Avion indonezian prăbușit

Un avion indonezian, model ATR 42, cu 54 de persoane la bord a fost dat dispărut. Avionul de linie al companiei indoneziene Trigana Air Service, care efectua o cursă internă, a pierdut contactul cu turnul de control la 33 de minute după decolare, în condiţiile în care întregul zbor ar fi trebuit să dureze în mod normal 45 de minute.

UPDATE Avionul s-a prăbușit. Epava avionului indonezian dispărut duminică în timp ce efectua o cursă internă, în provincia estică Papua, a fost găsită de săteni într-o zonă muntoasă. La bordul avionului se aflau 54 de persoane (44 de pasageri adulţi, cinci copii şi cinci membri ai echipajului), dar deocamdată nu se ştie dacă există supravieţuitori.

Resturi ale avionului indonezian ce s-a prăbușit duminică într-o zonă muntoasă izolată din provincia indoneziană Papua au fost reperate luni, relatează AFP. „În această dimineață, un avion a reluat ruta și a reperat resturi ale avionului în apropiere de Oksibil, dar dorim să verificăm din nou acum”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Transporturilor, J.A. Barata.

Un reprezentant al companiei Trigana Air a evocat printre posibilele cauze ale accidentului și vremea nefavorabilă.

”Este un avion foarte bun. Și noi românii avem ATR 42, sunt avioane foarte bune, n-au dat rateuri, dar un avion în zona aceea ar putea fi luat de furtună sau de curenți. Nu știu dacă în această perioadă la ei e perioadă de furtuni sau uragane. Procedura este următoare: fiecare avion are un radar și când observă furtună pe radar, ocolește zona cu furtună. Ne putem gândi la ceva rău. Avionul ar putea fi deplasat cu mulți kilometri de la ruta inițială sau ar putea fi pus chiar jos”, a declarat Valentin Duță, expert în aviație.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.