi cu şube de oaie pe umeri, au încălecat pe trei dintre cai, au răcnit cât îi ţinea vocea, şi am pornit la drum pe străzile largi din Giurgevo”.

James Oscar Noyes (n. Niles, NY, 1829, d. New Orleans, 1872) se naşte într-o familie coborâtoare din primul val de colonişti şi în care vocaţia de pastor reformat este o tradiţie; unul dintre strămoşii săi se numără printre întemeietorii Universităţii Yale. Absolvă medicina la Harvard în anul 1853, apoi vizitează Europa, continuându-și studiile la Viena. Spirit însetat de cunoaștere și de aventură, pornește în 1854 în călătorie spre teatrul Războiului Crimeii, evenimentul de prim-plan al epocii. Asemenea multor aventurieri occidentali, se alătură forțelor otomane la Bucureşti, la recomandarea lui Stephen Bartlett Lakeman (Mazar paşa), și este înrolat în corpul medical al armatei lui Omer pașa. Călătoria sa prin Orient îl poartă prin marea tabără aliată de la Varna, apoi la Constantinopol, prin Anatolia până în Egipt. Este corespondent din Turcia, Palestina și Egipt pentru mai multe publicații, printre care New York Tribune și Detroit Free Press. La întoarcerea în Statele Unite devine proprietarul și editorul-șef al prestigioasei reviste culturale newyorkeze, Knickerbocker. La începutul Războiului de Secesiune este corespondent de front pentru Associated Press, apoi se angajează în afacerile cu furnituri militare. După război se stabilește la New Orleans, unde îndeplinește diverse funcții administrative importante; devine membru al Academiei de Arte și Științe din New Orleans. În afară de volumul de faţă şi de publicistica culturală, lasă un volum intitulat The Gipsies: Their Origin, History, and Manner of Life (1858).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.