”Puncte de presiune. Despre viitoarea criză din Europa”

Noua colecţie Kronika de la Editura Litera reconstituie umanitatea pin cărţi care ne ajută să pătrundem în culisele celor mai importante evenimente politice, sociale şi financiare de ieri şi de astăzi. George Friedman descrie în culori vii o regiune unde amintirile sunt vechi, vulnerabilităţile omniprezente şi ameninţările apar rapid şi pe neaşteptate.

”Imaginaţi-vă, scrie în prefaţă, că în 1913 asistaţi la un concert, în orice capitală europeană. În program ar fi Mozart şi Beethoven. S-ar putea să fie o noapte rece, de iarnă, dar sala este luminată strălucitor şi încălzită, plină de femeie elegante în rochii subţiri şi mătăsoase. Iarna a fost izgonită din acea sală. Unul dintre bărbaţi tocmai a trimis o telegramă la Tokyo ca să comande mătăsuri ce urmează să ajungă în Europa cu vaporul. Un alt cuplu a parcurs 150 de kilometri în trei ore, cu trenul, ca să asiste la concert. În 1942, când a început aventura Europei, nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil.

Mozart te face să auzi sunete care par să fie de pe altă lume. Beethoven pune în legătură fiecare sunet cu un moment din viaţă. O persoană care ascultă Simfonia a IX-a de Beethoven se gândeşte obligatoriu la revoluţie, raţiune şi, ca să spunem adevărul până la capăt, la omul văzut ca un zeu. Arta Europei, imanentă şi transcendentă, filosofia şi politica, toate acestea au dus omenirea într-un punct pe care nu l-a mai atins înainte. Unora li se părea că se află la Porţile Raiului.

Nimeni nu se aştepta ca acest moment să prefaţeze iadul. În următorii 31 de ani, Europa avea să se sfâşie pe ea însăşi. Lucrurile care îi aduseseră măreţia – tehnologia, filosofia, politica – s-au întors împotriva europenilor sau, mai exact, europenii s-au întors, cu toţii, unii împotriva altora. La sfârşitul celor 31 de ani, Europa devenise un cimitir de oraşe în ruină şi de vieţi zdrobite.

Europa nu este un caz singular.

Neprevăzutul, intensitatea, rapiditatea şi consecinţele asupra întregii lumi au fost diferite. Și cel mai deosebit a fost faptul că o astfel de civilizaţie era capabilă să se autodistrugă. Cu toate acestea, legătura dintre înalta cultură europeană şi lagărele morţii este cel puţin surprinzătoare… Cea mai importantă întrebare din lume este dacă războiul şi conflictul chiar au fost eliminate sau avem de-a face doar cu un interludiu, cu o iluzie seducătoare. Europa este cea mai prosperă regiune din lume. Răspunsul la întrebarea dacă Europa a depăşit nu doar cei 31 de ani ci îndelungatul mileniu de conflicte care i-au precedat se află în centrul oricărei consideraţii referitoare la viitor.

Acesta este motivul pentru care am scris această carte… Dacă Europa a reuşit să treacă peste istoria ei însângerată, aceasta ar fi o veste importantă. Să începem prin a analiza ce a însemnat să fii european în ultimii 500 de ani”.

Cu o precizie remarcabilă, George Friedman a prognozat tendinţe viitoare în politica, tehnologia, cultura şi demografia globală. În Puncte de presiune, Friedman se concentreaza asupra Europei – centrul cultural şi de putere al lumii în ultimele cinci secole… până acum. Analizând cele mai instabile, imprevizibile şi fascinante linii de graniţă ale Europei şi Rusiei – şi liniile de falie care au existat vreme de secole şi care au fost motivul a numeroase războaie catastrofale – Friedman scoate în evidenţă, într-o modalitate inedită, punctele de presiune care au început din nou să cedeze.

