București, capitala europeană a cutremurelor

Am preluat acest titlu de la jurnalistul Kit Gillete care publica anul trecut un articol despre capitala României în ediția online a cotidianului britanic The Guardian.

Este sugestiv și realist, m-au convins specialiștii Universității Tehnice de Construcții București cu care am stat de vorbă după ce au avut amabilitatea să-mi pună la dispoziție un număr considerabil de materiale informative. Studii întocmite inginerește, fără floricele sentimentale sau presupuneri hazardate, bazate strict pe cifre care cuantifică sec vulnerabilitatea Capitalei la seism.

Nu-mi rămâne decât să le prezint împreună cu explicațiile de rigoare și unele considerente privind situația actuală.

Riscul seismic este dat de trei factori: hazardul seismic (fenomen natural imposibil de anticipat), vulnerabilitatea structurilor de rezistență ale construcțiilor și expunerea (suma vieților umane ce pot fi pierdute și pagubele materiale care pot fi înregistrate în urma unui eveniment seismic).

În peste 500 de ani de existență, Bucureștiul a fost zguduit de numeroase cutremure puternice pornite din zona subcrustală a Munților Vrancei. Au fost înregistrate pagube pe 2/3 din teritoriul țării și chiar în unele țări vecine: Republica Moldova, Bulgaria și Ucraina.

Cele mai mari și mai bine documentate cutremure din ultimii 200 de ani au fost cele din 1802, 1838, 1940 și 1977, toate având ca rezultate peste 2000 de vieți pierdute, de asemenea pagube materiale și patrimoniale imense, majoritatea în Capitală. Bucureștiul are cea mai mare expunere, iar structurile de rezistență ale clădirilor mai vechi au fost concepute fără să se aibă în vedere eventuale cutremure.

Anul 1963 este cel care marchează introducerea primelor normative în construcții care țin seama de riscul seismic, toate clădirile înălțate până la acea data sunt structuri concepute doar să stea în picioare și nu să reziste la zguduiri. Au fost adoptate măsuri cu eficientă scăzută, importate din URSS, care se bazau parțial pe modele mai vechi aplicate în SUA, primii constructori de zgârie nori și lideri teoreticieni în domeniu.

După dezastrul din 1977 România a fost singurul stat din blocul estic care a preluat, tot de la specialiștii SUA, o bună parte din normativele vremii și le-a inclus într-un cod propriu, net superior celui vechi. Clădirile înălțate după 1978 sunt astfel ceva mai sigure. Revizuirile din 1992 și 2006 care țin cont de noile descoperiri științifice au impus masuri mai drastice de siguranță, iar în 2013 am înregistrat un nou salt calitativ în construcții.

Suntem încă departe de ce am avea nevoie pentru a fi siguri că viitoarele seisme nu vor afecta ce se construiește de acum înainte și rămânem cu grave probleme nerezolvate din trecut.

Cele mai frumoase clădiri ridicate în perioada interbelică (le găsim pe Calea Victoriei, Magheru , Nicolae Bălcescu sau Kiseleff dacă este să căutăm câteva exemple semnificative), fie că au sau nu bulină roșie, se încadrează fără discuții în prima grupă de risc. Asemenea clădiri s-au prăbușit în 1977, iar următorul cutremur, dacă va fi de o intensitate comparabilă, va mai doborî o mare parte dintre ele. Primele candidate sunt clădirile care au spații comerciale și săli de spectacole la parter și demisol. Așa se explică anunțurile pe care le vedeți zilele acestea privind închiderea pe termen nedefinit a unor asemenea afaceri în zonele amintite.

Cuvântul cheie, nedefinit, dă întreaga măsura a incompetenței și indiferenței. În stilul pompieristic cu care ne-au obișnuit, autoritățile suflă astăzi și în iaurt pentru dezastrul de la Colectiv, dar nu sunt capabile să gândească pe termen mediu și lung. Am închis și mai vedem.

Noile generații vor avea mai puține muzee, teatre sau săli de cinema pentru că nimeni nu va investi în clădiri destinate culturii. Cultura nu „vinde” iar filme se pot vedea și la Mall.

