Angela Gheorghiu n-a mai înregistrat în studio, solo, de acum şase ani, de la albumul Puccini. Soprana română scoate un nou album, „Omagiu Mariei Callas”, cu care îndrăzneşte un surprinzător duet virtual.
„Callas nu era numai o viaţă şi o voce tragice. Era şi glamour în stare pură. Ca mine!” Amuzantă, spumoasă, strălucitoare şi irezistibil de răutăcioasă. Aşezată la o masă din cafeneaua hotelului „Meurice”, Angela Gheorghiu este într-una din zilele ei de graţie. Prezenţa lui Roberto Alagna, cu câteva mese mai departe, nu este deloc ciudată: cei doi cântăreţi trăiesc astăzi o perfectă poveste de dragoste. „Amore!”, îi spune ea, zâmbind, în timp ce răspunde la întrebări. „Roberto este viaţa mea. Graţie lui sunt atât de legată de Franţa.” Graţie lui, lui Baudelaire (poetul ei preferat) şi… Mariei Callas.
Thierry Hilleriteaux publică în 20 noiembrie, în prestigiosul „Le Figaro”, un incitant articol despre marea noastră soprană Angela Gheorghiu, o adevărată Divă, legat de apariţia albumului „Omagiu Mariei Callas”, la EMI Classics.
„Incomparabila”, cum o numeau italienii, este în centrul noului album al sopranei române. Un disc eveniment, pentru că frumoasa soprană n-a mai înregistrat în studio şi solo de la albumul Puccini de acum şase ani. „S-ar fi putut spune că am avut pretenţia de a mă măsura cu Callas. Nu este deloc aşa. Acest disc l-am făcut din plăcere. Este modul meu de a aminti ceea ce noi, celelalte cântăreţe de operă, îi datorăm Mariei.”
Discul s-a născut din ideea originală a EMI, casa de discuri a celor două cântăreţe. „Au venit şi m-au întrebat dacă aş vrea să fac un clip în care să cânt în duet cu Callas. La început i-am considerat nebuni. Câteva căutări pe Internet şi sfaturile unui prieten cineast au sfârşit prin a mă convinge de fezabilitatea proiectului. Rezultatul final datorează mult competenţei inginerilor de la EMI şi miticelor studiouri din Abbey Road, care au şters partea orchestrală a înregistrării originale a Mariei Callas cu un minimum de pierderi pentru vocea cântăreţei.” Alegerea faimoasei Habanera din „Carmen” i se datorează Angelei Gheorghiu. Ea a ţinut nepărat ca acest clip să fie filmat în România. „Nu voiam să apară eterna imagine de «Epinal», atât de dragă occidentalilor, a unei Callas tragice. Maria putea fi seducătoare şi de un perfect glamour. Doream o imagine nouă.” Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu şedinţa foto care ilustrează albumul în care ea s-a amuzat să pozeze, asemenea lui Callas, în faţa obiectivului fotografului român Cosmin Gogu.
Gheorghiu n-a întâlnit-o niciodată personal pe Callas, dispărută când ea avea numai 11 ani. Va afla despre ea târziu, graţie discurilor. „Am început canto la 5 ani. Dar în România, la acea vreme, aveam acces numai la discuri ruseşti sau româneşti.” Abia la maturitate s-a familiarizat cu vocea şi cu legenda ei, recunoscându-se repede în „caracterul puternic” al acesteia. Pentru că pe scenele de operă ca şi pe platouri, Angela nu permite să i se dicteze conduita. „Callas nu negocia. Când iubea, o făcea cu pasiune. Când nu-i plăcea ceva, o spunea. Nu s-a lăsat niciodată condusă. De la ea am luat forţa şi spiritul combativ.”