Uniunea Europeană de astăzi a fost construită în mare parte pentru a reduce la minimum tensiunile geopolitice care au sfâşiat continentul de-a lungul istoriei. După cum demonstrează Friedman, folosindu-se de o bogată analiză istorică şi culturală, acest model a început să îşi arate limitele. Puncte de presiune relatează istoria vie a Europei şi explică, cu multă claritate, care sunt cele mai volatile regiuni ale acesteia: teritoriul agitat şi mereu în schimbare dintre Occident şi Rusia (o zonă mare care include, în prezent, Ucraina, Belarus şi Lituania); vechea linie de graniţă dintre Germania şi Franţa şi zona Mediteranei, care este leagănul iudaismului şi al creştinismului şi care a devenit un centru al vieţii islamice.

Din paginile scrise de Friedman se desprinde o imagine clară a regiunilor şi ţărilor, iar istoria începe să se contureze precis. Puncte de presiune este o analiză cuprinzătoare a Europei moderne, a trecutului său remarcabil şi a faliilor care s-au trezit la viaţă şi care vor fi fundamentale în viitorul apropiat. Aceasta este cea mai oportună şi, până la urmă, cea mai fascinantă carte a lui Friedman.

”Acest proces de dezintegrare a primit un puternic impuls de la evenimentele petrecute la Paris în noiembrie 2015, când Statul Islamic a derulat o operaţiune complexă, destinată să provoace numărul maxim de victime în trei locuri diferite. Operaţiunea a reuşit. Primul lucru pe care îl vedem este că punctul de presiune din Mediterana s-a activat într-un mod interesant. Războaiele din Orientul Mijlociu au generat un flux masiv de refugiaţi spre Europa, via Turcia şi Grecia, şi pe ruta terestră de-a lungul ţărmului Mediteranei. Aceasta a produs o criză importantă în Uniunea Europeană… Atacul de la Paris a transformat o problemă serioasă într-o criză.

Din cele cunoscute la momentul scrierii acestor rânduri, unii terorişti par să fi venit din Siria împreiună cu refugiaţii. Problema refugiaţilor s-a transformat în ceva ce are legătură cu terorismul… Cartea Puncte de presiune arată că Uniunea Europeană a domolit temporar problemele esenţiale ale Europei, naţionalismul şi puterea – în special puterea Germaniei. Acum suntem cu certitudine în perioada în care această domolire este pe punctul să ia sfârşit”.

”Puritate”

Tânăra Purity „Pip” Tyler, protagonista romanului omonim al lui Jonathan Franzen, îşi vede marile speranţe năruindu-se sub apăsarea unei existenţe nesigure.

Săracă, derutată în carieră şi stângace în relaţiile sociale, singurul ei reper este o mamă fragilă psihic, care trăieşte izolată, sub un nume fals, refuzând cu încăpăţânare orice referire la trecut şi la tatăl lui Pip.

Când i se iveşte ocazia să lucreze pentru Proiectul Rază de Soare, un fel de WikiLeaks specializată în dezvăluirea de secrete cu miză mare, condusă din Bolivia de tulburătorul Andreas Wolf, Pip acceptă bucuroasă, ispitită de promisiunea că-şi va regăsi tatăl.

Şi cum ilustrul Wolf, cel autoproclamat „aducător al luminii”, se îndrăgosteşte de ea, norocul pare să-i surâdă în sfâîrşit. Curând însă, Pip va descoperi că e doar un pion într-o urzeală complicată de secrete şi minciuni, trădări şi răzbunări, iubire, obsesie şi moarte.

Puritate, cel mai recent roman al lui Jonathan Franzen, a apărut în colecţia „Biblioteca Polirom”, în traducerea Iuliei Gorzo.