Bulina roșie pusă pe clădiri după expertize laborioase avea rolul de a atrage atenția că este nevoie de consolidări cu prioritate și nu de a rămâne permanent un simbol al peisajului bucureștean. Din păcate aleșii neamului, limitați cum îi știm și îi alegem la fiecare 4 ani, ne-au avertizat că ne cade tavanul în cap și au considerat că misiunea lor s-a încheiat. Din vreo 2000 de clădiri care aveau nevoie de consolidări au beneficiat de lucrările corespunzătoare 24. În 20 de ani. Pe motiv că nu sunt bani decât pentru a asfalta aceeași bucată de stradă la intervale regulate. Sau că în clădirea cu zeci de apartamente nu se poate demara consolidarea dacă un singur locatar se împotrivește. Dreptul de proprietate este sfânt și dacă o clădire se prăbușește omorându-l pe căpos la pachet cu toți vecinii (pe care i-a lipsit de propriile lor drepturi) și cu trecători ghinioniști, autoritățile au scuza pregătită.

La un moment dat s-au construit două blocuri pe Calea Victoriei pentru a reloca cetățeni aflați în clădiri de mare risc pe perioada consolidărilor.

O idee bună care a rămas nepusă în practică.

Au fost consolidate 24 de clădiri în 20 de ani, alte sute se vor prăbuși la prima ocazie.

În caz că am uitat, la cutremurul din 1977 au murit 1578 de români, marea majoritate în București, iar 11221 au fost răniți. 32 de clădiri înalte din București s-au prăbușit, 29 construite în perioada antebelică și 3 între anii ’60-’70. Astăzi avem 374 de clădiri în inima orașului cu aproximativ 2700 de apartamente care nu vor rezista, după alți 40 de ani de exploatare și neglijentă, unui nou seism. Pagubele din ’77, 2 miliarde de dolari, vor fi de zece ori mai mari, cu un impact economic greu de apreciat care ne va ține cu mâna întinsă la împrumuturi externe viitorii 10-20 de ani. Cât despre șocul emoțional, ne mai amintim vag de 1500 de decese care au avut loc acum 38 de ani, dar ne sunt proaspete în minte cele 60 de victime de acum o lună. Crede cineva că vor fi suficiente câteva demisii dacă vom ajunge pe prima pagina a ziarelor lumii cu alte câteva mii de noi sacrificați? Pentru că lipsa de viziune și voința politică acolo ne îndreaptă. Detest scenariile catastrofice și titlurile senzaționaliste, dar logica cifrelor nu lasă loc de îndoială. Cutremure ca cel din ’77 au o perioadă de recurență între 50 și 100 de ani, iar 38 au trecut deja.

Teoretic, dacă trecem la treabă astăzi, mai este timp pentru a limita efectele următorului sinistru. Chiar dacă nu ne permitem, mai bine împrumutăm astăzi 2 miliarde decât 20 mai târziu, economisim pe termen mediu bani serioși și mai ales salvam vieți laolaltă cu câteva dintre cele mai frumoase clădiri ale Bucureștiului.

Din păcate nu are cine să facă saltul de la teorie la practica. Ar fi nevoie de prea multe minți luminate în Guvern și Parlament care să asigure finanțarea prin Ministerul Dezvoltării plus cadrul legislativ și în Primăriile care ar avea rolul de a gestiona implementarea programului.

Zilele acestea o noua tentativă de a găsi soluțiile legale și financiare pentru a rezolva problema consolidării clădirilor aflate în pericol a eșuat lamentabil.

Este prea complicat așa că mai bine nu facem nimic și poate nu vine cutremurul în mandatul acesta. Sau poate va fi zguduitura mai slabă și scăpăm de demolarea naturală încă 50 de ani. Ori poate vine în timpul zilei când locatarii clădirilor condamnate sunt plecați de acasă și ne putem da demisia în loc să fim linșați în piața publică. Între timp, închidem câteva localuri, dăm niște amenzi, ne prezentăm drept salvatorii neamului și sperăm că lumea va uita. Drept bonus, dacă necazul vine peste români când nu mai suntem pe funcție, putem face turul televiziunilor lăudându-ne că pe vremea noastră așa ceva nu era posibil și poate ne lipim de un nou mandat.

Probabil că acestea sunt socotelile lor meschine, de precupeață și nu de lideri cu pretenții că sunt capabili să conducă o țară. Altfel, după ei potopul.

Același gen de gândire strâmbă au afișat cei care după „afacerea Colectiv” dau astăzi cu subsemnatul prin beciurile poliției.

Am plâns zilele trecute și ne-am simțit solidari un moment cu 60 de dispăruți și alte zeci de mutilați care încă suferă prin spitale, dar vom avea nevoie de rezerve mult mai mari de autocompătimire pentru cele care vor veni.

Calcule reci arată că lipsa de viziune și voință politica, de responsabilitate și bun simt le vom „sărbători” încă o dată, mai devreme sau mai târziu, prin noi zile de doliu național.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.