Poliţia a finalizat ancheta privind moartea actorului american Robin Williams.
Potrivit raportului, acesta s-a sinucis prin spânzurare, pe 11 august, iar în organismul său nu au fost detectate urme de alcool sau droguri.
„Testele toxicologice au dezvăluit că în organismul actorului nu existau urme de alcool sau droguri (…). Medicamente care necesită prescripţie medicală au fost detectate, dar într-o concentraţie terapeutică”, se arată în documentul prezentat de poliţie.
Robin Williams s-a sinucis pe 11 august, la domiciliul său din localitatea Tiburon, în apropiere de San Francisco.
Potrivit purtătorului de cuvânt al starului, actorul suferea de depresie. La începutul lunii iulie, Robin Williams, care a luptat în trecut cu dependenţa de alcool şi de droguri, s-a internat într-o clinică din Minnesota (SUA), pentru a lua parte la un program de prevenire a dependenţei de alcool.
Actorul american nu a încercat niciodată să îşi ascundă problemele provocate de consumul de alcool şi de droguri, dar, după o perioadă de abstinenţă ce a durat 20 de ani, Robin Williams a recidivat în 2005, în timpul filmărilor pentru lungmetrajul „Marele alb”. Williams s-a internat ulterior într-o clinică specializată.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.