„Puritate face ceea ce trebuie să facă orice ficţiune: ne împinge să trecem de suprafaţa lucrurilor, să descoperim că iubirea poate să se năruie şi că putem fi trădaţi de propriile convingeri. E fascinant să-l vezi pe Franzen înfruntându-şi demonii, care nu sunt doar ai lui, ci ai fiecăruia dintre noi.” (Los Angeles Times)

„Puritate ilustrează felul ingenios în care Franzen îşi construieşte intrigile, talentul său de a conduce haosul vieţii reale spre momente în aparenţă imprevizibile. De la observaţiile rapide la reflecţiile profunde despre compromisurile morale ale jurnalismului, Puritate oferă o serie mereu provocatoare de perspective.” (The Washington Post)

„Franzen a creat o instalaţie de secol XXI, extrem de captivantă şi de provocatoare, inspirată de capodopera lui Charles Dickens, Marile speranţe…” (Booklist)

Jonathan Franzen (n. 1959) a crescut în Webster Groves, Missouri, o suburbie a oraşului St. Louis. A studiat limba şi literatura germană la Swarthmore College şi pe urmă la Freie Universität din Berlin, ca bursier Fulbright. A lucrat în laboratorul de seismologie din cadrul Departamentului de Fizica Pămîntului şi Ştiinţe Planetare de la Harvard. Este autorul a cinci romane – Al 27-lea oraş (1988; Polirom, 2007), Strong Motion (1992), Corecţii (2001; Polirom, 2004, 2011, 2013), distins cu prestigiosul National Book Award şi cu James Tait Black Memorial Prize, Libertate (2010; Polirom, 2011) şi Puritate (2015). A mai publicat două volume de eseuri, How to Be Alone (2002) şi Farther Away (2012), şi unul de memorii, The Discomfort Zone (2006). Este un colaborator constant al revistei The New Yorker şi, din 2012, membru al Academiei Americane de Arte şi Litere.

Colecţia „Biblioteca Polirom”, coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu, numără până în prezent peste 1.000 de titluri.

”Printre lei”

În munţii Afganistanului se întinde Valea celor Cinci Lei, locul unei legende străvechi. La ea ajung un francez, Jean Pierre, şi un american, Ellis, cu un mesaj pentru liderul legendar al unei gherile musulmane, mudjahedinul Massoud, pe care ruşii îl vor viu sau mort.

Sunt doi bărbaţi aflaţi în tabere opuse ale Războiului Rece, cu o femeie dorită de amândoi.

Ei formează un triunghi al pasiunii şi al decepţiei, trecând de la bombele teroriştilor din Paris la violenţă şi intrigă în Afganistan.

Jos, în valea legendară, femeia comite o greşeală teribilă printr-o trădare care conduce, în cele din urmă, la o vânătoare nemiloasă prin munţii foarte abrupţi şi de netrecut şi la o confruntare ale cărei ecouri sunt cele mai negre coşmaruri pe care le poate trăi cineva.

”Cei care voiau să-l omoare pe Ahmet Ylmaz erau persoane serioase. Nişte studenţi turci exilaţi, care locuiau la Paris şi uciseseră deja un ataşat al Ambasadei Turciei şi apoi incendiaseră casa unui director executiv al Turkish Airlines, îl aleseseră pe Ylmaz ca următoarea lor ţintă, fiindcă era un susţinător bogat al dictaturii militare şi trăia, în mod convenabil, în Oraşul Luminilor.

Casa şi biroul acestuia erau bine păzite, iar limuzina Mercedes era blindată, dar fiecare are o slăbiciune, erau de părere studenţii, şi acea slăbiciune e, de obicei, sexul. În cazul lui Ylmaz avuseseră dreptate. Câteva săptămâni de supraveghere lejeră dezvăluiseră faptul că Ylmaz îşi părăsea casa două-trei seri pe săptămână şi se ducea în arondismentul 15 ca să viziteze o turcoaică tânără şi frumoasă cu care avea o legătură amoroasă.

Studenţii deciseseră să pună o bombă în maşina sa în timp ce Ylmaz şi-o trăgea. Exista o piedică în planul maşinii capcană. De obicei, Ylmaz pleca de la fată singur în Renault, dar nu întotdeauna. Uneori, o scotea la cină… Bomba ar fi trebuit controlată prin radio. Dacă Ylmaz se urca singur în maşină, cum făcea de multe ori, Rahmi ar fi apăsat butonul transmiţătorului şi un semnal radio ar fi activat un comutator şi ar fi armat bomba şi apoi ar fi explodat de îndată ce Ylmaz ar fi pornit motorul”.