De spirit combativ, cântăreaţa descoperită graţie filmului „Tosca” al lui Benoît Jacquot nu duce lipsă. În timpul întâlnirii, frazele ei picante şi sincere sunt încântătoare. Pentru albumul „Omagiu lui Callas”, ea a reluat o serie de roluri care au făcut-o şi pe ea populară, cum ar fi Mimi de la începuturile carierei sale, cu „La Bohème”, la Covent Garden. Dar şi roluri abordate de Callas, în legătură cu care nu-şi alege cuvintele. De exemplu, „Medeea” lui Cherubini: „Acest rol îţi distruge vocea. De altfel, la vârsta mea, Maria nu-l mai cânta de mult. Pentru mine, Cherubini înseamnă Mozart, fără lejeritate şi eleganţă”. Întrebată dacă îşi impune limite în repertoriu, a răspuns sec: „Niciuna, în afară de Wagner. Mă întreb dacă-şi dădea seama că scria o muzică menită să fie cântată de voci puternice şi urâte. Nu înţeleg această manie a noilor directori de operă care vor să monteze «Inelul Nibelungilor», fără să aibă cântăreţi pentru el”.
„Răutăcioasă şi dificilă”
Soprana Angela Gheorghiu
Chiar dacă această dezarmantă sinceritate este plină de farmec, ea i-a atras, de multe ori, fulgerele lumii muzicale, cât şi ale criticii de specialitate. „Pentru că am avut curajul de a-mi spune opiniile, de a spune ceea ce gândesc par răutăcioasă şi dificilă.” Nu e nevoie să amintim despre recentele anulări de spectacole pe care le-a avut la „Metropolitan Opera” din New York în martie anul trecut. Ea se explică: „Ca şi cum această anulare nu m-ar fi costat nimic. Desigur, ca şi când, odată ajunsă acasă, mi-aş fi invitat prietenii pentru a sărbători… Ce glumă! Este greu să recunoşti că nu te simţi bine în seara concertului sau că nu eşti de acord cu punerea în scenă. Este o probă de curaj. Vreau să vă spun că sunt mândră de tot ce am făcut”.
Sigură de ea, e sinceră până la capăt: Călătoriile nenumărate? „Epuizante: nu pot să dorm în avion.” Trac în zilele de concert? „Sunt incapabilă toată ziua să mănânc ceva.” Scena? „Adrenalina este atât de puternică încât tot timpul nopţii stau întinsă în pat fără să pot dormi.” Dar „când te naşti cu o voce, când ai puterea de a nu lăsa un spectator indiferent, ai o responsabilitate. Trebuie să-ţi protejezi acest dar ca şi cum ar fi vorba despre copilul tău şi să accepţi de a face sacrificii”. Divă, şi mândră de acest lucru.
Fragilitate şi seducţie
Nu căutaţi nici exhaustivitate, nici asemănare. Dacă acest „Omagiu lui Callas” seduce, este în primul rând prin sinceritatea sa. „Am căutat întotdeauna să fiu eu însămi”, se confesează Angela Gheorghiu, care abordează mai multe roluri pe care Callas nu le-a abordat niciodată pe scenă. De fapt, nu forţei tragice a înaintaşei sale îi aduce un omagiu aici, aşa cum mărturiseşte aria „Dei tuoi figli” din „Medeea” de Cherubini, în care ea amestecă fragilitatea şi seducţia care o caracterizează câteodată.
Alegerea rolului Mimi pentru a deschide acest recital este emblematică pentru evoluţia vocii sale încă de la debutul din 1990. O voce matură, dar şi mai eterată, care îşi va găsi toată forţa expresivă în partea cea mai entuziasmantă a albumului, aria Margaretei din „Faust”, Habanera din „Carmen” (aici, solo), până la admirabilul „Samson şi Dalila”, în care se simte o îndelungă frecventare a lui Saint-Saëns. Dar laurii revin ariei „Ebben? ne andro lontana” din „La Wally” de Catalani, în care se regăseşte inefabila emoţie a marilor sale roluri pucciniene.
Cea mai frumoasă voce de soprană
Un articol la fel de elogios este publicat recent de către Bertrand Dermoncourt în „L’Express”, titrat „Angela Gheorghiu îi aduce un omagiu Mariei Callas”. „Angela Gheorghiu, cea mai frumoasă voce de soprană la ora actuală, nu putea să înregistreze un nou recital fără a-i aduce un omagiu Mariei Callas. Două dive diametral opuse. Callas, o tragediană cu caracter dramatic, mai tânăra soprană Angela Gheorghiu, o perfecţionistă de natură lirică…”
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.