Cazanciuc, întrebat dacă se va consulta cu Iohannis în cazul șefului DIICOT

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat vineri că se va consulta cu președintele Klaus Iohannis înainte de a trimite propunerea pentru noul șef al DIICOT.

Ministrul a fost întrebat de jurnaliști dacă se va consulta cu președintele înainte de a trimite propunerea pentru noul șef al DIICOT. „Cu siguranță”, a răspuns Cazanciuc, aflat la bilanțul DIICOT pe anul 2014.

Întrebat totodată dacă în cazul următorului șef al DIICOT va cere o informare de la SRI, pentru a nu exista situații precum cea în care a fost Alina Bica, Cazanciuc a spus: „Cu siguranță voi face toate demersurile legale în așa fel încât la conducerea DIICOT-ului să fie cel mai bun procuror”.

Potrivit legii, șefii marilor Parchete sunt propuși de ministrul Justiției, CSM dă un aviz consultativ, iar președintele țării îi numește.

DIICOT este condusă acum interimar după ce fosta șefă a instituției Alina Bica a fost arestată preventiv la sfârșitul anului trecut.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.