”Ken Follett e ca un vin bun, vechi, dar de calitate superioară… Printre lei e thrillerul lui cel mai ambiţios, o reuşită admirabilă”, nota cronicarul de la USA Today.

”Un triunghi romantic ucigător, o misiune clandestină cu mize globale, o locaţie exotică, o intrigă captivantă şi ingenioasă, dusă la perfecţiune printr-un ritm accelerat care îţi taie respiraţia”, comenta Los Angeles Times.

Într-un interviu recent acordat în presa italiană, Ken Follett se destăinuie: ”Thrillerurile sunt cărţi care vorbesc despre frică, de lume înspăimântată şi cu cât lumea este mai înspăimântată, cu atât se citesc mai multe thrilleruri pentru a-şi exorciza frica. Îmi place să văd filme poliţiste, dar povestirile mele nu le voi transforma în film, drepturile ultimei mele cărţi nu au fost vândute încă în industria cinematografică. Acest roman nu este o poveste cu ingrediente, ci are textura unei poveşti, în aşa fel încât lectorul să citească cu pasiune până la ultima pagină, întrebându-se de fiecare dată ce se va întâmpla după…”.

”Crime cu monogramă”

Scriitoarea de succes internaţional Sophie Hannah îl readuce la viaţă pe cel mai cunoscut detectiv al tuturor timpurilor, într-un pasionant mister ce poarta pecetea inconfundabilă a stilului Agathei Christie.

Plasată în anii `20, la Londra, intriga este una complicată, ca oricare alta, purtând pecetea stilului Agathei Christie.

Aflat într-o cafenea londoneză, Hercule Poirot ascultă confesiunea unei femei care îi mărturiseşte că va fi ucisă, implorându-l să nu-i găsească asasinul şi să nu-l pedepsească. În aceeaşi seară, Poirot află că trei oaspeţi ai luxosului hotel Bloxham au fost omoraţi, în gura fiecărei victime fiind găsit câte un buton cu monogramă. Crimele cu monogramă se susţine prin propria valoare, iar Poirot este cel dintotdeauna.

Are oare această întâmplare legătură cu femeia înspăimântată? În timp ce detectivul belgian încearcă să pună cap la cap piesele unui puzzle diabolic de inteligent, criminalul pregăteşte o altă cameră de hotel, pentru cea de-a patra victimă…

„Este grozav să îl vedem din nou la treabă pe ilustrul Poirot.“ Washington Post

„Nici Christie însăşi, ar putea spune unii, nu ar fi reuşit mai bine… Magie literară.“ Washington Post

„La fel de complicat ca orice a scris Agatha Christie. Poirot este în continuare Poirot. Poirot s-a întors.“ The New York Times Book Review

Sophie Hannah este una dintre cele mai apreciate autoare de thrillere psihologice, câştigătoare a numeroase premii literare. Cărţile ei au fost publicate în 27 de ţări. În 2013, romanul său The Carrier a câştigat Premiul pentru Thriller Poliţist la Specsavers National Book Awards. Crime cu monogramă a fost deja vândut în peste 30 de ţări.

Din capitolul Fugara Jenne:

”– Tot ce vreau să spun e că nu‑mi place de ea, şopti chelneriţa cu părul în vânt.

Vorbise cam tare, de vreme ce o auzi cu uşurinţă un client solitar al cafenelei Pleasant, care se întrebă dacă acea „ea“ din discuţia respectivă era o chelneriţă sau poate o clientă fidelă, ca el.

– Nu trebuie să‑mi placă, nu? Dacă tu ai altă părere, n‑ai decât.

– Mie mi s‑a părut cumsecade, ripostă chelneriţa mai scundă şi cu faţa rotundă, părând mai puţin sigură decât era cu doar câteva clipe mai devreme.

