A plouat cu amenzi pe șosele

Polițiștii au aplicat peste 10.000 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 2.900.000 de lei, au reținut peste 500 de permise de conducere, au constatat peste 200 de infracțiuni și au depistat 3 persoane urmărite, în urma unor acțiuni desfășurate sâmbătă, a anunțat IGPR într-un comunicat.

Potrivit comunicatului, sâmbătă, sub coordonarea Direcției Rutiere a Poliției Române, polițiștii au acționat pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și a consecințelor acestora, precum și pentru verificarea legalității activității de transport public de persoane și mărfuri. Activitățile au vizat respectarea regulilor de circulație privind trecerea la nivel cu calea ferată, folosirea centurii de siguranță, respectarea regulilor privind depășirea și acordarea de prioritate.

„Într-o singură zi, au fost aplicate 10.279 de sancțiuni contravenționale în valoare de 2.884.453 de lei și au fost confiscate bunuri în valoare de 246.460 de lei. Pentru abaterile constatate la regimul circulației pe drumurile publice, au fost aplicate 9.231 de sancțiuni contravenționale, dintre care 111 pentru consum de alcool, 3.835 pentru încălcarea regimului legal de viteză, 112 pentru efectuarea neregulamentară a depășirii și 64 pentru neacordarea de prioritate pietonilor”, se menționează în comunicat.

Polițiștii au reținut 556 de permise de conducere, dintre care 125 pentru consum de alcool, 187 pentru viteză și 6 pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată.

De asemenea, au fost retrase 166 de certificate de înmatriculare, pentru diferite încălcări a prevederilor legale (defecțiuni tehnice, lipsă ITP sau asigurare, etc.) și a fost depistat un autoturism dat în urmărire după ce a fost reclamat ca fiind sustras.

Totodată, polițiștii au constatat 221 de infracțiuni, dintre care 168 la regimul siguranței circulației pe drumurile publice și 53 de altă natură și au depistat 3 persoane urmărite.

Poițiștii dau câteva exemple de șoferi prinși în flagrant.

BRIGADA AUTOSTRĂZI ȘI MISIUNI SPECIALE: Un bărbat, de 32 de ani, a fost depistat de polițiștii rutieri, în timp ce conducea cu 208 km/h, pe Autostrada A2. Acesta a fost amendat cu 1.125 de lei și i-a fost reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 90 de zile.

SIBIU: Polițiștii au depistat un bărbat care conducea un autoturism, deși era sub influența alcoolului. Acesta avea o alcoolemie de 1.07 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal.

MUREȘ: Un bărbat, de 38 de ani, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea autoturismul cu 125 km/h, prin localitatea Găiești. Cel în cauză a fost sancționat contravențional și i-a fost suspendat dreptul de a conduce, pentru o perioadă de 90 zile.

La acțiuni au participat 3.526 de polițiști, dintre care 1.202 de la rutieră, 2.125 de la ordine publică și 199 de la transporturi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.