Carnea de cal etichetată drept carne de vită a ajuns în restaurante şi unităţi fast-food

O parte din carnea de cal etichetată drept carne de vită a fost trimisă de la depozitul din judeţul Ilfov la şapte restaurante şi unităţi de tip fast-food, produsele nemaifiind găsite la aceste unităţi întrucât au fost achiziţionate cantităţi mici, de trei-patru kilograme.

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Mihai Ţurcanu, a declarat că, potrivit listei de distribuţie de la depozitul din judeţul Ilfov unde a fost găsită carne de cal etichetată drept carne de vită, cantităţi din lotul respectiv au auns în unităţi din industria alimentară.

Unităţile respective au fost verificate de inspectorii ANSVSA, care au constatat că acestea au achiziţionat cantităţi mici de carne de la depozitul din Ilfov, respectiv aproximativ trei-patru kilograme pe fiecare unitate, acestea nemaifiind găsite, a precizat Mihai Ţurcanu, citat de Mediafax.

Preşedintele ANSVSA a precizat că în depozitul din Ilfov a fost găsită carne congelată etichetate drept „vrăbioară de vită”, probele ridicate în urma verificărilor indicând faptul că este carne de cal.

Ţurcanu a mai spus că se fac verificări pentru a se stabili dacă din punct de vedere microbiologic această carne are probleme.

Totodată, Mihai Ţurcanu a spus că au fost sesizate Poliţia Ilfov şi Poliţia Alba, pentru a se verifica de unde provine carnea, existând posibilitatea ca aceasta să fi fost adusă ilegal în unitatea de depozitare.

Carnea găsită în depozitul din judeţul Ilfov a fost sechestrată, firma fiind sancţionată şi totodată fiind suspendată activitatea acesteia până la soluţionarea problemelor.

Reprezentanţii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Ilfov au verificat marţi societatea comercială de la care a fost recoltată proba şi au identificat loturile din care provine carnea, stabilindu-se că aceasta a fost trimisă de la un depozit frigorific din judeţul Alba.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8529 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.