– Păi e cumsecade pentru că i‑a fost rănită mândria. Cum îşi va reveni, cum va spune iar numai răutăţi. E urât. Am mai văzut eu oameni ca ea – nu trebuie să ai încredere în ei.

– Cum adică, e urât? întrebă chelneriţa cu faţa rotundă.

Hercule Poirot, singurul client al cafenelei la ora şapte şi jumătate, într‑o seară de joi a lunii februarie, ştia la ce se referea chelneriţa cu părul în vânt. Zâmbi în sinea lui. Nu era prima oară când dădea dovadă de un fin simţ al observaţiei.

– Oricui i se poate ierta un cuvânt urât spus la supărare – şi eu am făcut asta, nu mi‑e ruşine să recunosc. Şi când sunt fericită, vreau să fie toţi fericiţi. Aşa ar trebui să fie. Dar mai sunt şi unii ca ea, care se poartă cel mai urât cu tine atunci când le merge lor bine. De astfel de oameni trebuie să te fereşti.

„Bien vu“, gândi Hercule Poirot. „De la vraie sagesse populaire.“

Uşa cafenelei se deschise brusc, trântindu‑se de perete. În prag stătea o femeie într‑o haină de un maro pal şi cu o pălărie de un maro mai închis. Era blondă. Poirot nu îi putea vedea chipul. Se uita peste umăr, de parcă aştepta să o ajungă cineva din urmă.

Uşa stătu deschisă doar câteva secunde, suficient însă ca aerul rece al nopţii să ia locul căldurii din încăperea micuţă. În mod normal, asta l‑ar fi înfuriat pe Poirot, dar era interesat de noua apariţie, care îşi făcuse o intrare atât de teatrală şi căreia nu părea să îi pese de impresia pe care o face.

Poirot îşi acoperi ceaşca de cafea cu o palmă, pentru a‑i menţine căldura. Această cafenea cu ziduri strâmbe, situată pe St. Gregory’s Alley, într‑o zonă a Londrei cam insalubră, avea cea mai bună cafea pe care o băuse Poirot vreodată. De obicei, nu bea o ceaşcă de cafea şi înainte, şi după cină – chiar l‑ar fi îngrozit ideea, în mod normal –, dar făcea o excepţie de la această regulă în fiecare joi seară, când venea la Pleasant la ora şapte şi jumătate. Această excepţie de la regulă, deja săptămânală, devenise o tradiţie.

Cafeneaua mai avea şi alte tradiţii însă, pe care le aprecia mai puţin: faptul că trebuia să‑şi aranjeze corect pe masă tacâmurile, şerveţelele şi paharul pentru apă, pe care le găsea puse greşit când ajungea.

În mod evident, chelneriţele considerau că era suficient ca aceste obiecte să existe pe undeva, oriunde, pe masă. Sigur că Poirot nu era de aceeaşi părere, aşa încât le aşeza în ordine de îndată ce ajungea”.

”Codul Evangheliei”

Un roman noir de calitate, editat de RAO, ce conţine personaje bine conturate, un erou original şi valoros, scene de crime recurente legate într-un scenariu bine realizat dar, mai ales, care provoacă imaginaţia. O carte alertă, de o mare calitate narativă, care se citeşte cu sufletul la gură.

John Quantius are tot ce-i trebuie unui hoţ de talie mondială. Critic de artă şi proprietarul unei galerii din Paris, el execută din când în când şi unele operaţiuni misterioase în numele Vaticanului. Atunci când cardinalul Di Lupo, apropiat al Papei, îi cere să fure o vază ce datează din secolul I, localizată în Bamberg, un orăşel liniştit din Austria, Quantius n-are nici cea mai mică idee cât de periculoasă se va dovedi această misiune. După unii, artefactul ar contine nici mai mult, nici mai putin, decat ultimul mesaj al lui Hristos.

Cartea este scrisă de Paul Hornet, câştigător „La main à la pate”.

Vineri, 10 mai 2013. ”Instrumentele care permit spionilor să-şi exercite meseria sunt aceleaşi peste tot şi secretele mai mult sau mai puţin schimbabile, dacă nu vandabile, seamănă în egală măsură. Calculatoarele cu reţele neuronale, folosite pentru supravegherea cumpărăturilor şi vânzărilor din comerţul mondial se mulţumesc să releveze convergenţele de material, de cerere şi ofertă, de expeditori şi destinatari. Americanii fuseseră cei care descoperiseră ceea ce se numeau fenomenul emisiilor compromiţătoare. În timpul unui test al sistemului de decriptare din timpul celui de al Doilea Război Mondial, un cercetător al Laboratoarelor Bell a observat că pentru fiecare literă cifrată din sistem, apărea o mică oscilaţie electromagnetică. Astfel s-a putut demonstra că analizând aceste oscilaţii se regăsea textul clar. Bell fu însărcinat de armata SUA să studieze problema şi identifică trei tipuri de emisii compromiţătoare: radiaţiile electromagnetice, semnalele induse în cabluri şi câmpurile magnetice. Choustov considera o victorie personală faptul că şi-a procurat programul TEMPEST, nume de cod care desemna manualul NSA de instrucţiuni şi de norme standard legate de emisiile compromiţătoare ale maşinilor care tratau informaţia. Capacitatea de lucru a lui Choustov îi egala rapiditatea şi puterea de sinteză. Biroul lui era instalat în subsolul unui imobil din Moscova, strada Pushechnaya, amenajat într-un adăpost antiatomic şi declasat apoi. Camera în care lucra era de o austeritate rar întâlnită: fără ferestre, patru pereţi al căror aspect rebarbativ, zdrobitor aproape le trăda grosimea. La fel ca tavanul, pereţii fuseseră dublaţi de un despărţitor în interiorul căruia undele radio de înaltă frecvenţă bruiau 24 de ore din 24 emisiile pe care le puteau genera aparatele de care se folosea Choustov.

Atunci când alertase ancheta informatică a cumpărăturilor Cardinalului Di Lupo, pusese pe jar ataşatul militar al Ambasadei Rusiei la Roma. Acesta din urmă contactase la rândul său una dintre (urechile) lui de la Vatican. Un flux de informaţii se stabili atunci până la terminalul informatic al lui Choustov”.

Această carte retrasează anumite evenimente recente care au avut loc în 2013. Poate le anunţă pe cele din 2014 şi pe multe altele din anii următori.

”Momentele cheie ale acestei mici frânturi de apocalipsă s-au desfăşurat în opt luni. John Quantius s-a dus la Vatican ca să lanseze operaţiunea Hidden Word sub autoritatea cardinalului Di Lupo, coordonatorul proiectului. Nimeni nu putea prevedea nenorocirile ce aveau să se petreacă, deschizând un ciclu de violenţe. Proteja un obiect ca să-i decripteze mesajul. Care mesaj? Și cum să-l transmiţi lumii? Pe drept cuvânt, încă nu era convins de povestea asta nebunească ce amesteca Antichitatea cu tehnologia cea mai avansată. O vază. Un obiect de olărit din secolul I venit din Iudeea. Nu o piesă excepţională, departe de asta. De fapt, olăria făcea parte din colecţiile din Bamberg, oraşul cu şapte coline transformat în centru baroc de către principalii episcopi din secolul al XVIII-lea, ataşat Bavariei la începutul secolului al XIX-lea”.

Vaza din Bamberg aduce viaţa, vocea, Hristosul viu şi prezent.

Ca să vă întâlniţi cu John Quantius, cardinalul Di Lupo, eroii şi evenimentele din Codul Evangheliei, desfătaţi-vă cu acest roman plin de simboluri, a cărui acţiune se desfăşoară de la Roma la Istanbul, de la Paris pe malul lacului Tanganika, dintr-un bar din Tel Aviv într-un parc din Moscova, într-o şcoală din Boston….

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.